Secțiunea 1
Subsecțiunea 1
Date privind impozitul pe veniturile estimate din România în anul 2018
Date privind impozitul pe veniturile estimate din România, impuse în sistem real
1. Subsecțiunea se completează de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani și/sau în natură din România, supuse impozitului pe venit, pentru care venitul net se determină în sistem real sau pe baza cotelor forfetare de cheltuieli, potrivit legii sau potrivit opțiunii contribuabililor, după caz, provenind din:
a) activități independente;
b) drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care impozitul se reține la sursă;
c) cedarea folosinței bunurilor, cu excepția veniturilor din arendă;
d) activități agricole impuse în sistem real;
e) silvicultură și piscicultură.
N O T Ă:
Persoanele fizice cu handicap grav ori accentuat care realizează venituri din activități scutite de la plata impozitului pe venit, potrivit legii, au obligația declarării veniturilor, prin completarea și depunerea declarației.
2. Subsecțiunea se completează pentru:
a) declararea veniturilor și cheltuielilor estimate a se realiza în anul 2018;
b) stabilirea de către contribuabil a impozitului anual estimat, pentru anul 2018;
c) exercitarea opțiunii privind modificarea modului de determinare a venitului net, conform prevederilor art. 69^1 din Codul fiscal.
3. Activități independente, pentru care venitul net se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate
3.1. Subsecțiunea se completează de către contribuabilii care realizează venituri în bani și/sau în natură, provenind din activități independente, inclusiv din activități adiacente, desfășurate în mod individual și/sau în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice și/sau în cadrul unei societăți civile cu personalitate juridică constituită potrivit legii speciale și care este supusă regimului transparenței fiscale.
3.2. În categoria veniturilor din activități independente, pentru care există obligația completării subsecțiunii, se cuprind:
a) venituri din activități de producție, comerț, prestări de servicii;
b) venituri din profesii liberale.
3.3. Persoanele fizice care obțin venituri din activități independente din mai multe surse de venit completează câte o subsecțiune pentru fiecare sursă.
3.4. În cazul societății civile cu personalitate juridică constituite potrivit legii speciale și care este supusă regimului transparenței fiscale, se aplică regulile de determinare a venitului net din activități independente.
Persoanele fizice care realizează venituri în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice sau în cadrul unei societăți civile cu personalitate juridică constituite potrivit legii speciale și care este supusă regimului transparenței fiscale, potrivit legii, completează declarația având în vedere venitul net estimat distribuit, care le revine din asociere.
4. Venituri din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau în sistem real, potrivit opțiunii, altele decât cele pentru care impozitul se reține la sursă
4.1. Subsecțiunea se completează de către contribuabilii care realizează venituri din valorificarea sub orice formă a drepturilor din proprietate intelectuală, provenind din drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor, inclusiv din crearea unor lucrări de artă monumentală, brevete de invenție, desene și modele, mărci și indicații geografice, topografii pentru produse semiconductoare și altele asemenea.
4.2. Subsecțiunea se completează și în cazul exploatării de către moștenitori a drepturilor de proprietate intelectuală, precum și în cazul remunerației reprezentând dreptul de suită și al remunerației compensatorii pentru copia privată.
5. Cedarea folosinței bunurilor, cu excepția veniturilor din arendă
5.1. Venituri din cedarea folosinței bunurilor, pentru care venitul net se determină în sistem real sau pe baza cotelor forfetare de cheltuieli, altele decât cele de la subpct. 5.2. și 5.3
5.1.1. Subsecțiunea se completează de către persoanele fizice care realizează venituri în bani și/sau în natură, provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, obținute în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal, altele decât veniturile din arendare.
5.1.2. În situația închirierii bunurilor deținute în comun, fiecare coproprietar completează subsecțiunea, corespunzător cotei care îi revine din proprietate.
5.1.3. În situația în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor încheiate între părți în care chiria este exprimată în lei sau reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, venitul se recalculează de către contribuabil, prin completarea corespunzătoare a subsecțiunii.
5.1.4. Persoanele fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din mai multe surse, respectiv contracte de închiriere, completează câte o subsecțiune pentru fiecare sursă.
5.2. Venituri din cedarea folosinței bunurilor calificate în categoria venituri din activități independente
5.2.1. Subsecțiunea se completează de persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere sau subînchiriere la sfârșitul anului 2017 și care, începând cu anul 2018, califică aceste venituri în categoria veniturilor din activități independente și le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie. Veniturile și cheltuielile luate în calcul pentru stabilirea venitului net estimat sunt cele de la nivelul tuturor contractelor de închiriere/subînchiriere, aflate în derulare în anul de impunere.
La stabilirea numărului de contracte se iau în calcul contractele de închiriere sau subînchiriere aflate în derulare la data de 31 decembrie 2017.
5.2.2. Subsecțiunea se completează de persoanele fizice care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare mai mare de 5 camere de închiriat și care se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II „Venituri din activități independente“ de la titlul IV „Impozitul pe venit“ din Codul fiscal.
5.3. Venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală
5.3.1. Subsecțiunea se completează de către contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între 1 și 5 camere, inclusiv, altele decât cele care constituie structuri de primire turistică, potrivit legislației specifice, pentru care venitul net se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, fie ca urmare a opțiunii contribuabilului, fie ca urmare a depășirii în cursul anului a numărului de 5 camere de închiriat.
5.3.2. În situația în care în cursul anului se depășește numărul camerelor închiriate (peste 5) se depune o declarație rectificativă, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, bifându-se căsuța „Sistem real“ de la secțiunea A „Date privind activitatea desfășurată“ pct. 2 „Determinarea venitului net“. De la data depășirii numărului de camere închiriate (peste 5) și până la sfârșitul anului fiscal, determinarea venitului net se face în sistem real, potrivit regulilor de stabilire prevăzute pentru categoria venituri din activități independente.
5.3.3. În situația închirierii bunurilor deținute în comun, fiecare coproprietar completează subsecțiunea, corespunzător cotei care îi revine din proprietate.
6. Activități agricole impuse în sistem real, pe baza datelor din contabilitate
6.1. Subsecțiunea se completează de către persoanele fizice care realizează venituri din activități agricole pentru care nu există obligația stabilirii normelor de venit, provenind din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea, creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală, realizate în mod individual sau într-o formă de asociere.
6.2. Persoanele fizice care realizează venituri în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice, completează declarația având în vedere venitul net estimat distribuit, care le revine din asociere.
7. Silvicultură și piscicultură
7.1. Subsecțiunea se completează de către persoanele fizice care realizează venituri din recoltarea și valorificarea produselor specifice fondului forestier național, respectiv a produselor lemnoase și nelemnoase, precum și cele obținute din exploatarea amenajărilor piscicole, cu excepția veniturilor pentru care impozitul este final, potrivit legii.
7.2. Veniturile din silvicultură și piscicultură se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II „Venituri din activități independente“ de la titlul IV „Impozitul pe venit“ din Codul fiscal, venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.
7.3. Persoanele fizice care realizează venituri în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice, completează declarația având în vedere venitul net estimat distribuit, care le revine din asociere.
8. În cazul contribuabililor încadrați, în cursul anului fiscal de impunere, în gradul de handicap grav sau accentuat care realizează venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, activități agricole, silvicultură și din piscicultură, impozitul anual estimat se stabilește proporțional cu perioada impozabilă pentru care persoana fizică nu beneficiază de scutire (număr zile calendaristice).
