TARIFUL ȘI CONTRIBUȚIA BĂNEASCĂ percepute anual de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei de la operatorii economici care desfășoară activități în sectorul energiei electrice, termice și gazelor naturale
I. Contribuția bănească percepută de la operatorii economici care desfășoară activități în sectorul energiei electrice și termice
1. Titularii licențelor acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru desfășurarea de activități comerciale în sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare au obligația de a plăti anual Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei o contribuție bănească după cum urmează:
a) pentru persoana juridică titulară de licență, contribuția care se percepe este egală cu 0,1% din cifra de afaceri realizată de aceasta în anul 2017 din activitățile comerciale ce fac obiectul licențelor pe care le deține, dar nu mai puțin decât contribuția minimă de 3.125 lei, cu excepția persoanei juridice prevăzute la lit. b);
b) pentru persoana juridică deținătoare exclusiv a unei licențe pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice cu puterea electrică instalată mai mică sau egală cu 1 MW și puterea termică instalată mai mică sau egală cu 1 MW la data de 31.12.2017, contribuția care se percepe în anul 2018 este egală cu 315 lei, prin derogare de la prevederile art. 49 alin. (4) din Regulamentul pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 12/2015, cu modificările și completările ulterioare;
c) pentru persoana juridică deținătoare exclusiv a unei licențe pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice, cu puterea electrică instalată la data de 31.12.2017 mai mare decât 1 MW și mai mică sau egală cu 5 MW și care nu deține capacități de producere a energiei electrice și termice în cogenerare, contribuția care se percepe în anul 2018 este egală cu 3.125 lei;
d) pentru persoana juridică deținătoare exclusiv a unei licențe pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice, cu puterea electrică instalată la data de 31.12.2017 mai mare decât 5 MW și mai mică sau egală cu 10 MW și care nu deține capacități de producere a energiei electrice și termice în cogenerare, contribuția care se percepe în anul 2018 este egală cu 7.500 lei;
e) pentru persoana fizică deținătoare exclusiv a unei licențe pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice sau de producere a energiei electrice și termice în cogenerare, cu puterea electrică instalată mai mică sau egală cu 1 MW, contribuția care se percepe este egală cu 315 lei;
f) pentru persoana juridică din statul membru al Uniunii Europene prevăzută la art. 10 alin. (5) din Regulamentul pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 12/2015, cu modificările și completările ulterioare, se percepe o contribuție calculată conform prevederilor de la lit. a), referitoare la cifra de afaceri realizată în România.
2. Titularii licențelor acordate pentru desfășurarea de activități/servicii în domeniul energiei termice produse în sistem centralizat au obligația de a plăti anual Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei o contribuție bănească egală cu 0,1% din cifra de afaceri realizată de aceștia în anul 2017 din activitățile ce fac obiectul licențelor pe care le dețin, dar nu mai puțin de contribuția minimă egală cu 3.125 lei; prevederile de la pct. 3-19 sunt aplicabile și titularilor de licențe pentru desfășurarea de activități/servicii în sectorul energiei termice produse centralizat.
3. În cazul oricărei persoane juridice care intră sub incidența pct. 1 lit. a), titulară a unei unice licențe acordate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei:
a) dacă anul 2018 este anul de expirare a valabilității sau de retragere a licenței, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei facturează titularului licenței contribuția a cărei valoare se determină astfel: valoarea calculată în conformitate cu prevederile pct. 1 se ponderează cu raportul dintre durata de valabilitate a licenței în anul 2018, exprimată în zile calendaristice, și numărul de zile ale anului calendaristic (365), dar nu poate fi mai mică de 3.125 lei;
b) prevederile de la lit. a) sunt aplicabile în situațiile în care valabilitatea licenței expiră în anul 2018, dacă nu se solicită sau nu se aprobă modificarea acelei licențe, în scopul de a se prelungi valabilitatea acesteia, cel puțin până la un termen din anul următor.
