Având în vedere Referatul nr. 6.696/2016 din 16 iunie 2017 de aprobare a proiectului Ordinului ministrului culturii și identității naționale privind clasarea Școlii elementare evanghelice, satul Gherdeal nr. 51, comuna Bruiu, județul Sibiu, în Lista monumentelor istorice, categoria II - arhitectură, monument, grupa valorică B,
în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. d) și ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) și (3) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor art. 11 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul culturii și identității naționale emite următorul ordin:
(1) Se clasează Școala elementară evanghelică, situată în satul Gherdeal nr. 51, comuna Bruiu, județul Sibiu, ca monument istoric de tip m - monument, categoria II - arhitectură, grupa valorică B, cu codul în Lista monumentelor istorice SB-II-m-B-21135.
(2) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecție a monumentului istoric sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul culturii și identității naționale, Alexandru Vasile Oprean, secretar de stat
București, 11 august 2017.
ANEXĂ
Coordonate puncte de contur
Zona de protecție a monumentului istoric Școala elementară evanghelică, situată în satul Gherdeal nr. 51, comuna Bruiu, județul Sibiu