9. Litera A. Completarea subsecțiunii
9.1. Date privind activitatea desfășurată
9.1.1. Categoria de venit - se bifează căsuța corespunzătoare categoriei de venit care urmează a se realiza, după caz.
a) Căsuța „activități de producție, comerț, prestări servicii“ - se bifează de contribuabilii care, în anul 2018, realizează, în mod individual și/sau într-o formă de asociere, venituri din activități independente provenind din activități de producție, comerț, prestări de servicii;
b) Căsuța „profesii liberale“ - se bifează de contribuabilii care, în anul 2018, realizează, în mod individual și/sau într-o formă de asociere, venituri obținute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective;
c) Căsuța „drepturi de proprietate intelectuală“ - se bifează de contribuabilii care, în anul 2018, realizează, în mod individual și/sau într-o formă de asociere, venituri din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, reprezentând venituri din drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor, brevete de invenție, desene și modele, mărci și indicații geografice, topografii pentru produse semiconductoare și altele asemenea;
d) Căsuța „cedarea folosinței bunurilor calificată în categoria venituri din activități independente“ - se bifează de contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, calificate în categoria veniturilor din activități independente (la sfârșitul anului fiscal, precedent celui de raportare, au realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere/subînchiriere) și/sau realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare mai mare de 5 camere de închiriat, calificate în categoria veniturilor din activități independente și care determină venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate;
e) Căsuța „cedarea folosinței bunurilor, sub 5 contracte de închiriere“ - se bifează de contribuabilii care, în anul 2018, realizează venituri în bani și/sau în natură, provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, obținute de către proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal, altele decât veniturile din activități independente;
f) Căsuța „cedarea folosinței bunurilor, în scop turistic“ - se bifează de contribuabilii care, în anul 2018, realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între 1 și 5 camere, inclusiv, care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real sau care au depășit în cursul anului numărul de 5 camere de închiriat;
g) Căsuța „activități agricole“ - se bifează de contribuabilii care, în anul 2018, realizează venituri, în mod individual sau întro formă de asociere fără personalitate juridică, din activități agricole pentru care venitul net se determină în sistem real, din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea, creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală, pentru care nu există obligația stabilirii normelor de venit;
h) Căsuța „silvicultură“ - se bifează de contribuabilii care, în anul 2018, realizează venituri, în mod individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, din recoltarea și valorificarea produselor specifice fondului forestier național, respectiv a produselor lemnoase și nelemnoase;
i) Căsuța „piscicultură“ - se bifează de contribuabilii care, în anul 2018, realizează venituri, obținute individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, din exploatarea amenajărilor piscicole.
9.1.2. Determinarea venitului net - se bifează căsuța corespunzătoare modului de determinare a venitului net: în sistem real sau pe baza cotelor forfetare de cheltuieli, după caz.
9.1.3. Forma de organizare - se bifează căsuța corespunzătoare modului de desfășurare a activității.
a) Căsuța „individual“ - se bifează de persoanele fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată în mod individual;
b) Căsuța „asociere fără personalitate juridică“ - se bifează de persoanele fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice;
c) Căsuța „entități supuse regimului transparenței fiscale“ - se bifează de persoanele fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică, constituită potrivit legii speciale, și care este supusă regimului transparenței fiscale, potrivit legii;
d) Căsuța „modificarea modalității/formei de exercitare a activității“ - se bifează în cazul schimbării modalității de exercitare a unei activități independente și/sau al transformării formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislației în materie, în timpul anului de raportare, în condițiile continuării activității.
9.1.4. Obiectul principal de activitate - se înscriu denumirea activității principale generatoare de venituri, precum și codul CAEN al activității desfășurate.
9.1.5. Sediul/Datele de identificare a bunului pentru care se cedează folosința
a) Sediul - se completează adresa sediului sau locului unde se desfășoară efectiv activitatea principală, după caz.
Persoanele fizice care realizează venituri din activități agricole vor înscrie denumirea unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se află terenul (terenurile), respectiv: municipiu, oraș, comună sau sector al municipiului București, după caz.
b) Datele de identificare a bunului pentru care se cedează folosința - se completează de către contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor. Se înscriu datele de identificare a bunului a cărui folosință este cedată.
De exemplu:
– pentru imobile (clădiri, terenuri): adresa completă (localitate, stradă, număr, bloc, etaj, apartament etc.);
– pentru mobile (autovehicule/autoturisme, tractoare, mașini agricole, șalupe, iahturi și alte mijloace de transport): tipul, anul de fabricație, numărul de înmatriculare, seria șasiului;
– alte bunuri: denumirea bunului, descrierea detaliată, cu identificarea principalelor caracteristici care individualizează bunul.
9.1.6. Documentul de autorizare/Contractul de asociere/ închiriere - se înscriu numărul documentului care atestă dreptul contribuabilului de a desfășura activitate independentă, potrivit legii, și data emiterii acestuia.
a) Contribuabilii care desfășoară activități în cadrul unei asocieri completează numărul sub care contractul de asociere a fost înregistrat la organul fiscal, precum și data înregistrării acestuia;
b) Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor înscriu numărul și data contractului încheiat între părți.
9.1.7. Data începerii/încetării activității - se completează de către contribuabilii care încep/încetează activitatea în cursul anului fiscal pentru care se depune declarația unică.
Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor înscriu data prevăzută pentru începerea derulării contractului încheiat între părți, respectiv data prevăzută pentru încetarea contractului încheiat între părți.
Rubricile de la rd. 7 și 8 se completează numai dacă evenimentele respective se produc în cursul anului pentru care se depune declarația.
9.1.8. Număr zile de scutire - se completează numărul de zile scutite de la plata impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice cu handicap grav ori accentuat care realizează venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, activități agricole impuse în sistem real, silvicultură și piscicultură.
9.2. Litera B Date privind impozitul anual estimat
9.2.1. Venit net determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate
9.2.1.1. Se completează în cazul categoriilor de venit pentru care venitul net se determină în sistem real, potrivit legii sau potrivit opțiunii contribuabilului de a determina venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate:
a) venituri din activități de producție, comerț, prestări de servicii;
b) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cu excepția veniturilor pentru care impozitul se reține la sursă;
c) venituri din exercitarea unei profesii liberale;
d) venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare mai mare de 5 camere;
e) venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una și 5 camere inclusiv, pentru care s-a optat pentru determinarea venitului net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate;
f) venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una și 5 camere inclusiv, în cazul depășirii în cursul anului a numărului de 5 camere de închiriat, pentru care, potrivit legii, venitul net se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate;
g) venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere sau subînchiriere, calificate în categoria venituri din activități independente;
h) venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr de până la 5 contracte de închiriere, inclusiv, pentru care, potrivit opțiunii contribuabilului, venitul net se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate;
i) venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care, potrivit opțiunii contribuabilului, venitul net se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate;
j) venituri din activități agricole pentru care nu există obligația stabilirii normelor de venit;
k) venituri din silvicultură și piscicultură.
9.2.1.2. Contribuabilii care realizează venituri în mod individual și care determină venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, completează subsecțiunea după cum urmează:
Rd. 1 Venit brut - se înscrie suma reprezentând veniturile în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură, estimate a se realiza în anul fiscal în curs de către contribuabili, atât din activitatea de bază, cât și din activități adiacente;
Rd. 2 Cheltuieli deductibile - se înscrie suma reprezentând cheltuielile estimate a se efectua în anul fiscal în curs, în vederea realizării venitului brut estimat, atât din activitatea de bază, cât și din activități adiacente, specifice fiecărei activități;
Rd. 3 Venit net anual estimat - se înscrie suma reprezentând diferența dintre venitul brut estimat și cheltuielile deductibile aferente, respectiv se scade rd. 2 din rd. 1;
Rd. 3.1. Venit impozabil - se completează după caz, astfel:
a) în cazul contribuabililor care beneficiază de scutire de la plata impozitului, potrivit legii, în cazul activităților independente, drepturi de proprietate intelectuală, activități agricole, silvicultură și piscicultură - se înscrie suma de la rd. 3 „Venit net anual estimat“ redusă proporțional cu numărul de zile calendaristice, din anul 2018, pentru care venitul este scutit de la plata impozitului, potrivit legii;
b) în cazul contribuabililor care nu beneficiază de scutire de la plata impozitului, potrivit legii - se înscrie suma de la rd. 3 „Venit net anual estimat“.
Rd. 4 Impozit anual estimat - se înscrie suma rezultată din aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra valorii înscrise la rd. 3.1 „Venit impozabil“
9.2.1.3. Contribuabilii care își desfășoară activitatea în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice, sau într-o formă de organizare cu personalitate juridică, constituită potrivit legii speciale, supusă regimului transparenței fiscale, potrivit legii și care determină venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, completează numai rândurile 3 „Venit net anual estimat“, 3.1 „Venit impozabil“ și 4 „Impozit anual estimat“, după cum urmează:
Rd. 3 Venit net anual estimat - se înscrie venitul care îi revine contribuabilului din distribuirea venitului net estimat al asocierii;
Rd. 3.1. Venit impozabil - se completează după caz, astfel:
a) în cazul contribuabililor care beneficiază de scutire de la plata impozitului, potrivit legii, pentru veniturile din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activități agricole, silvicultură și piscicultură - se înscrie suma de la rd. 3 „Venit net anual estimat“ redusă proporțional cu numărul de zile calendaristice, din anul 2018, pentru care venitul este scutit de la plata impozitului, potrivit legii;
b) în cazul contribuabililor care nu beneficiază de scutire de la plata impozitului, potrivit legii - se înscrie suma de la rd. 3 „Venit net anual estimat“.
Rd. 4 Impozit anual estimat - se înscrie suma rezultată din aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra valorii înscrise la rd. 3.1 „Venit impozabil“.
9.2.1.4. Pentru veniturile din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una și 5 camere inclusiv, în cazul depășirii în cursul anului a numărului de 5 camere de închiriat, pentru care, potrivit legii, venitul net se determină în sistem real, contribuabilii declară venitul care urmează a se realiza de la data depășirii numărului de 5 camere până la sfârșitul anului fiscal.
9.2.2. Venit net determinat baza cotelor forfetare de cheltuieli
9.2.2.1. Se completează în cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr de până la 5 contracte de închiriere, inclusiv, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli, după cum urmează:
Rd. 1 Venit brut - se înscrie chiria prevăzută în contractul încheiat între părți pentru anul fiscal de raportare, indiferent de momentul plății acesteia, majorată cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă;
Rd. 2. Cheltuieli deductibile - se înscrie suma rezultată prin aplicarea cotei de 40% la venitul brut estimat (rd. 1), reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului;
Rd. 3. Venit net anual estimat - se înscrie suma reprezentând diferența dintre venitul brut estimat și cheltuielile deductibile aferente, respectiv dintre datele înscrise la rd. 1 și datele înscrise la rd. 2;
Rd. 3.1. Venit impozabil - se înscrie suma de la rd. 3 „Venit net anual estimat“;
Rd. 4. Impozit anual estimat - se înscrie suma rezultată din aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra valorii înscrise la rd. 3.1. „Venit impozabil“.
9.2.2.2. Se completează în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli, altele decât veniturile pentru care impozitul se reține la sursă, după cum urmează:
Rd. 1 Venit brut - se înscrie venitul brut estimat a se realiza din drepturi de proprietate intelectuală;
Rd. 2. Cheltuieli deductibile - se înscrie suma rezultată prin aplicarea cotei de 40% la venitul brut estimat (rd. 1), reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului;
Rd. 3. Venit net anual estimat - se înscrie suma reprezentând diferența dintre venitul brut estimat și cheltuielile deductibile aferente, respectiv dintre datele înscrise la rd. 1 și datele înscrise la rd. 2;
Rd. 3.1. Venit impozabil - se completează, după caz, astfel:
a) în cazul contribuabililor care beneficiază de scutire de la plata impozitului, potrivit legii, pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală - se înscrie suma de la rd. 3 „Venit net anual estimat“ redusă proporțional cu numărul de zile calendaristice, din anul 2018, pentru care venitul este scutit de la plata impozitului, potrivit legii;
b) în cazul contribuabililor care nu beneficiază de scutire de la plata impozitului, potrivit legii - se înscrie suma de la rd. 3 „Venit net anual estimat“.
Rd. 4 Impozit anual estimat - se înscrie suma rezultată din aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra valorii înscrise la rd. 3.1. „Venit impozabil“
9.2.3. În cazul exploatării de către moștenitori a drepturilor de proprietate intelectuală, precum și în cazul remunerației reprezentând dreptul de suită și al remunerației compensatorii pentru copia privată, venitul net anual estimat se determină prin scăderea din venitul brut a sumelor ce revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de asemenea venituri, potrivit legii.
Date privind impozitul pe veniturile estimate din România, impuse pe bază de norme de venit
1. Subsecțiunea se completează de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani și/sau în natură din România, supuse impozitului pe venit, provenind din:
a) cedarea folosinței bunurilor, în scop turistic;
b) cedarea folosinței bunurilor calificată în categoria venituri din activități independente;
c) activități de producție, comerț, prestări servicii.
N O T Ă:
Persoanele fizice cu handicap grav ori accentuat care realizează venituri din activități scutite de la plata impozitului pe venit, potrivit legii, au obligația declarării veniturilor, prin completarea subsecțiunii și depunerea declarației.
2. Subsecțiunea se completează pentru:
a) declararea veniturilor estimate a se realiza în anul 2018;
b) stabilirea de către contribuabil a obligației fiscale privind impozitul anual estimat pentru anul 2018.
3. Cedarea folosinței bunurilor
3.1. Cedarea folosinței bunurilor în scop turistic - Subsecțiunea se completează de către contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între 1 și 5 camere, inclusiv, pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit.
În situația închirierii bunurilor deținute în comun, fiecare coproprietar completează subsecțiunea, corespunzător cotei care îi revine din proprietate.
3.2. Cedarea folosinței bunurilor calificată în categoria venituri din activități independente - Subsecțiunea se completează și de către contribuabilii care obțin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare mai mare de 5 camere de închiriat, care se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II „Venituri din activități independente“ de la titlul IV „Impozitul pe venit“ din Codul fiscal.
