În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 27 alin. (1) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigații aparținând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare și situată pe teritoriul unor organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații din județul Tulcea, în proprietatea organizațiilor având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, sub condițiile rezolutorii prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Predarea-primirea infrastructurii secundare de irigații, prevăzută în anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre, se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în condițiile legii, în care sunt specificate obligațiile prevăzute de Legea nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Patrimoniul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor transmise potrivit art. 1.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la propunerea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, inițiază proiectul de hotărâre a Guvernului privind retragerea dreptului de proprietate asupra infrastructurii de îmbunătățiri funciare preluate de către organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații prevăzute la art. 1, în termen de 30 de zile de la data constatării nerespectării de către aceste organizații a obligațiilor prevăzute la art. 27 alin. (1), prin aplicarea dispozițiilor art. 29^3 din Legea nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici
București, 7 martie 2018.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor din infrastructura secundară de irigații, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, care se transmit în proprietatea unor organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații din județul Tulcea
Codul de clasificare și nr. MF alocat prin Ordinul nr. 668/2014
Persoana juridică de la care se transmite imobilul
Persoana juridică la care
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare
Organizația utilizatorilor de apă pentru irigații FRUVINIS ISACCEA
Sediul: localitatea Isaccea,
județul Tulcea, înregistrare în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare 180/19.10.2006, CIF 19137743
Amenajarea interioară: conducte îngropate - 12.863 m
UAT Isaccea, județul Tulcea
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare
Organizația utilizatorilor de apă pentru irigații PARALELA 45 Sediul: comuna Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, înregistrare în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare 183/3.11.2006,
Amenajarea interioară: conducte îngropate - 12.121 m
UAT Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea