Articolul 1
Senatul României:
(1) Constată că temeiul juridic al propunerii de regulament se întemeiază pe prevederile articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Acest articol oferă un temei juridic corespunzător obiectivelor propunerii, și anume eliminarea unor divergențe existente în cadrul pieței interne pentru tehnologii medicale.
În conformitate cu articolul 114 alineatul (3) din TFUE, în elaborarea propunerii a fost luat în considerare un nivel înalt de protecție a sănătății umane, preconizându-se că ea va îmbunătăți disponibilitatea unor tehnologii medicale inovatoare pentru pacienții din UE.
(2) Alegerea formei juridice este regulamentul, avându-se în vedere faptul că un element esențial al propunerii constă în stabilirea unor proceduri și structuri pentru cooperarea în cadrul activităților comune la nivelul Uniunii.
(3) Constată că prezenta propunere de regulament respectă principiul subsidiarității deoarece numai o acțiune la nivelul Uniunii poate elimina deficiențele actualului model de cooperare UE în domeniul evaluării tehnologiilor medicale (ETM).
(4) Constată că prezenta propunere respectă principiul proporționalității prin oferirea unor soluții necesare la problemele existente. Propunerea va evita orice interferență cu competențele statelor membre în deciziile privind accesul la tehnologiile medicale evaluate la nivelul Uniunii. Evaluarea domeniilor ETM specifice unor contexte (de exemplu, economic, organizațional, etic) și procesul de luare a deciziilor privind stabilirea prețurilor și rambursarea vor rămâne la nivelul statelor membre.
De asemenea, propunerea va asigura faptul că, atunci când se efectuează ETM, metodologiile și procedurile aplicate sunt mai predictibile în întreaga UE, iar atunci când vor fi supuse unei evaluări clinice comune, astfel de evaluări nu vor fi repetate.
(5) Subliniază importanța prezentei propuneri de regulament având în vedere faptul că această temă va fi una din cele mai importante acțiuni ale Președinției României a Consiliului UE în domeniul Sănătate, dată fiind posibilitatea încheierii negocierilor și a adoptării acestei propuneri legislative în prima parte a anului 2019.