4. Activități de producție, comerț, prestări servicii
4.1. Subsecțiunea se completează de către contribuabilii care realizează venituri din activități de producție, comerț, prestări servicii, desfășurate în mod individual și/sau în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice, pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit.
4.2. Venitul net anual se determină pe baza normelor de venit de la locul desfășurării activității.
4.3. Pentru ajustarea normelor anuale de venit se aplică coeficienții de corecție publicați de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, respectiv a municipiului București, asupra normelor anuale de venit.
4.4. În situația în care un contribuabil desfășoară aceeași activitate în două sau mai multe locuri diferite pentru care venitul net se determină pe baza normelor anuale de venit, stabilirea venitului net anual se efectuează prin însumarea nivelului normelor de venit, corectate potrivit criteriilor specifice de la fiecare loc de desfășurare a activității.
4.5. În cazul în care un contribuabil desfășoară mai multe activități pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit, stabilirea venitului net anual se efectuează prin însumarea nivelului normelor de venit corectate potrivit criteriilor specifice.
4.6. În cazul asocierilor fără personalitate juridică constituite între contribuabili care desfășoară activitate individual sau contribuabili care desfășoară activitate individual și o asociere fără personalitate juridică și pentru care stabilirea venitului anual pentru activitatea desfășurată se efectuează pe baza normelor de venit, veniturile realizate în cadrul asocierii respective nu sunt considerate distribuite, în vederea impunerii, contribuabililor care datorează impozit potrivit prezentului titlu, fiindu-le aplicabile numai regulile stabilite pentru impunerea venitului determinat pe baza normelor de venit.
4.7. În cazul în care activitatea se desfășoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, norma de venit se stabilește pentru fiecare membru asociat.
4.8. Sunt scutiți de la plata impozitului pe venit persoanele fizice încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, care obțin în mod individual și/sau într-o formă de asociere, venituri din activități independente.
5. Litera A Date privind activitatea desfășurată
5.1. Categoria de venit - se bifează căsuța corespunzătoare categoriei de venit realizat, după caz.
a) Căsuța „cedarea folosinței bunurilor, în scop turistic“ - se bifează de contribuabilii care, în anul de raportare, realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între 1 și 5 camere, inclusiv, care nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real. Se menționează numărul de camere de închiriat în scop turistic, pentru anul în curs, situate în locuințe proprietate personală;
b) Căsuța „cedarea folosinței bunurilor calificată în categoria venituri din activități independente“ - se bifează de contribuabilii care, în anul de raportare, realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală având o capacitate de cazare mai mare de 5 camere de închiriat, calificate în categoria veniturilor din activități independente și care determină venitul net pe bază de norme de venit.
c) Căsuța „activități de producție, comerț, prestări servicii“ - se bifează de contribuabilii care, în anul de raportare, realizează, în mod individual și/sau într-o formă de asociere, venituri din activități independente provenind din activități de producție, comerț, prestări de servicii, pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit.
5.2. Forma de organizare - se bifează căsuța corespunzătoare modului de desfășurare a activității.
a) Căsuța „individual“ - se bifează de persoanele fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată în mod individual.
b) Căsuța „asociere fără personalitate juridică“ - se bifează de persoanele fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice.
5.3. Obiectul principal de activitate - se înscriu denumirea activității principale generatoare de venituri, precum și codul CAEN al activității desfășurate, dacă este cazul.
5.4. Sediul/Datele de identificare a bunului pentru care se cedează folosința
a) Sediul - se completează adresa sediului sau locului unde se desfășoară efectiv activitatea principală, după caz;
b) Datele de identificare a bunului pentru care se cedează folosința - se completează de către contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor. Se înscriu datele de identificare a bunului a cărui folosință este cedată.
De exemplu, adresa completă (localitate, stradă, număr, bloc, etaj, apartament etc.).
5.5. Documentul de autorizare/Contractul de asociere - se înscriu numărul documentului care atestă dreptul contribuabilului de a desfășura activitate independentă, potrivit legii, și data emiterii acestuia.
5.6. Data începerii/încetării activității - se completează de către contribuabilii care încep/încetează activitatea în cursul anului fiscal pentru care se depune declarația unică.
Rubricile de la rd. 6 și 7 se completează numai dacă evenimentele respective se produc în cursul anului pentru care se depune declarația.
5.7. Număr zile de scutire - se completează numărul de zile scutite de la plata impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice cu handicap grav ori accentuat scutite de la plata impozitului pe venit, potrivit legii.
6. Litera B Date privind impozitul anual estimat
6.1. Venit din cedarea folosinței bunurilor în scop turistic
Contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între una și 5 camere inclusiv, completează după cum urmează:
Rd. 1 Norma de venit - se înscrie suma reprezentând norma anuală de venit corespunzătoare unei camere de închiriat determinată de direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, pe baza criteriilor stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, comerțului și turismului și al ministrului finanțelor publice și a propunerilor Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului privind nivelul normelor anuale de venit pentru anul 2018.
Rd. 2. Norma ajustată potrivit Codului fiscal - se completează, după caz, după cum urmează:
– în cazul contribuabililor care își exercită activitatea pe întreaga perioadă a anului fiscal fără depășirea numărului de 5 camere de închiriat, se înscrie suma de la rd. 1 „Norma de venit“;
– în cazul contribuabililor care își exercită activitatea o parte din anul fiscal de raportare, norma anuală de venit se reduce proporțional astfel încât să reflecte perioada din anul calendaristic pe parcursul căreia închirierea a fost efectuată, ținând cont de data la care au intervenit următoarele situații:
a) începerea realizării de venituri din închirierea în scop turistic;
b) încetarea sau suspendarea temporară a activității în cursul anului.
– în cazul depășirii numărului de 5 camere de închiriat în cursul anului fiscal, norma anuală de venit se reduce proporțional, astfel încât să reflecte perioada din anul fiscal pentru care venitul net a fost stabilit pe baza normei de venit, potrivit legii.
Rd. 3. Venit net anual estimat - se înscrie, după caz, după cum urmează:
a) în situația contribuabililor care realizează venituri din închirierea în scop turistic a unei singure camere, se înscrie suma de la rd. 2 „Norma ajustată potrivit Codului fiscal“;
b) în situația contribuabililor care realizează venituri din închirierea în scop turistic a două până la 5 camere, inclusiv, se completează câte o subsecțiune pentru fiecare cameră de închiriat.
Rd. 3.1. Venit impozabil - se înscrie suma de la rd. 3 „Venit net anual estimat“
Rd. 4. Impozit anual estimat - se înscrie suma rezultată din aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra valorii înscrise la rd. 3.1. „Venit impozabil“.
6.2. Venit din cedarea folosinței bunurilor calificat în categoria veniturilor din activități independente
Contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare mai mare de 5 camere de închiriat, calificate în categoria veniturilor din activități independente, pentru care venitul net anual se determină pe bază de normă de venit și nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, completează după cum urmează:
Rd. 1. Norma de venit - se înscrie suma reprezentând norma anuală de venit, stabilită, pentru anul de impunere, de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, respectiv a municipiului București.
În situația în care un contribuabil desfășoară aceeași activitate în două sau mai multe locuri diferite pentru care venitul net se determină pe baza normelor anuale de venit, se înscrie suma rezultată prin însumarea nivelului normelor de venit, corectate potrivit criteriilor specifice de la fiecare loc de desfășurare a activității.
