În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 863 lit. c), și art. 867 și 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Apărării Naționale a unui imobil situat în orașul Băile Herculane, județul Caraș-Severin, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în domeniul public al statului prin contract de donație, cu sarcini, precum și declararea acestuia ca bun de interes public național.
Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul apărării naționale, Mihai-Viorel Fifor Ministrul culturii și identității naționale, George Vladimir Ivașcu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici
București, 24 aprilie 2018.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului situat în orașul Băile Herculane, județul Caraș-Severin, care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, care se dă în administrarea Ministerului Apărării Naționale și care se declară bun de interes public național
Elementele-cadru de descriere tehnică
Valoarea de inventar a bunului care se înregistrează în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale (lei)
Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI
la care se transmite imobilul/CUI
Orașul Băile Herculane, județul Caraș-Severin
- Hotel Dacia, al fostului Sanatoriu militar „Regele Ferdinand I“
Suprafața construită - 1.090 mp Suprafața desfășurată - 4.611 mp Valoare contabilă - 627.082,40 lei
Suprafață construită - 153 mp Suprafață desfășurată - 153 mp Valoare contabilă - 20.808,05 lei
Total suprafață construită: 1.243 mp Total suprafață desfășurată: 4.764 mp Total valoare contabilă construcții: 647.890,45 lei
Drumuri și alei betonate - 89 mp Valoare contabilă - 1.149,9 lei Împrejmuire cărămidă - 78 ml
Valoare contabilă - 928,2 lei
Valoare contabilă - 2.431 lei
Rețea energie electrică - 50 ml Valoare contabilă - 1.275 lei
Rețea alimentare cu apă - 50 ml Valoare contabilă - 4.471 lei.
Total valoare contabilă amenajări la terenuri - 10.255,1 lei
3. Suprafața terenului - 1.549 mp Valoare contabilă teren - 399.315,15 lei CF 30454
Ministerul Apărării Naționale, proprietate privată
Statul român, domeniul public, în administrarea Ministerului Apărării Naționale
* Nr. MFP se acordă de către Ministerul Finanțelor Publice la înregistrarea bunului imobil în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale.