(1) Buna reputație este serios compromisă în cazul în care o persoană fizică sau o firmă de audit nu îndeplinește oricare dintre criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2), situație care va conduce la:
a) respingerea cererii persoanei fizice de înscriere la testul de verificare a cunoștințelor pentru accesul la stagiu;
b) pierderea dreptului persoanei fizice de a efectua/continua stagiul în activitatea de audit financiar și, dacă este cazul, respingerea cererii de înscriere la examenul de competență profesională;
c) retragerea autorizării auditorului financiar sau firmei de audit, după caz.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. a) ASPAAS comunică persoanei acest fapt, inclusiv prin mijloace electronice, precum și motivarea respingerii.
(3) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b) președintele ASPAAS emite un ordin, în două exemplare, din care un exemplar se comunică persoanei în cauză.
(4) În situația prevăzută la alin. (1) lit. c) președintele ASPAAS emite un ordin privind retragerea autorizării, în trei exemplare, din care un exemplar se arhivează la nivelul instituției conform reglementărilor legale, un exemplar se comunică auditorului financiar, iar cel de-al treilea exemplar se transmite Camerei Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare CAFR.
(5) Ordinul președintelui ASPAAS prevăzut la alin. (3) și (4) se emite, de regulă, în termen de 30 de zile de la data convocării prevăzute la art. 8 alin. (4).
(1) În oricare din cazurile de compromitere serioasă a bunei reputații ASPAAS poate fi sesizată de orice persoană sau se poate autosesiza prin personalul Biroului reglementare, autorizare, înregistrare și formare continuă (BRAIFC) din cadrul ASPAAS, după caz.
(2) Cazurile de compromitere serioasă a bunei reputații sunt analizate de către personalul ASPAAS din cadrul BRAIFC.
(3) ASPAAS înștiințează persoana în cauză, prin poștă sau e-mail, cu privire la rezultatele analizei situației de compromitere serioasă a bunei reputații și aceasta este obligată să transmită ASPAAS toate informațiile sau documentele solicitate de autoritate, în termen de 15 zile de la transmiterea solicitării.
(4) Dacă personalul ASPAAS din cadrul BRAIFC consideră că sunt necesare lămuriri suplimentare, persoana în cauză este convocată la sediul ASPAAS. Convocarea se realizează în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin orice alt mijloc de comunicare care asigură confirmarea primirii, astfel încât să fie comunicată către persoana în cauză cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită pentru convocare/întâlnire.
(5) În cazul în care scrisoarea menționată la alin. (4) nu este primită de destinatar, ASPAAS publică convocarea pe site-ul propriu și o afișează la sediul său.
(6) În cazul în care persoana în cauză, convocată la sediul ASPAAS, conform alin. (4) și (5), nu dă curs convocării, ASPAAS hotărăște în lipsa acesteia.
(7) După analizarea documentelor depuse și a eventualelor declarații ale persoanelor în cauză, personalul ASPAAS din cadrul BRAIFC întocmește un raport adresat președintelui ASPAAS, care conține concluzia analizei privind compromiterea serioasă a bunei reputații.
(8) În urma sesizării sau autosesizării prevăzute la alin. (1), în cazul în care se constată că buna reputație a fost serios compromisă, raportat la criteriile de bună reputație prevăzute la art. 4 alin. (2), președintele ASPAAS va hotărî în conformitate cu prevederile art. 7.
(9) În urma sesizării sau autosesizării prevăzute la alin. (1), în cazul în care se constată că sunt îndeplinite criteriile de bună reputație prevăzute la art. 4 alin. (2), personalul ASPAAS din cadrul BRAIFC înștiințează prin poștă sau mijloace electronice atât persoana în cauză, cât și persoana care a făcut sesizarea, după caz, cu privire la rezultatele analizei situației de compromitere a bunei reputații.