Rd. 2. Norma ajustată potrivit Codului fiscal - se completează suma reprezentând norma de venit ajustată prin aplicarea coeficienților de corecție publicați de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, respectiv a municipiului București
– Rd. 3. Venit net anual estimat - se înscrie, după caz:
a) în cazul contribuabililor care își exercită activitatea pe întreaga perioadă a anului fiscal, se înscrie suma de la rd. 2 „Norma ajustată potrivit Codului fiscal“;
b) în cazul contribuabililor care își exercită activitatea o parte din anul fiscal de raportare, se înscrie suma determinată prin raportarea normei ajustate potrivit Codului fiscal (rd. 2) la 365 de zile, iar rezultatul se înmulțește cu numărul zilelor de activitate aferente anului 2018, în cazul începerii/încetării/întreruperii temporare a activității, în cursul anului de raportare.
Rd. 3.1. Venit impozabil - se înscrie suma de la rd. 3 „Venit net anual estimat“
Rd. 4. Impozit anual estimat - se înscrie suma rezultată din aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra valorii înscrise la rd. 3.1. „Venit impozabil“.
6.3. Venit din activități de producție, comerț, prestări servicii
Rd. 1. Norma de venit - se înscrie suma reprezentând norma anuală de venit de la locul desfășurării activității, stabilită de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, respectiv a municipiului București;
În situația în care un contribuabil desfășoară aceeași activitate în două sau mai multe locuri diferite pentru care venitul net se determină pe baza normelor anuale de venit, se înscrie suma rezultată prin însumarea nivelului normelor de venit, corectate potrivit criteriilor specifice de la fiecare loc de desfășurare a activității.
Rd. 2. Norma ajustată potrivit Codului fiscal - se completează suma reprezentând norma de venit ajustată prin aplicarea coeficienților de corecție publicați de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, respectiv a municipiului București
Rd. 3. Venit net anual estimat - se completează, după caz, după cum urmează:
– în cazul contribuabililor care își exercită activitatea pe întreaga perioadă a anului fiscal, se înscrie suma de la rd. 2 „Norma ajustată potrivit Codului fiscal“,
– în cazul contribuabililor care încep/încetează activitatea în cursul anului fiscal se înscrie suma de la rd. 2 „Norma ajustată potrivit Codului fiscal“, redusă proporțional cu:
a) perioada de la începutul anului și până la momentul autorizării din anul începerii activității;
b) perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal, în situația încetării activității, la cererea contribuabilului.
– în cazul întreruperilor temporare de activitate în cursul anului, datorate unor accidente, spitalizări sau altor cauze obiective, inclusiv cele de forță majoră, se înscrie suma de la rd. 2 „Norma ajustată potrivit Codului fiscal“ redusă proporțional cu perioada nelucrată din anul fiscal de raportare.
În cazul contribuabililor care își exercită activitatea o parte din anul fiscal de raportare, suma de la rd. 3 se determină prin raportarea sumei de la rd. 2 „Norma ajustată potrivit Codului fiscal“ la 365 de zile, iar rezultatul se înmulțește cu numărul zilelor de activitate aferente anului 2018 în cazul începerii/încetării/întreruperii temporare a activității, în cursul anului de raportare.
Rd. 3.1. Venit impozabil - se completează, după caz, astfel:
a) în cazul contribuabililor care beneficiază de scutire de la plata impozitului, potrivit legii, în cazul activităților independente - se înscrie suma de la rd. 3 „Venit net anual estimat“ redusă proporțional cu numărul de zile calendaristice, din anul 2018, pentru care venitul este scutit de la plata impozitului, potrivit legii;
b) în cazul contribuabililor care nu beneficiază de scutire de la plata impozitului, potrivit legii - se înscrie suma de la rd. 3 „Venit net anual estimat“.
Rd. 4. Impozit anual estimat - se înscrie suma rezultată din aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra valorii înscrise la rd. 3.1. „Venit impozabil“
Venitul net din activități independente desfășurate de persoana fizică cu handicap grav sau accentuat, în mod individual și/sau într-o formă de asociere, se reduce proporțional cu numărul de zile calendaristice pentru care venitul este scutit de la plata impozitului, atât în cazul contribuabilului încadrat, în cursul perioadei impozabile, în gradul de handicap grav sau accentuat, cât și în cazul contribuabilului care, în cursul perioadei impozabile, nu se mai încadrează în gradul de handicap respectiv, potrivit legii.
Date privind impozitul pe veniturile estimate din activități agricole, impuse pe bază de norme de venit
1. Subsecțiunea se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri impozabile din România, din activități agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, provenind din:
a) cultivarea produselor agricole vegetale;
b) exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea;
c) creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.
2. Contribuabilii care dețin suprafețe destinate producției agricole vegetale/animale în localități/județe diferite vor completa la litera B „Date pentru stabilirea venitului impozabil“ câte un tabel pentru fiecare localitate/județ cu datele referitoare la activitatea desfășurată. În situația în care tabelele de la litera B „Date pentru stabilirea venitului impozabil“ din formular nu sunt suficiente pentru declararea datelor referitoare la toate localitățile pe raza cărora se desfășoară o activitate agricolă (contribuabilul deține suprafețe destinate producției agricole vegetale/animale în mai multe localități), contribuabilii completează și formularul „Anexa nr. .... la Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice“, care se atașează la declarație.
3. Veniturile din activități agricole, impuse pe baza normelor de venit, sunt neimpozabile în limitele prevăzute la art. 105 alin. (2) din Codul fiscal:
(suprafețele și numărul de animale/familii de albine, pentru care nu există obligația depunerii declarației)
Legume în spații protejate
Flori și plante ornamentale
Număr capete/număr de familii de albine
până la 75 de familii, inclusiv
4. În vederea stabilirii regimului fiscal aplicabil veniturilor din activități agricole, la încadrarea în limitele stabilite pentru fiecare grupă de produse vegetale și fiecare grupă de animale vor fi avute în vedere suprafețele/capetele de animale/familiile de albine însumate în cadrul grupei respective.
A T E N Ț I E:
În cazul contribuabililor care obțin venituri din activități agricole și își desfășoară activitatea sub forma unei asocieri fără personalitate juridică, plafonul neimpozabil se acordă la nivelul asocierii.
5. Veniturile din activități agricole pentru care nu există obligația stabilirii normelor de venit se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II „Venituri din activități independente“ de la titlul IV „Impozitul pe venit“ din Codul fiscal.
6. Veniturile obținute din valorificarea produselor provenind din activități agricole în altă modalitate decât în stare naturală reprezintă venituri din activități independente și se supun regulilor de impunere proprii categoriei respective.
7. Veniturile din activități agricole determinate pe bază de norme de venit, realizate din exploatarea bunurilor (suprafețe destinate producției vegetale/cap de animal/familie de albine) deținute în comun sau în devălmășie de proprietari, uzufructuari sau de alți deținători legali, înscriși într-un document oficial, se atribuie proporțional cu cotele-părți pe care aceștia le dețin în acea proprietate sau contribuabilului care realizează venituri din activități agricole, în situația în care acestea nu se cunosc. În cazul persoanelor fizice pentru care nu a fost finalizată procedura succesorală, veniturile corespunzătoare suprafețelor destinate producției vegetale/cap de animal/familie de albine se atribuie contribuabilului care realizează venituri din activități agricole.
