HOTĂRÂRE*1) din 23 septembrie 1998

CAZUL PETRA IMPOTRIVA ROMÂNIEI

-----------

*1) Nota traducatorului.

Versiunile originale sunt în limbile franceza și engleza.

Întrucât versiunile în limbile franceza și engleza folosesc inconsecvent denumirile unor instituții și funcții, traducerea a fost adaptată, folosindu-se numai denumirile valabile astăzi, cu excepția cazurilor expres indicate. În ceea ce privește actele procedurale, terminologia traducerii s-a supus regulilor intertemporale.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

CAZUL PETRA IMPOTRIVA ROMÂNIEI

(115/1997/899/1.111)

Hotărâre pronunțată de o Camera

România - controlul corespondentei unui deținut cu Comisia Europeană pentru Drepturile Omului

I. Articolul 8 din convenție

A. Obiectul litigiului

Prin cererea ce face obiectul de analiza al Curții, reclamantul invoca încălcarea dreptului sau de corespondenta cu Comisia, cu familia și cu autoritățile naționale.

Competența ratione materiae a Curții se exercită în limitele deciziei Comisiei privind admisibilitatea unei plângeri, or, Comisia a opinat ca a avut loc o încălcare a art. 8 prin faptul ca a fost deschisă și intarziata corespondenta dintre reclamant și Comisie.

Dosarul cauzei nu conține nici o scrisoare adresată de reclamant familiei sale sau autorităților din țara sa, care să fie interceptata și controlată de autoritățile penitenciarului.

Curtea considera că nu trebuie să ia în discuție aceste capete de cerere.

B. Respectarea art. 8

Recapitularea jurisprudenței Curții

Dispoziții interne aplicabile în materia controlului corespondentei detinutilor: Legea nr. 23/1969 lasă prea multă libertate de decizie autorităților naționale. Controlul corespondentei pare a fi automat, independent de orice decizie a vreunei autorități judecătorești și nesupus căilor de atac.

Regulamentul de aplicare: nepublicat, reclamantul nu a putut lua cunoștința de el.

Guvernul nu contesta concluziile Comisiei: dreptul intern nu corespunde cerinței de accesibilitate, impusa de art. 8 alin. 2 din convenție, și nu indica destul de clar întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților.

Reclamantul nu s-a bucurat de protecția minima cerută de preeminenta dreptului într-o societate democratica. Îngrădirea criticata nu este prevăzută de lege.

Curtea nu considera ca este necesar sa verifice în cauza respectarea celorlalte cerințe ale alin. 2 al art. 8.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

II. Articolul 25 alineatul 1 din convenție

Recapitularea jurisprudenței Curții

Reclamantul a afirmat în fața Comisiei ca a fost amenintat de doua ori de către autoritățile penitenciarului atunci când a cerut sa scrie Comisiei - afirmații nedezmintite de către Guvernul pârât.

Curtea apreciază ca aceasta împrejurare constituie o formă de presiune ilegala și inacceptabila, care a îngrădit dreptul la recurs individual.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

III. Articolul 50 din convenție

A. Daune morale

Acordarea unei anumite sume

B. Cheltuieli de judecată

Absenta cererii de restituire a acestora

Concluzie: Statul pârât trebuie să plătească reclamantului o anumită suma cu titlu de daune morale (unanimitate).

REFERINȚE LA JURISPRUDENTA CURȚII

25 martie 1983, Silver și alții împotriva Regatului Unit; 25 martie 1992, Campbell împotriva Regatului Unit; 15 noiembrie 1996, Calogero Diana împotriva Italiei; 19 februarie 1998, Guerra și alții împotriva Italiei; 25 mai 1998, Kurt împotriva Turciei.

În cazul Petra împotriva României*2),

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constituită, conform art. 43 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (convenția) și dispozițiilor aplicabile ale Regulamentului sau B*3), într-un complet de judecată alcătuit din judecătorii menționați mai jos:

Domnul R. Bernhardt, președinte;

Domnul L.-E. Pettiti;

Domnul A. Spielmann;

Domnul N. Valticos;

Șir John Freeland;

Domnul G. Mifsud Bonnici;

Domnul P. Kuris;

Domnul M. Voicu;

Domnul V. Toumanov,

precum și din domnii H. Petzold, grefier, și P.J. Mahoney, grefier adjunct,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 23 mai și la 24 august 1998,

pronunța hotărârea următoare, adoptată la 24 august 1998.

