Având în vedere dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.363/2003 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea“,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 5 alin. (1) și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 2A Ogra-Câmpia Turzii pe teritoriul localităților Bogata, Chețani, Cucerdea, Cuci, Iernut, Luduș și Ogra din județul Mureș și pe teritoriul localității Luna din județul Cluj din cadrul obiectivului de investiții de interes național «Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea»“, potrivit planului de amplasament/hărții topografice prevăzut(e) în anexa nr. 1*).
*) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice și juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărții topografice/planului de amplasament fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacțională.
(1) Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 2A Ogra-Câmpia Turzii pe teritoriul localităților Bogata, Chețani, Cucerdea, Cuci, Iernut, Luduș și Ogra din județul Mureș și pe teritoriul localității Luna din județul Cluj din cadrul obiectivului de investiții de interes național «Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea»“, aflate pe raza localității Luduș din județul Mureș, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
(2) Se aprobă lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localității Luduș din județul Mureș, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2.
(1) Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 2A Ogra-Câmpia Turzii, pe teritoriul localităților Bogata, Chețani, Cucerdea, Cuci, Iernut, Luduș și Ogra din județul Mureș și pe teritoriul localității Luna din județul Cluj din cadrul obiectivului de investiții de interes național «Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea»“, aflate pe raza localității Luduș din județul Mureș, sunt în cuantum de 8,5 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, la capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din Fonduri Externe Nerambursabile (FEN) aferente cadrului financiar 2014-2020“, articolul 58.03 „Programe din Fondul de Coeziune - FC“.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. la dispoziția proprietarilor de imobile proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.
Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Planul cu amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, al lucrării de utilitate publică de interes național se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul consiliului local implicat, respectiv prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Lucian Șova Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici
București, 29 august 2018.
Anexa nr. 2
LISTA cuprinzând imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 2A Ogra-Câmpia Turzii pe teritoriul localităților Bogata, Chețani, Cucerdea, Cuci, Iernut, Luduș și Ogra din județul Mureș și pe teritoriul localității Luna din județul Cluj din cadrul obiectivului de investiții de interes național «Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea»“, aflate pe teritoriul localității Luduș din județul Mureș, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor
Unitatea administrativ-teritorială
Nume și prenume proprietar/deținător teren
Suprafața de expropriat (mp)
Suprafața de expropriat construcții (mp/ml/sup. desfășurată)
Valoare de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 (lei)
Vasarhelyi Elisabeta, Vasarhelyi Etelca, Vasarhelyi Zoltan
Cocan Ioan, Pacurar Gligor, Mindrean Maria, Pacurar Vasile