8. Completarea subsecțiuniiLITERA A. Date privind activitatea desfășuratăLITERA B. Date pentru stabilirea venitului impozabil
8.1. Punctul 1 „Forma de organizare“ - se bifează căsuța corespunzătoare modului de desfășurare a activității: individual sau asociere fără personalitate juridică.
8.1.1. Căsuța „Individual“ - se bifează de persoanele fizice care obțin venituri dintr-o activitate desfășurată în mod individual.
8.1.2. Căsuța „Asociere fără personalitate juridică“ - se bifează în cazul în care veniturile sunt realizate dintr-o activitate desfășurată în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice.
8.2. Punctul 2 „Contractul de asociere“ - se înscrie numărul sub care contractul de asociere a fost înregistrat la organul fiscal, precum și data înregistrării acestuia.
Rubrica se completează numai în situația în care activitatea se desfășoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice.
8.3. Punctul 3 „Număr zile de scutire“ - se completează numărul de zile scutite de la plata impozitului pe venit de către persoanele fizice cu handicap grav ori accentuat care realizează venituri din activități agricole, în mod individual.
9. Se completează câte un tabel pentru fiecare localitate/ județ.
9.1. Activitatea desfășurată pe raza localității ......... din județul ......... - se înscrie denumirea localității pe raza căreia se află terenul (terenurile)/animalele/familiile de albine, precum și județul pe raza căruia se află localitatea.
9.2. Opțiune privind încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile - contribuabilii, persoane fizice, care dețin suprafețe destinate producției agricole vegetale/animale în localități/județe diferite vor opta pentru stabilirea localității/ județului sau localităților/județelor unde vor beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale de la art. 105 alin. (2) din Codul fiscal. Opțiunea se exercită prin bifarea căsuței „Opțiune privind încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile“ corespunzătoare localității în raza căreia se desfășoară activitatea agricolă pentru care contribuabilul va beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile. Stabilirea plafonului neimpozabil se realizează de către contribuabili având în vedere limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale și suprafețele/numărul de animale/familii de albine declarate, pe fiecare localitate.
De exemplu, un contribuabil care realizează venituri din cultivarea cerealelor pe o suprafață totală de 7 ha situată în raza a 3 localități: 0,75 ha în localitatea A, 2,9 ha în localitatea B și 3,35 ha în localitatea C, a optat pentru încadrarea în limita veniturilor neimpozabile (2 ha pentru cultura cerealelor) pentru localitatea A și localitatea C. Stabilirea plafonului neimpozabil se va face, potrivit opțiunii contribuabilului, astfel: 0,75 ha localitatea A + 1,25 ha localitatea C. Venitul impozabil va fi stabilit pentru suprafața de 5 ha, astfel: 2,9 ha * norma de venit corespunzătoare localității B + 2,1 ha * norma de venit corespunzătoare localității C.
9.3. Terminologia folosită pentru definirea grupelor de produse vegetale și animale prevăzute la art. 105 alin. (2) din Codul fiscal, pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit este cea stabilită potrivit legii.
9.4. Tabelul „Produse vegetale“
Col. 2 „Total suprafață“ - se înscrie, la rândul corespunzător grupei de produse vegetale, suprafața totală (ha) destinată producției vegetale aferentă fiecărei grupe, pe fiecare localitate.
Col. 3 „Suprafață neimpozabilă“ - se înscrie, la rândul corespunzător grupei de produse vegetale, suprafața neimpozabilă (ha) destinată producției vegetale aferentă fiecărei grupe, pe fiecare localitate.
Col. 4 „Suprafață impozabilă“ - se înscrie suprafața impozabilă reprezentând diferența dintre totalul suprafeței și suprafața neimpozabilă, respectiv dintre datele înscrise la col. 2 „Total suprafață“ și datele înscrise la col. 3 „Suprafață neimpozabilă“.
Col. 5 „Norma de venit“ - se înscrie suma reprezentând norma de venit corespunzătoare localității.
În cazul contribuabililor care realizează venituri din desfășurarea a două sau mai multe activități agricole pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit, contribuabilul își stabilește venitul anual prin însumarea veniturilor corespunzătoare fiecărei activități.
Col. 6 „Norma de venit redusă“ - se înscrie suma reprezentând norma de venit redusă potrivit dispozițiilor art. 106 alin. (5) din Codul fiscal și/sau dispozițiilor art. 76 lit. a^3) din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul în care s-au înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile ce pot fi asimilate dezastrelor naturale ca îngheț, grindină, polei, ploaie abundentă, secetă și inundații, precum și a epizootiilor ce afectează peste 30% din suprafețele destinate producției agricole vegetale/animalele deținute, norma de venit se reduce proporțional cu pierderea respectivă, potrivit dispozițiilor art. 106 alin. (5) din Codul fiscal.
Col. 7 „Venit impozabil“ - se înscrie venitul impozabil stabilit după cum urmează:
a) suma stabilită ca produs între suma înscrisă la col. 6 „Norma de venit redusă“ și suma înscrisă la col. 4 „Suprafața impozabilă“ din tabelul Produse vegetale;
b) suma stabilită ca produs între suma înscrisă la col. 4 „Suprafața impozabilă“ și suma înscrisă la col. 5 „Norma de venit“ redusă proporțional cu numărul de zile calendaristice, din anul 2018, pentru care venitul este scutit de la plata impozitului, potrivit legii, în cazul persoanelor cu handicap grav sau accentuat;
c) pentru celelalte situații se înscrie suma stabilită ca produs între suma înscrisă la col. 4 „Suprafața impozabilă“ și suma înscrisă la col. 5 „Norma de venit“ din tabelul Produse vegetale.
9.5. Tabelul „Animale“
Col. 2 „Număr total capete animale/familii de albine“ - se înscrie, distinct, pentru fiecare grupă de animale, numărul total de capete de animale sau de familii de albine deținute, pe fiecare localitate.
Col. 3 „Număr total capete animale/familii de albine neimpozabil“ - se înscrie, distinct, pentru fiecare grupă de animale, numărul total de capete de animale sau de familii de albine neimpozabile deținute, pe fiecare localitate.
Col. 4 „Număr total capete animale/familii de albine impozabil“ - se înscrie diferența dintre numărul total de capete de animale sau de familii de albine și numărul de capete de animale sau de familii de albine neimpozabile, respectiv dintre datele înscrise la col. 2 „Număr total capete animale/familii de albine“ și datele înscrise la col. 3 „Număr capete animale/familii de albine neimpozabil“.
Col. 5 „Norma de venit“ - se înscrie suma reprezentând norma de venit corespunzătoare localității.
În cazul contribuabililor care realizează venituri din desfășurarea a două sau mai multe activități agricole pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit, contribuabilul își stabilește venitul anual prin însumarea veniturilor corespunzătoare fiecărei activități.
Col. 6 „Norma de venit redusă“ - se înscrie suma reprezentând norma de venit redusă potrivit dispozițiilor art. 106 alin. (5) din Codul fiscal și/sau dispozițiilor art. 76 lit. a^3) din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul în care s-au înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile ce pot fi asimilate dezastrelor naturale ca îngheț, grindină, polei, ploaie abundentă, secetă și inundații, precum și a epizootiilor ce afectează peste 30% din suprafețele destinate producției agricole vegetale/animalele deținute, norma de venit se reduce proporțional cu pierderea respectivă, potrivit dispozițiilor art. 106 alin. (5) din Codul fiscal.
