Articolul 1
Se stabilește venitul unitar pentru anul 2018, aferent activității de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizate de Societatea TULCEA GAZ - S.A., conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Având în vedere dispozițiile art. 178 alin. (2) lit. a) și ale art. 179 alin. (2) lit. b), alin. (4) și (6) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 30 din Metodologia pentru stabilirea venitului unitar aferent activității de furnizare reglementată, desfășurată într-un an de reglementare, și de aprobare a prețurilor reglementate în sectorul gazelor naturale, începând cu anul 2016, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 182/2015, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. a) și m) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
Se stabilește venitul unitar pentru anul 2018, aferent activității de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizate de Societatea TULCEA GAZ - S.A., conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(1) Se aprobă prețurile reglementate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea TULCEA GAZ - S.A. pentru clienții casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Prețurile reglementate prevăzute la alin. (1) nu conțin acciza pentru gazul natural și T.V.A.
Societatea TULCEA GAZ - S.A. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 91/2017 privind stabilirea venitului unitar și aprobarea prețurilor reglementate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea TULCEA GAZ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 29 septembrie 2017, cu modificările ulterioare.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 august 2018.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Dumitru Chiriță
București, 19 iulie 2018.
Nr. 150.
Venitul unitar pentru anul 2018, aferent activității de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizate de Societatea TULCEA GAZ - S.A.
Activitatea de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat
Cantitatea estimată a fi furnizată în anul 2018
MWh
98.468
Venitul unitar
lei/MWh
2,36
Prețurile reglementate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea TULCEA GAZ - S.A. pentru clienții casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate
Categoria de clienți
lei/MWh
B. Clienți conectați în sistemul de distribuție
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh
129,93
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh și 116,28 MWh
128,99
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh și 1.162,78 MWh
128,37
-----
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.