Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Pavilion de medicină operațională-politraumă în cazarma 1053 Craiova“, prevăzuți în anexa care face parte din prezenta hotărâre.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Pavilion de medicină operațională-politraumă în cazarma 1053 Craiova“, prevăzuți în anexa care face parte din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Paul Stănescu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici
București, 29 august 2018.
Nr. 656.
Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiției „Pavilion de medicină operațională-politraumă în cazarma 1053 Craiova“ Indicatori tehnico-economici
Titular: Ministerul Apărării Naționale
Beneficiar: Direcția medicală a Ministerului Apărării Naționale - Spitalul Clinic de Urgență Militar „dr. Ștefan Odobleja“ Craiova
Amplasament: municipiul Craiova, str. Caracal nr. 150, județul Dolj
1. Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA:
(în prețuri la data de 4.06.2018,
1 euro = 4,6485 lei),
din care:
- construcții-montaj
2. Eșalonarea investiției:
Anul I INV
---
C+M
Anul II INV
---
C+M
3. Durata de realizare a investiției
4. Capacități:
Suprafața desfășurată
Regim de înalțime
mii lei
mii lei
mii lei
-------
mii lei
mii lei
-------
mii lei
luni
mp
D+P+E
46.169
29.787
23.085
------
14.894
23.084
------
14.893
24
4.589
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja cu respectarea Codului de proiectare seismică - partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ P100-1/2013.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale, în limita sumelor alocate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.