Având în vedere prevederile art. 4 alin. (9) și ale art. 8 alin. (8) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. VIII alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie și pentru modificarea unor acte normative, ale art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 42 din Metodologia de stabilire a cantității statice anuale de certificate verzi și a cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 78/2017,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (5) și ale art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Cota obligatorie de achiziție de certificate verzi de către operatorii economici care au obligația de achiziție de certificate verzi, pentru anul 2017, se stabilește după cum urmează:
a) pentru perioada ianuarie-martie 2017, la valoarea de 0,210 certificate verzi/MWh, corespunzătoare unui consum final de energie electrică exceptat de la plata certificatelor verzi de 1.693,5 GWh;
b) pentru perioada aprilie-decembrie 2017, la valoarea de 0,357 certificate verzi/MWh, corespunzătoare unui consum final de energie electrică exceptat de la plata certificatelor verzi de 5.515,1 GWh.
Societatea Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale „OPCOM“ - S.A., producătorii de energie electrică din surse regenerabile și operatorii economici prevăzuți la art. 1 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 martie 2018.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Dumitru Chiriță
București, 28 februarie 2018.