HOTĂRÂRE nr. 603 din 2 august 2018

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 august 2018
Entered into force
14.08.2018
Consolidated form as of
14.08.2018
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

(1) Se aprobă stema comunei Uda, județul Argeș, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Uda, județul Argeș, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Paul Stănescu

București, 2 august 2018.

Nr. 603.

Anexa nr. 1

STEMA comunei Uda, județul Argeș

Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Uda, județul Argeș

Descrierea stemei

Stema comunei Uda, potrivit anexei nr. 1, se compune dintrun scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite. În câmpul albastru se află un cap de cerb de argint, flancat de două ramuri de stejar de aur încărcate cu șase (3:3) ghinde naturale care se întretaie în săritoare în partea de jos. Scutul are bordură de argint încărcată cu 16 prune albastre.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Capul de cerb reprezintă bogăția cinegetică a zonei. Crenguța de stejar cu ghinde semnifică bogăția silvică a localității.

Prunele simbolizează că zona este bogată în pomi fructiferi, iar numărul lor indică numărul satelor componente ale comunei.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).