Având în vedere prevederile art. 75 alin. (1) lit. b) și e), ale art. 76 alin. (1) și ale art. 79 alin. (3) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de sistem, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2017,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) și alin. (5), precum și ale art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 48/2017 privind aprobarea tarifului mediu pentru serviciul de transport, a componentelor tarifului de transport de introducere a energiei electrice în rețea (T_G) și de extragere a energiei electrice din rețea (T_L), a tarifului pentru serviciul de sistem și a prețului reglementat pentru energia electrică reactivă, practicate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 28 iunie 2017, se modifică după cum urmează:
– Anexa „Tariful mediu pentru serviciul de transport, componentele tarifului de transport de introducere a energiei electrice în rețea (T_G) și de extragere a energiei electrice din rețea (T_L) și tariful pentru serviciul de sistem“ se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Operatorii economici din cadrul sectorului energiei electrice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Departamentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.
(la 01-01-2018, sintagma: Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. a fost înlocuită de RECTIFICAREA nr. 122 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1023 din 22 decembrie 2017 )
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Dumitru Chiriță
București, 19 decembrie 2017.
ANEXĂ
(Anexa la Ordinul nr. 48/2017)
Tariful mediu pentru serviciul de transport, componentele tarifului de transport de introducere a energiei electrice în rețea (T_G) și de extragere a energiei electrice din rețea (T_L) și tariful pentru serviciul de sistem
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A.
Tariful mediu pentru serviciul de transport al energiei electrice
Tariful de transport - componenta de introducere a energiei electrice în rețea - T_G (lei/MWh)
Tariful de transport - componenta de extragere a energiei electrice din rețea - T_L (lei/MWh)
Tariful pentru serviciul de sistem, din care:
- pentru servicii funcționale de sistem
NOTĂ:
Tarifele nu conțin taxa pe valoarea adăugată (TVA).