ORDIN nr. 1.158 din 18 iulie 2018

ORDIN Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 639 din 23 iulie 2018
Entered into force
23.07.2018
Consolidated form as of
23.07.2018

Având în vedere:

art. 56 și art. 278 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

art. 5 alin. (1) pct. 25 - 27, art. 8, art. 18 pct. 17 și art. 37 din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare;

Ordinul ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare;

Referatul de aprobare nr. DG 3.077 din 18.07.2018 al directorului general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,

în temeiul dispozițiilor:

art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Articolul I

Anexa nr. 1 la Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 141/2017 privind aprobarea formularelor specifice pentru verificarea respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocoalelor terapeutice pentru medicamentele notate cu (**)1, (**)1Ω și (**)1β în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, și a metodologiei de transmitere a acestora în platforma informatică din asigurările de sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 și 151 bis din 28 februarie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. În tabel, după poziția 98 se introduc opt noi poziții, pozițiile 99-106, cu următorul cuprins:

Nr. crt.

Cod formular specific

DCI/afecțiune

„99

L01XC18.1

PEMBROLIZUMABUM - neoplasm bronhopulmonar, altul decât cel cu celule mici

100

L01XC18.2

PEMBROLIZUMABUM - melanom malign

101

L01XE33

PALBOCICLIBUM - neoplasm mamar

102

L01XC21

RAMUCIRUMABUM - neoplasm gastric

103

L01XC11

IPILIMUMABUM - melanom malign avansat și metastatic

104

L01XC13

PERTUZUMABUM - meoplasm mamar avansat în asociere cu Trastuzumab și Taxani

105

L01XC27

OLARATUMAB - sarcom de țesuturi moi avansat

106

L004C.5

BEVACIZUMABUM - neoplasm ovarian epitelial, trompe uterine sau peritoneal primar“

2. Formularele specifice corespunzătoare pozițiilor nr. 37, 42, 43 și 72 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4 la prezentul ordin.

3. După formularul specific corespunzător poziției 98 se introduc opt noi formulare specifice corespunzătoare pozițiilor 99-106, prevăzute în anexele nr. 5-12 la prezentul ordin.

Articolul II

Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina web a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la adresa www.cnas.ro.

p. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Răzvan-Teohari Vulcănescu

București, 18 iulie 2018.

Nr. 1.158.

Anexa nr. 1

Anexa nr. 2

Anexa nr. 3

Anexa nr. 4

Anexa nr. 5

Anexa nr. 6

Anexa nr. 7

Anexa nr. 8

Anexa nr. 9

Anexa nr. 10

Anexa nr. 11

Anexa nr. 12

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).