Col. 7 „Venit impozabil“ - se înscrie venitul impozabil stabilit după cum urmează:
a) suma stabilită ca produs între suma înscrisă la col. 6 „Norma de venit redusă“ și suma înscrisă la col. 4 „Număr capete animale/familii de albine impozabil“ din tabelul Animale;
b) suma stabilită ca produs între suma înscrisă la col. 4 „Număr capete animale/familii de albine impozabil“ și suma înscrisă la col. 5 „Norma de venit“ redusă proporțional cu numărul de zile calendaristice, din anul 2018, pentru care venitul este scutit de la plata impozitului, potrivit legii, în cazul persoanelor cu handicap grav sau accentuat;
c) pentru celelalte situații se înscrie suma stabilită ca produs între suma înscrisă la col. 4 „Număr capete animale/familii de albine impozabil“ și suma înscrisă la col. 5 „Norma de venit“ din tabelul Animale.
9.6. Suprafețele destinate producției vegetale/capete de animale/familiile de albine, deținute în comun sau în devălmășie de proprietari, uzufructuari ori de alți deținători legali, înscriși într-un document oficial, se atribuie proporțional cu cotele-părți pe care aceștia le dețin în acea proprietate sau contribuabilului care realizează venituri din activități agricole, în situația în care acestea nu se cunosc. În cazul persoanelor fizice pentru care nu a fost finalizată procedura succesorală, veniturile corespunzătoare suprafețelor destinate producției vegetale/cap de animal/familie de albine se atribuie contribuabilului care realizează venituri din activități agricole.
9.7. Căsuța „Total venit impozabil“ - se înscrie totalul venitului impozabil de la col. 7 „Venit impozabil“ pentru fiecare grupă de produse vegetale, respectiv grupă de animale.
9.8. Căsuța „Total impozit anual“ - se înscrie totalul rezultat din aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra valorii înscrise la total venit impozabil.
Secțiunea a 2-a — Date privind contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate estimate pentru anul 2018
Date privind contribuția de asigurări sociale estimată
1. Subsecțiunea se completează de către persoanele fizice care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
a) realizează venituri din activități independente (venituri din activități de producție, comerț, prestări de servicii și din profesii liberale) și/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cu excepția celor prevăzute la art. 72 alin. (3) din Codul fiscal, din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri;
b) estimează pentru anul curent venituri nete, norme anuale de venit determinate potrivit art. 68 și 69 din Codul fiscal, a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației (pentru anul 2018 termenul de depunere este 15 iulie).
Subsecțiunea se completează în mod corespunzător și de persoanele fizice scutite de la plata impozitului pe venit, potrivit art. 60 din Codul fiscal, dacă îndeplinesc condițiile de mai sus.
2. Persoanele fizice nu datorează contribuția de asigurări sociale în următoarele situații:
2.1. în situația în care persoanele sunt asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale și nu au obligația asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii, precum și în situația în care au calitatea de pensionari;
2.2. în situația în care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală.
3. Persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul se reține la sursă, potrivit legii, au obligația de a completa subsecțiunea, dacă nivelul venitului net estimat a se realiza pe fiecare sursă de venit este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, iar nivelul venitului net cumulat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară.
4. Persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care plătitorul de venit are obligația să calculeze, să rețină, să plătească și să declare contribuția de asigurări sociale, nu au obligația depunerii formularului „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate în anul 2018“.
În situația în care persoanele fizice pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale realizează și venituri din activități independente, pentru aceste venituri nu depun declarația.
5. Contribuabilii care în cursul anului fiscal încep să desfășoare o activitate independentă și/sau să realizeze venituri din drepturi de proprietate intelectuală, iar venitul net anual, cumulat, din una sau mai multe surse de venituri, estimat a se realiza în anul în curs este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârșitul anului fiscal sunt obligați să completeze subsecțiunea în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. Fac excepție contribuabilii pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale.
6. Contribuabilii care încep o activitate în luna decembrie depun „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul I. Date privind veniturile realizate“, până la data de 15 martie, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului.
7. Persoanele fizice care datorează contribuția și care în cursul anului fiscal se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției potrivit pct. 2, cele care intră în suspendare temporară a activității sau își încetează activitatea potrivit legislației în materie, depun la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit evenimentul, declarația unică și își recalculează contribuția datorată și declarată pentru anul în curs.
8. Recalcularea contribuției de asigurări sociale se efectuează după cum urmează:
a) se stabilește plafonul minim anual corespunzător numărului de luni de activitate, prin înmulțirea numărului de luni de activitate cu salariul minim brut pe țară în vigoare la termenul de depunere al declarației unice (pentru anul 2018 termenul de depunere este 15 iulie);
b) încadrarea venitului net realizat, pe perioada de activitate, în plafonul anual recalculat potrivit lit. a);
c) rectificarea venitului ales, care nu poate fi mai mic decât plafonul prevăzut la lit. a);
d) determinarea contribuției datorate recalculată prin aplicarea cotei de contribuție prevăzută la art. 138 din Codul fiscal asupra venitului ales prevăzut la lit. c).
9. În situația în care venitul net realizat corespunzător lunilor de activitate este mai mic decât plafonul minim determinat la pct. 8 lit. a), nu se datorează contribuția de asigurări sociale.
10. Persoanele fizice al căror venit estimat se modifică în cursul anului în care se realizează veniturile și nu se mai încadrează în plafonul prevăzut la pct. 1, își pot modifica contribuția datorată prin rectificarea venitului estimat.
Modificarea venitului estimat se face prin depunerea unei declarații unice rectificative, oricând până la data termenului legal de depunere (15 martie inclusiv, a anului următor celui de impunere), având completată corespunzător Secțiunea 2 subsecțiunea 1 „Date privind contribuția de asigurări sociale estimată“, cu noile informații.
11. Persoanele fizice care nu se încadrează în condițiile prevăzute la pct. 1 lit. b) pot opta pentru plata contribuției de asigurări sociale pentru anul curent, în condițiile prevăzute pentru persoanele care estimează că realizează venituri anuale peste nivelul a 12 salarii minime brute pe țară.
12. În vederea stabilirii contribuției de asigurări sociale, Secțiunea 2: „Date privind contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate estimate pentru anul 2018“, Subsecțiunea 1: „Date privind contribuția de asigurări sociale estimată“, se completează după cum urmează:
12.1. La rd. „Total venit estimat pentru încadrarea ca plătitor de CAS“ - se completează suma veniturilor nete și/sau a normelor anuale de venit estimate a se realiza din România și din afara României, din categoriile de la pct. 1 lit. a), cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligația declarării în România.
12.2. Căsuța de la lit. A „Obțin venituri peste plafonul minim“ - se bifează în cazul în care venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de CAS este mai mare sau cel puțin egal cu plafonul minim stabilit, potrivit legii.
12.3. Căsuța de la lit. B „Obțin venituri sub plafonul minim și optez pentru plata CAS“ - se bifează de către contribuabilii care estimează pentru încadrarea ca plătitor de CAS un venit mai mic decât plafonul minim stabilit și care doresc să opteze pentru plata contribuției de asigurări sociale, în condițiile prevăzute pentru persoanele care estimează că realizează venituri anuale peste plafonul minim, potrivit legii.