4. Instituțiile publice din domeniile de învățământ și sănătate sunt scutite de la plata contribuției bănești către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.
5. Titularii de licențe [inclusiv persoanele juridice având sediul social în unul din statele membre ale Uniunii Europene prevăzute la art. 10 alin. (5) din Regulamentul pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 12/2015, cu modificările și completările ulterioare] vor comunica Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin scrisoare oficială semnată de reprezentantul legal al solicitantului sau de o persoană împuternicită de acesta, până la sfârșitul decadei a doua a lunii februarie, valoarea cifrei de afaceri realizate în anul 2017 pe piețele de energie electrică și termică din România. Pentru titularii de licențe care nu transmit valoarea cifrei de afaceri specificate până la termenul prevăzut mai sus, contribuția bănească se facturează pe baza unei valori a cifrei de afaceri la o valoare egală cu contribuția bănească percepută de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2017.
6. Titularul de licență care în cursul anului 2018 preia integral activitatea desfășurată pe baza unei licențe de același tip de către o altă persoană fizică sau juridică va asigura achitarea completă a contribuției pentru anul 2018, care îi revine titularului de licență care își încetează activitatea, dacă acesta din urmă nu mai deține nicio altă licență acordată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.
Titularul de licență care în cursul anului 2017 a preluat integral activitatea desfășurată pe baza unei licențe de același tip de către alți titulari de licențe, persoane fizice sau juridice:
a) va transmite prin scrisoarea prevăzută la pct. 5 atât valoarea cifrei de afaceri pe care a realizat-o în anul 2017, de la momentul preluării activității ce face obiectul licenței, cât și valoarea cifrei de afaceri realizate în anul 2017, până la momentul predării activității, de către fiecare dintre deținătorii anteriori ai licenței;
b) va achita o contribuție calculată la valoarea totală rezultată din însumarea valorii cifrei de afaceri înregistrate în anul 2017 cu cea a cifrei de afaceri obținute în anul 2017 de către fiecare deținător al respectivei licențe.
7. Pentru titularii de licențe a căror contribuție bănească are o valoare superioară nivelului de 3.125 lei, aceasta se poate achita în rate trimestriale egale; termenul de achitare a fiecăreia dintre aceste rate este sfârșitul primei luni a trimestrului respectiv, cu excepția primei rate care se achită potrivit termenului scadent înscris în factura emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.
8. Durata de suspendare a unei licențe, care este precizată în decizia emisă în acest scop de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, nu diminuează valoarea contribuției percepute de la titularul licenței pentru anul în care se înregistrează suspendarea acesteia.
9. Regularizarea contribuției bănești constă în facturarea diferenței dintre valoarea contribuției facturate inițial, la începutul anului, și valoarea contribuției determinate pe baza cifrei de afaceri realizate în anul precedent din activitățile comerciale desfășurate de către producători (pentru producția de energie electrică sau pentru producția de energie electrică și termică livrată din unitățile descrise în licențe), operator de transport și sistem, operatori de distribuție, furnizori sau trader de energie electrică pentru desfășurarea de activități comerciale numai în sectorul energiei electrice sau pentru activități desfășurate în sectorul energiei electrice și al energiei termice livrate din unitățile descrise în licențe. Regularizarea contribuției bănești percepute pe anul 2018 se efectuează după depunerea la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei de către titularii de licențe a Raportului anual, elaborat în conformitate cu Metodologia de întocmire a Raportului anual de către titularii de licențe din sectorul energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 32/2016, cu modificările și completările ulterioare.
10. Contribuția bănească încasată de la solicitantul de licență/licențe în anul acordării licenței/licențelor respective nu este supusă regularizării.
