În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/305 din 21.06.2018,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Senatul României:
1. Consideră că prezenta propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a normelor de facilitare a utilizării informațiilor financiare și de alt tip în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni și de abrogare a Deciziei 2000/642/JAI a Consiliului respectă principiile subsidiarității și proporționalității.
2. Notează că temeiul juridic al propunerii se bazează pe articolul 87 din TFUE.
3. Certifică validitatea formei juridice alese, aceea de directivă.
Senatul României:
1. Notează obiectivul inițiativei propuse de acordare anumitor autorități competente a accesului direct la registrele centralizate de conturi bancare și la sistemele de extragere a datelor cu scopul îmbunătățirii cooperării și schimbului de informații la nivel național.
2. Susține limitarea la strictul necesar a setului de informații pentru identificarea băncilor în care persoana care face obiectul unei investigații deține conturi bancare.
3. Apreciază prevederile care oferă o serie de garanții pentru protecția vieții private și a datelor cu caracter personal.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 5 iulie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ADRIAN ȚUȚUIANU