12.4. Rd. 1 - „Venit anual ales pentru plata CAS“ - se completează baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale, respectiv venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere al declarației, cu excepția situației menționate la pct. 8.
12.5. Rd. 2 - „CAS datorată“ - se completează contribuția de asigurări sociale determinată prin aplicarea cotei de contribuție de 25%, prevăzută la art. 138 din Codul fiscal, asupra bazei de calcul prevăzută la rd. 1 „Venit anual ales pentru plata CAS“.
Date privind contribuția de asigurări sociale de sănătate estimată
1. Subsecțiunea se completează de către persoanele fizice care estimează, pentru anul curent, venituri a căror valoare cumulată, din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, este cel puțin egală cu nivelul a 12 salarii de bază minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației, din următoarele categorii:
a) venituri din activități independente;
b) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
c) venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlurilor II,III din Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125 din Codul fiscal;
d) venituri din cedarea folosinței bunurilor;
e) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură;
f) venituri din investiții;
g) venituri din alte surse.
Subsecțiunea se completează în mod corespunzător și de persoanele fizice scutite de la plata impozitului pe venit, potrivit art. 60 din Codul fiscal, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la pct. 1.
Subsecțiunea nu se completează de către persoanele fizice exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, prevăzute la art. 154 din Codul fiscal.
2. Încadrarea în plafonul anual de cel puțin 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere al declarației (pentru anul 2018 termenul de depunere este 15 iulie) se efectuează prin cumularea următoarelor:
– veniturile nete/normele de venit estimate din categoriile de la pct. 1 lit. a)-e);
– venitul și/sau câștigul din investiții, stabilit conform art. 94-97 din Codul fiscal. În cazul veniturilor din dividende și din dobânzi, se iau în calcul sumele încasate;
– venitul brut și/sau venitul impozabil din alte surse, stabilit potrivit art. 114-116 din Codul fiscal.
3. Sunt exceptate de la completarea și depunerea declarației persoanele fizice care estimează pentru anul în curs realizarea unor venituri cel puțin la nivelul a 12 salarii de bază minime brute pe țară, din categoriile:
– venituri din drepturi de proprietate intelectuală,
– venituri din arendă sau
– venituri din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit titlurilor II și III din Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016, din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, pentru care contribuția se reține la sursă de către plătitorul de venit.
4. Persoanele fizice care estimează un venit net cumulat pe fiecare sursă și/sau categorie de venit, din cele menționate la pct. 3, sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, dar venitul net cumulat este cel puțin egal cu nivelul plafonului minim, au obligația depunerii „Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice“, potrivit legii.
5. Persoanele fizice care încep în cursul anului fiscal, să desfășoare activitate și/sau să realizeze venituri din cele prevăzute la pct. 1, iar venitul net anual estimat din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, cu excepția veniturilor de la pct. 3, pentru care impozitul se reține la sursă, este cel puțin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârșitul anului fiscal, sunt obligate să depună declarația în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.
6. Persoanele care încep o activitate în luna decembrie depun „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul I. Date privind veniturile realizate“, până la data de 15 martie, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului.
7. Persoanele fizice care datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate și care în cursul anului intră în suspendare temporară a activității sau își încetează activitatea, potrivit legislației în materie, depun la organul fiscal competent declarația unică în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit evenimentul, și își recalculează contribuția datorată și declarată pentru anul în curs.
8. Recalcularea contribuției se efectuează, astfel:
a) modificarea plafonului minim anual, corespunzător numărului de luni de activitate se realizează prin înmulțirea salariului minim brut pe țară în vigoare la termenul de depunere al declarației unice (pentru anul 2018 termenul de depunere este 15 iulie) cu numărul lunilor de activitate;
b) rectificarea bazei anuale de calcul corespunzător numărului lunilor de activitate, potrivit lit. a);
c) încadrarea venitului net realizat pe perioada de activitate în plafonul prevăzut la lit. b) recalculat potrivit lit. a);
d) determinarea contribuției datorate recalculată prin aplicarea cotei de 10%, prevăzută la art. 156 din Codul fiscal, asupra bazei de calcul determinată la lit. b).
9. În situația în care venitul net realizat corespunzător lunilor de activitate este mai mic decât plafonul determinat la pct. 8 lit. a), nu se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate.
10. Persoanele fizice al căror venit estimat se modifică în cursul anului în care se realizează veniturile și nu se mai încadrează în plafonul minim prevăzut la pct. 1, își pot modifica contribuția datorată prin rectificarea venitului estimat și depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate, oricând până la data termenului legal de depunere.
Modificarea venitului estimat se face prin depunerea unei declarații unice rectificative, oricând până la data termenului legal de depunere (15 martie inclusiv, a anului următor celui de impunere), având completată corespunzător subsecțiunea 2 „Date privind contribuția de asigurări sociale de sănătate estimată“, cu noile informații.
11. În situația în care persoanele fizice estimează un venit net anual cumulat sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, acestea pot opta pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în aceleași condiții ca persoanele prevăzute la pct. 1.
12. În vederea stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate, Secțiunea 2 „Date privind contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate estimate pentru anul 2018“, Subsecțiunea 2 „Date privind contribuția de asigurări sociale de sănătate estimată“, se completează după cum urmează:
12.1. La rd. „Total venit estimat pentru încadrarea ca plătitor de CASS“ - se completează suma veniturilor estimate a se realiza din România și din afara României, din categoriile de la pct. 1, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligația declarării în România.
12.2. Căsuța de la lit. A „Obțin venituri peste plafonul minim“- se bifează în cazul în care venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de CASS este mai mare sau cel puțin egal cu plafonul minim stabilit, potrivit legii.
Rândul „CASS“ - se completează cu valoarea rezultată prin aplicarea cotei de contribuție de 10%, prevăzută la art. 156 din Codul fiscal, asupra plafonului minim de 12 salarii minime în vigoare la termenul de depunere a declarației (pentru anul 2018 termenul este de 15 iulie). Plafonul minim se recalculează în situația prevăzută la pct. 8.
12.3. Căsuța de la lit. B „Obțin venituri sub plafonul minim și optez pentru plata CASS“ - se bifează în cazul în care venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de CASS este sub plafonul minim stabilit, potrivit legii.
Stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată în acest caz, se face după cum urmează:
a) prin aplicarea cotei de contribuție asupra bazei de calcul reprezentând echivalentul a 6 salarii de bază minime brute pe țară, în vigoare la data depunerii declarației, în cazul în care aceasta este depusă în termenul legal de depunere;
b) prin aplicarea cotei de contribuție asupra bazei de calcul echivalentă cu valoarea salariului de bază minim brut pe țară, în vigoare la data depunerii declarației, înmulțită cu numărul de luni rămase până la termenul legal de depunere a declarației prevăzute la art. 122 din Codul fiscal, inclusiv luna în care se depune declarația dacă depun declarația după termenul legal de depunere.
12.4. Căsuța de la lit. C „Sunt persoană fără venituri și optez pentru plata CASS“ - se bifează de persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 155 din Codul fiscal și nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 154.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată în acest caz se calculează prin aplicarea cotei de contribuție asupra bazei de calcul reprezentând echivalentul a 6 salarii de bază minime brute pe țară, indiferent de data depunerii declarației.