11. În cazul titularului care deține mai multe licențe acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, iar în cursul anului de facturare a contribuției percepute sistează desfășurarea uneia dintre activitățile reglementate prin licență, la expirarea valabilității sau la retragerea licenței respective, calculul de regularizare a contribuției bănești se efectuează astfel:
a) cifra de afaceri realizată, aferentă activității desfășurate în anul precedent, pe baza licenței a cărei valabilitate a expirat sau care a fost retrasă în cursul anului de facturare, se ponderează cu raportul dintre numărul de zile din anul de facturare/regularizare a contribuției, în care licența a fost valabilă, și numărul total de zile ale anului respectiv;
b) la regularizarea contribuției bănești, cifra de afaceri realizată - totalul aferent anului precedent, care constituie baza de calcul pentru regularizare - este suma cifrelor de afaceri realizate din activitățile desfășurate în anul precedent pe bază de licențe, iar una dintre aceste cifre de afaceri este aceea care a fost determinată potrivit celor specificate la lit. a);
c) regularizarea contribuției bănești constă în facturarea diferenței dintre valoarea contribuției facturate inițial, la începutul anului, și valoarea contribuției determinate pe baza cifrei de afaceri realizate, stabilite conform celor specificate la lit. b).
12. La regularizarea contribuțiilor bănești, creanțele sau datoriile ce pot apărea în raport cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care sunt mai mici de 10 lei, se anulează.
13. Dacă în urma regularizării contribuțiilor bănești rezultă sume pe care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei le datorează titularilor de licențe, aceste sume se vor constitui ca avans pentru contribuția bănească datorată de respectivii titulari de licențe în anul următor, numai dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiții:
a) au achitat contribuția bănească aferentă anului în curs;
b) dețin cel puțin o licență valabilă, atât în anul în curs, cât și în anul următor,
14. La acordarea unei licențe în cursul anului 2018, solicitantul care nu este titular al unei alte licențe pentru desfășurarea de activități în sectorul energiei electrice achită Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei o contribuție bănească în valoare de 0,1% din cifra de afaceri pe care acesta a estimat că o va realiza, prin prestarea activităților ce fac obiectul licenței acordate, în anul acordării acesteia.
15. Pentru analiza documentației transmise în vederea emiterii deciziei de aprobare a prețurilor/tarifelor în sectorul energiei electrice și termice în cogenerare, persoanele fizice și juridice vor achita o contribuție bănească de 3.125 lei dacă:
a) au obligația legală de a solicita Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei aprobarea prețurilor/tarifelor percepute în desfășurarea activităților comerciale;
b) desfășoară, potrivit legii, astfel de activități în sectorul energiei electrice, fără a fi titulare de licențe.
Această contribuție se percepe odată cu depunerea dosarului de analiză și nu se restituie solicitantului în cazul în care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei refuză aprobarea sau în caz de restituire a documentației pe motiv că documentația nu este completă.
16. La stabilirea cifrei de afaceri pentru care se percepe contribuția bănească se au în vedere și următoarele cazuri particulare:
a) cifra de afaceri include veniturile realizate din vânzările de energie electrică și de energie termică produse în capacitățile energetice specificate în condițiile asociate licenței;
b) cifra de afaceri a Operatorului Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale „OPCOM“ - S.A. nu include veniturile din tranzacțiile de vânzare-cumpărare de energie electrică pentru piețele în care operatorul pieței de energie electrică are rol de contraparte;
c) cifra de afaceri nu include veniturile din tranzacțiile de energie electrică ale furnizorilor de energie electrică ce au rolul de intermediari pentru piața cu negociere dublă continuă;
d) cifra de afaceri aferentă activității producătorului de energie electrică și, după caz, de energie termică include și contravaloarea certificatelor verzi, conform reglementărilor Ministerului Finanțelor Publice.
