Articolul I
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 55 litera b), tabelul nr. 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
Tabelul nr. 2
Stagiul de cotizare realizat în grupa I de muncă și condiții speciale
(ani împliniți)
Reducerea vârstei standard de pensionare cu:
Ani
Luni
2
1
-
3
1
6
4
2
-
5
2
6
6
3
-
7
3
6
8
4
-
9
4
6
10
5
-
11
5
6
12
6
-
13
6
6
14
7
-
15
7
6
16
8
-
17
8
6
18
9
-
19
9
6
20
10
-
21
10
6
22
11
-
23
11
6
24 de ani și peste
12
-
2. Articolul 56 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 56
(1) Fac excepție de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin:
a) 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 20 de ani;
b) 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. f) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 15 ani;
c) 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) și e) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani.
(2) Vârsta standard de pensionare redusă potrivit prevederilor alin. (1) nu poate fi mai mică decât:
a) 45 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. a);
b) 50 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), cu excepția balerinilor și acrobaților, pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați;
c) 50 de ani pentru femei și 52 de ani pentru bărbați, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. c).
(3) Stagiul complet de cotizare este de:
a) 20 de ani pentru persoanele care au realizat cel puțin 20 de ani în locuri de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a);
b) 25 de ani pentru persoanele care au realizat cel puțin 20 de ani în locuri de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. f);
c) 25 de ani pentru persoanele care au realizat cel puțin 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) și e).
3. După articolul 169^1 se introduce un nou articol, articolul 169^2, cu următorul cuprins:
Articolul 169^2
(1) Pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile art. 169^1 beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătorești, la stabilirea/ recalcularea pensiei aflate în plată sau, după caz, cuvenite la data de 31 decembrie 2015.
(2) În situația în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1), rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât punctajul mediu anual aflat în plată, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.
(3) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018.
(4) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018.