ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 38 din 10 mai 2018

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 14 mai 2018
Entered into force
14.05.2018
Consolidated form as of
14.05.2018
Table of contents

Având în vedere situația geopolitică din regiunea Orientului Mijlociu, în special de perpetuare a conflictelor din Siria și Irak ce au ca efect deplasarea internă sau internațională a unui număr important de persoane,

în considerarea faptului că este imperativă îndeplinirea de către România a obligațiilor asumate pe plan internațional și european cu privire la relocarea intra - și extra - UE a persoanelor aflate în nevoie de protecție internațională,

în contextul în care fluxul migrator ilegal a devenit tot mai provocator la adresa României, în anul 2017, manifestându-se printr-o creștere continuă a numărului cererilor de azil,

dat fiind că sistemul de azil și migrație din România este supus unei presiuni constante și ascendente, cu repercusiuni atât asupra capacității de cazare, recepție și procesare a cererilor de azil, cât și a centrelor de custodie publică,

în condițiile creșterii numărului cererilor de azil, începând cu a doua jumătate a lunii martie a anului 2017, care a generat depășirea capacității de cazare disponibile, de 900 de locuri, în cursul lunilor mai, august și septembrie, înregistrând un maxim de 106,3% la data de 22.09.2017,

pe fondul depășirii capacității normale de cazare a IGI de 900 de locuri, înregistrate și pe parcursul lunilor octombrie, respectiv noiembrie, sistemul de azil din România fiind supus, în continuare, unei presiuni constante asupra capacității de cazare a solicitanților de azil, având în vedere situația la frontiera cu Serbia, existând, astfel, un risc continuu în acest sens,

apreciind că cele de mai sus constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, din cauza efectelor negative ce ar putea afecta imaginea României în plan internațional, precum și a nemulțumirilor ce ar putea fi generate în rândul societății civile din România,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unor imobile aflate în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Afacerilor Externe și din folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ în administrarea Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Imigrări, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 2

Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit dispozițiilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 3

Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor opera modificarea corespunzătoare a anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență încetează dreptul de folosință exclusivă al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ asupra imobilelor prevăzute la art. 1, constituit prin Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 22 aprilie 2009, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Regimul juridic al imobilelor prevăzute la art. 1 se supune dispozițiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleșcanu p. Ministrul pentru românii de pretutindeni, Debelka Boglarka Lilla, secretar de stat Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 10 mai 2018.

Nr. 38.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilelor aflate în domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“, care se transmit în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări

Adresa

Codul de clasificare

Nr. M.F.

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridică la care se transmite imobilul

Valoarea de inventar a imobilului

Caracteristicile tehnice ale imobilului care se transmite

Codul de clasificație/ Denumirea bunului după transfer

1

2

3

4

5

6

7

8

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

62072

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

1.164.508,00

Construcție administrativă și social-culturală - Amfiteatru

CF: 73444, nr. cadastral 1519-C11/1 Regim de înălțime: P + 1 Suprafața desfășurată: 1.490 mp Suprafața construită: 745 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

62073

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

242.612,00

Construcție administrativă și social-culturală - Atelier mecanic CF: 73444, nr. cadastral 1519-C12 Regim de înălțime: P + 1 Suprafața desfășurată: 1.050 mp Suprafața construită: 938 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

62074

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

788.812,00

Construcție administrativă și social-culturală - Cămin CF: 73444, nr. cadastral 1519-C8 Regim de înălțime: P + 4E Suprafața desfășurată: 915 mp Suprafața construită: 183 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

104888

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

901.133,00

Construcție administrativă și social-culturală - Cămin CF: 73444, nr. cadastral 1519-C9 Regim de înălțime: P + 4E Suprafața desfășurată: 930 mp Suprafața construită: 186 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

104893

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

2.399.898,00

Construcție administrativă și social-culturală - Cămin/Club CF: 73444, nr. cadastral 1519-C5 Regim de înălțime: P + 4E Suprafața desfășurată: 2.450 mp Suprafața construită: 445 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

104899

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

1.233.293,00

Construcție administrativă și social-culturală - Cămin, cramă, bufet CF: 73444, nr. cadastral 1519-C14 Regim de înălțime: S+ P + 2E + M Suprafața desfășurată: 2.000 mp Suprafața construită: 770 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

104902

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

5.563,00

Copertină CF: 73444, nr. cadastral 1519-C3 Regim de înălțime: P Suprafața desfășurată: 337 mp Suprafața construită: 337 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

104906

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

1.492.591,00

Construcție administrativă și social-culturală - Pavilion școală CF: 73444, nr. cadastral 1519-C11 Regim de înălțime: P + 2E Suprafața desfășurată: 1.764 mp Suprafața construită: 588 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

163537

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

18.958,00

Cabină poartă, CF: 73444, nr. cadastral 1519-C1 Regim de înălțime: P Suprafața desfășurată: 34 mp Suprafața construită: 34 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

163538

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

42.347,00

Imobil CF: 73444, nr. cadastral 1519-C2 Regim de înălțime: P + 1 Suprafața desfășurată: 88 mp Suprafața construită: 44 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

163539

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

794.218,00

Sală de sport CF: 73444, nr. cadastral 1519-C4 Regim de înălțime: P Suprafața desfășurată: 838 mp Suprafața construită: 838 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

163540

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

68.042,00

Centrală termică CF: 73444, nr. cadastral 1519-C10 Regim de înălțime: P Suprafața desfășurată: 136 mp Suprafața construită: 136 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

163547

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

20.569,00

Lăcaș de cult (capelă) CF: 73444, nr. cadastral 1519-C13 Regim de înălțime: P Suprafața desfășurată: 45 mp Suprafața construită: 45 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

163541

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

3.206,00

Terasă, CF: 73444, nr. cadastral 1519-C15 Regim de înălțime: P Suprafața desfășurată: 141 mp Suprafața construită: 141 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

163542

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

3.550,00

Foișor CF: 73444, nr. cadastral 1519-C16 Regim de înălțime: P Suprafața desfășurată: 46 mp Suprafața construită: 46 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

163543

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

1.795.028,00

Cantină CF: 73444, nr. cadastral 1519-C17 Regim de înălțime: D + P + 1 E Suprafața desfășurată: 1.900 mp Suprafața construită: 722 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

163544

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

4.885,00

Decantor, CF: 73444, nr. cadastral 1519-C18 Regim de înălțime: P Suprafața desfășurată: 23 mp Suprafața construită: 23 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

163545

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

3.703,00

Fosă septică, CF: 73444, nr. cadastral 1519-C19 Regim de înălțime: S Suprafața desfășurată: 19 mp Suprafața construită: 19 mp

Se va atribui de M.A.I.

Țara: România, județul: Dâmbovița, comuna: Crevedia

8.29.06

163546

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe CUI 4266863 și în folosința exclusivă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni CUI 10688013

Domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări CUI 22084517

2.566.500,00

CF: 73444, nr. cadastral 1519 Suprafață teren: 32.254 mp

Se va atribui de M.A.I.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).