17. Operatorii economici, persoane fizice și juridice, solicitanți ai acreditării pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, care nu sunt titulari de licență de exploatare comercială a capacității de producere a energiei electrice din surse regenerabile E-SRE pentru care se solicită acreditarea, operatorii economici care dezvoltă proiecte de centrale de producere a E-SRE cu putere instalată mai mare de 250 MW, supuși evaluării detaliate a măsurii de sprijin și notificării către Comisia Europeană, precum și operatorii economici titulari de licență de producere de energie electrică în cogenerare cu capacități instalate în centrală mai mari de 200 MW care solicită accesarea măsurii de sprijin aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările și completările ulterioare, supuși evaluării detaliate a notificării individuale către Comisia Europeană, achită Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei o contribuție bănească de:
a) 3.125 lei pentru operatorii economici persoane juridice, solicitanți ai acreditării pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, care nu sunt titulari de licență de exploatare comercială a capacității de producere a E-SRE pentru care se solicită acreditarea;
b) 600 lei pentru operatorii economici persoane fizice, solicitanți ai acreditării pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, care nu sunt titulari de licență de exploatare comercială a capacității de producere a E-SRE;
c) 600 lei/MW instalat pentru operatorii economici care dezvoltă proiecte de centrale electrice supuse evaluării detaliate și notificării măsurii de sprijin către Comisia Europeană.
18. Operatorii economici care solicită emiterea de avize pentru acreditarea preliminară/finală a unităților de cogenerare noi sau retehnologizate achită Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei o contribuție bănească determinată cu formula: T = 3.125 + 200 x P [lei], în care „T“ reprezintă contribuția bănească, iar „P“ se exprimă în [MW] și reprezintă suma puterii electrice [P(e)] și termice [P(t)] instalate.
19. În cazul falimentului titularului licenței, contribuția bănească nu se datorează de la data deschiderii procedurii falimentului titularului licenței, constatată prin hotărâre judecătorească.
II. Tariful și contribuția bănească percepute pentru desfășurarea activităților din domeniul gazelor naturale pe bază de licență
1. Tariful pentru desfășurarea activităților din domeniul gazelor naturale pe bază de licență este prevăzut în tabelul nr. 1.
Tabelul nr. 1 - Tariful pentru desfășurarea activităților din domeniul gazelor naturale pe bază de licență
Furnizarea de gaze naturale/biogaz/biometan
Cantitatea de gaze naturale
Transportul gazelor naturale
Cantitatea de gaze naturale transportată
Înmagazinarea subterană a gazelor naturale
Cantitatea de gaze naturale înmagazinată în depozitele de înmagazinare subterană
Distribuția gazelor naturale
Cantitatea de gaze naturale distribuită
Operarea conductelor din amonte
Cantitate de gaze naturale transportată prin conductele din amonte către clienții finali și sistemele de distribuție a gazelor naturale, conectați/conectate direct la conductele din amonte
2. Titularii licențelor acordate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru desfășurarea activității de administrare a piețelor centralizate de gaze naturale plătesc anual Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei o contribuție bănească.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei facturează contribuția ce se percepe de la fiecare titular de licență la valoarea de 0,1% din cifra de afaceri realizată de acesta în anul precedent din activitatea ce face obiectul de administrare a piețelor centralizate de gaze naturale sau la o valoare minimă, dacă rezultatul calculului efectuat este inferior sau egal cu 3.125 lei.
3. În cazul oricărei persoane fizice sau juridice, care este titular al unei licențe unice acordate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei dacă anul 2018 este anul de expirare a valabilității sau de retragere a licenței, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei facturează titularului licenței contribuția/tariful, a cărei/cărui valoare se ponderează cu raportul dintre durata de valabilitate a licenței în anul 2018, exprimată în zile calendaristice, și numărul de zile ale anului calendaristic (365), dar nu poate fi mică/mai mic de 3.125 lei.
