ORDONANȚĂ nr. 3 din 23 august 2018

ORDONANȚĂ Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 24 august 2018
Entered into force
01.01.2019
Consolidated form as of
01.01.2019

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. V din Legea nr. 183/2018 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Articolul 1

(1) În perioada 1 ianuarie-30 iunie 2019, șefilor de delegații străine li se asigură însoțirea pe drumurile publice cu unul sau mai multe autovehicule ale poliției rutiere din cadrul Poliției Române, cu ocazia reuniunilor ministeriale ale Consiliului Uniunii Europene, desfășurate pe teritoriul României.

(2) Prin șefi de delegații străine se înțeleg persoanele care ocupă funcțiile de miniștri, miniștri delegați, miniștri adjuncți, secretari de stat, subsecretari de stat, președinți, vicepreședinți și șefi de instituții europene, comisari europeni, șefi de agenții europene sau orice alt oficial, desemnat din partea entității invitate ca fiind șef al delegației, care conduc delegațiile participante la reuniunile ministeriale desfășurate pe perioada Președinției României a Consiliului Uniunii Europene.

Articolul 2

(1) Deplasarea șefilor de delegații străine, pe timpul prezenței lor în România, se realizează în coloană, autovehiculele poliției rutiere având în funcțiune semnalele speciale de avertizare sonoră și luminoasă de culoare roșie.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe timpul deplasării la reuniunile ministeriale în condițiile alin. (1), coloana de vehicule se consideră a avea regim de circulație prioritară.

(3) Circulația în regim prioritar se realizează cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

Asigurarea fluenței circulației și a însoțirii prevăzute la art. 1 alin. (1) se realizează la solicitarea Serviciului de Protecție și Pază ori a Ministerului Afacerilor Externe, după caz.

Articolul 4

Prezenta ordonanță intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, fiind aplicabilă până la data de 30 iunie 2019 inclusiv.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan Ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleșcanu Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 23 august 2018.

Nr. 3.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).