ORDIN nr. 350/1.946/2018

ORDIN Ministerul Transporturilor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 449 din 30 mai 2018
Entered into force
30.05.2018
Consolidated form as of
30.05.2018
Table of contents

Având în vedere Referatul Direcției transport rutier nr. 1.608/2018 pentru aprobarea Ordinului pentru modificarea și înlocuirea modelului biletelor speciale de călătorie gratuită pe căile auto județene, prevăzut în anexa nr. 2 la Instrucțiunile privind tipărirea și decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al ministrului finanțelor publice nr. 266/312/2005,

ținând seama de prevederile art. 16 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor și ministrul finanțelor publice emit prezentul ordin.

Articolul I

(1) Anexa nr. 2 la Instrucțiunile privind tipărirea și decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al ministrului finanțelor publice nr. 266/312/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 6 aprilie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Biletele speciale de călătorie gratuită pe căile auto județene tipărite pentru anul 2018 rămân valabile și se utilizează conform instrucțiunilor în vigoare la data tipăririi lor.

Articolul II

Structurile din cadrul Ministerului Transporturilor și Ministerului Finanțelor Publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, întocmit în două exemplare originale.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul transporturilor, Lucian Șova Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

ANEXĂ

(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 266/312/2015)

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).