4. Titularii de licențe vor comunica Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, până la sfârșitul decadei a doua a lunii februarie, valoarea cifrei de afaceri realizate în anul precedent/cantitatea de gaze naturale, GNL, GPL, GNC/GNCV, estimate pentru anul 2018. Pentru titularii de licențe care nu transmit valoarea cifrei de afaceri/cantitatea estimate, specificate până la termenul precizat mai sus, contribuția bănească/tariful se facturează pe baza unei valori care este estimată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Valoarea cifrei de afaceri realizate în anul precedent se estimează la nivelul cifrei de afaceri realizate din ultimele raportări financiare ale titularului licenței. Cantitatea de gaze naturale estimată pentru anul 2018 se stabilește având în vedere datele deținute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei ca urmare a monitorizării pieței de gaze naturale, GNL, GPL, GNC/GNCV (consum an/ani precedent/precedenți, istoric tranzacții, contracte de achiziție și alte documente cu conținut relevant).
5. Titularul de licență care în cursul anului 2018 preia integral activitatea desfășurată pe baza unei licențe de același tip, de către o altă persoană fizică sau juridică, va asigura achitarea completă a valorii contribuției/tarifului pentru anul 2018, ce îi revine titularului de licență care își încetează activitatea.
6. Pentru titularii de licențe a/al căror contribuție bănească/tarif are o valoare superioară nivelului de 3.125 lei aceasta se poate achita în rate trimestriale egale; termenul de achitare a fiecăreia dintre aceste rate este sfârșitul primei luni a trimestrului respectiv, cu excepția primei rate care se achită potrivit termenului scadent înscris în factura emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.
7. Durata de suspendare a unei licențe, care este precizată în decizia emisă în acest scop de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, nu diminuează valoarea contribuției/tarifului perceput(e) de la titularul licenței pentru anul în care se înregistrează suspendarea acesteia/acestuia.
8. Regularizarea valorii contribuției bănești/tarifului constă în facturarea diferenței dintre valoarea contribuției/tarifului facturat(e) inițial pe baza declarației pe proprie răspundere și valoarea contribuției/tarifului determinate/determinat pe baza cifrei de afaceri realizate/cantității realizate în anul precedent din activitățile comerciale desfășurate în sectorul gazelor naturale.
9. Perioada de regularizare a valorii contribuției bănești/tarifului este cuprinsă între 1 martie-15 martie a anului următor celui de referință, supus regularizării, având în vedere faptul că raportarea lunii decembrie se face în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Metodologia de monitorizare a pieței gazelor naturale, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 5/2013. Pentru titularii de licențe de furnizare GPL, GNL, biogaz/biometan sau GNC/GNCV, perioada de regularizare a valorii tarifului este cuprinsă între 1 martie-15 martie a anului următor celui de referință, supus regularizării, luând în considerare cantitățile realizate în anul anterior, declarate până în data de 31 ianuarie 2018. Declarația se transmite prin email la adresa [email protected], prin fax nr. 021-312.43.65 sau prin poștă la adresa str. Constantin Nacu nr. 3, București, sectorul 2, cod poștal 020995.
10. La acordarea unei licențe pentru desfășurarea de activități în sectorul gazelor naturale, titularul acesteia achită Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei un tarif conform tabelului nr. 1/o contribuție bănească în valoare de 0,1% din cifra de afaceri estimată a se realiza prin prestarea activităților ce fac obiectul licenței respective.
11. La regularizarea valorii contribuțiilor bănești/tarifelor, creanțele sau datoriile ce pot apărea în raport cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care sunt mai mici de 10 lei, se anulează.
12. Dacă în urma regularizării valorii contribuțiilor bănești/tarifelor rezultă sume pe care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei le datorează titularilor de licențe, aceste sume se vor constitui ca avans pentru valoarea contribuției bănești/tarifului datorat de respectivii titulari de licențe în anul următor, numai dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiții:
a) au achitat valoarea contribuției bănești/tarifului aferente/aferent anului în curs;
b) dețin cel puțin o licență valabilă, atât în anul în curs, cât și în anul următor.
13. Valoarea contribuției bănești/tarifului anual percepute/ perceput de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei de la un solicitant de licență/titular de licență nu poate fi mai mică de 3.125 lei.