LEGE nr. 262 din 20 decembrie 2017

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1021 din 22 decembrie 2017
Entered into force
25.12.2017
Consolidated form as of
25.12.2017

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

La articolul 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 21 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (3^3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^4) și (3^5), cu următorul cuprins:

(3^4) Dacă în urma analizelor prevăzute la alin. (3^2) se identifică prezența unor substanțe care nu sunt prevăzute în anexele I și II din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul și se constată că prezența substanțelor este determinată de contaminări accidentale, se aplică sancțiunea declasării produsului și, după caz, a terenului, fără a afecta plățile directe care au fost acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune.

(3^5) În sensul prezentei legi, contaminare accidentală înseamnă orice alterare a caracteristicilor fizice, chimice, biologice sau bacteriologice ale solului și/sau produselor agroalimentare ecologice, produsă prin accident, avarie ori calamitate naturală, fără voia fermierului.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, PETRU-GABRIEL VLASE PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 20 decembrie 2017.

Nr. 262.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).