Articolul 1
Senatul României:
1. Consideră că propunerea de Directivă respectă principiul subsidiarității, încadrându-se în domeniul de reglementare al art. 114 TFUE. În momentul actual, caracteristicile structurale ale obligațiunilor garantate sunt stabilite în prezent în principal la nivel național, tratamentul preferențial de care acestea beneficiază în temeiul dreptului Uniunii fiind acordat în practică unor tipuri de produse diferite. Astfel, este necesară o acțiune la nivelul UE pentru a institui un cadru comun pentru obligațiunile garantate în întreaga Uniune, care să asigure alinierea caracteristicilor structurale ale acestora cu caracteristicile de risc care justifică tratamentul preferențial acordat la nivelul Uniunii. Măsurile întreprinse de UE pentru a institui un cadru comun sunt, de asemenea, necesare pentru a dezvolta piețele obligațiunilor garantate în întreaga Uniune și a sprijini investițiile transfrontaliere, în vederea îndeplinirii obiectivelor uniunii piețelor de capital.
De asemenea, consideră că propunerea de Directivă respectă principiul proporționalității deoarece creează un echilibru între flexibilitatea necesară pentru a se ține cont de caracteristicile fiecărui stat membru și uniformitatea necesară pentru asigurarea coerenței la nivelul Uniunii. Propunerea include dispoziții privind păstrarea drepturilor obținute aferente obligațiunilor garantate existente, vizând atenuarea costurilor pentru emitenții acestora și pentru piețe.