ARTICOL UNIC
Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/265 adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 30 mai 2018, Camera Deputaților:
1. Salută adoptarea recentă a Rezoluției ONU referitoare la Pactul mondial al mediului, precum și contribuția Comisiei Europene și a statelor membre inițiatoare și susținătoare la acest proces.
2. Consideră că este benefică utilizarea mecanismului de consultare publică, folosit de-a lungul timpului de Comisia Europeană, la potențialul său cel mai înalt, astfel încât întrebuințarea mecanismelor de consultare stabilite la nivel mondial să fie axată pe acele zone unde procesele consultative sunt inerent limitate sau dificile.
3. Recomandă o abordare regională a procesului de consultare și negociere, pentru a beneficia de pe urma diversității de abordare din Asia, America de Sud și Africa, inclusiv prin analizarea punctelor de vedere ale organizațiilor statelor de pe aceste continente.
4. Consideră că Pactul pentru mediu reprezintă o ocazie de a stabili drepturi și obligații în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, acolo unde este posibil, sau cel puțin de a iniția dezbateri pe această temă.
5. Atrage atenția asupra necesității de a avea permanent în vedere progresele înregistrate în domeniul științelor mediului, în mod special experiența practicienilor, abordare prezentă în programele de mediu ale Uniunii Europene.
6. Menționează că experiența testului de subsidiaritate practicat de parlamentele naționale ale statelor membre poate fi utilă în negocierile Pactului pentru mediu în ceea ce privește identificarea acelor aspecte care pot fi rezolvate mai bine la nivel statal.