---------------

Notele grefierului:

*2) Cauza are nr. 115/1997/899/1.111. Primele doua numele indica poziția din anul introducerii plângerii, iar ultimele doua arata locul sau pe lista cuprinzând cauzele cu judecarea cărora Curtea a fost investită de la început și pe lista cuprinzând plângerile inițiale corespunzătoare (a Comisiei).

*3) Regulamentul B, intrat în vigoare la 2 octombrie 1998, se aplică în toate cauzele care privesc statele angajate prin Protocolul nr. 9.

PROCEDURA

1. Cauza a fost deferita Curții de către Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (Comisia) la 15 decembrie 1997, apoi la 21 ianuarie 1998 de către domnul Ioan Petra (reclamantul), cetățean român, în interiorul termenului de 3 luni prevăzut la art. 32 alin. 1 și la art. 47 din convenție. La originea cauzei se afla o plângere (nr. 27.273/95) îndreptată împotriva României, prin care reclamantul sesizase Comisia la 19 noiembrie 1994 în temeiul art. 25.

Cererea Comisiei face trimitere la art. 44 și 48, precum și la declarația română prin care se recunoaște jurisdicția obligatorie a Curții (art. 46). Plângerea reclamantului face trimitere la art. 44 și 48 din convenție, asa cum au fost modificate prin Protocolul nr. 9 pe care România l-a ratificat. Ele au ca obiect obținerea unei decizii care să stabilească dacă situația de fapt din cauza demonstreaza o încălcare de către statul pârât a cerințelor art. 8 și 25 din convenție.

2. Reclamantul l-a desemnat pe domnul D. Cosma, avocat în Baroul București, pentru a-l reprezenta (art. 31 din Regulamentul B).

3. Camera care urma să se constituie îi includea de drept pe domnul M. Voicu, judecător ales de naționalitate română (art. 43 din convenție), și pe domnul R. Bernhardt, vicepreședinte al Curții [art. 21 alin. 4 b)]. La 31 ianuarie 1998, în prezenta grefierului, vicepreședintele a tras la sorți numele celorlalți 7 membri, și anume: domnii L.-E. Pettiti, A. Spielmann, N. Valticos, Șir John Freeland, domnii G. Mifsud Bonnici, P. Kuris și V. Toumanov (art. 43 în fine din Convenție și art. 21 alin. 5 din Regulamentul B).

4. În calitatea sa de președinte al Camerei (art. 21 alin. 6 din Regulamentul B), domnul Bernhardt i-a consultat, prin intermediul grefierului adjunct, pe domnul A. Ciobanu-Dordea, agentul Guvernului român (Guvernul), pe avocatul reclamantului și pe delegatul Comisiei, domnul C. Birsan, cu privire la organizarea procedurii (art. 39 alin. 1 și art. 40). Conform ordonanței date ulterior, grefierul a primit memoriul Guvernului și al reclamantului la 9 și, respectiv, la 15 aprilie 1998.

5. La 26 februarie 1998 Comisia a prezentat dosarul procedurilor care se desfasurasera în fața ei; grefierul o invitase să facă aceasta conform instrucțiunilor președintelui Curții.

6. La 24 aprilie 1998 completul de judecată a renunțat să se reunească în ședința, după ce a constatat îndeplinirea condițiilor cerute de o astfel de derogare de la procedura obișnuită (art. 27 și 40 din Regulamentul B).

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

7. Născut în 1941, domnul Ioan Petra este în prezent deținut la Penitenciarul din Aiud (județul Alba). El se afla în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, aplicată la 30 aprilie 1991 de către Tribunalul județean Targu Mures.

8. La 10 ianuarie 1994 sotia reclamantului care era deținut la Penitenciarul Margineni (județul Dambovita) s-a adresat Comisiei. Ea se plingea ca soțul sau nu beneficiase de un proces echitabil în fața tribunalului. Între altele, ea făcea cunoscute dificultățile intampinate de către soțul sau în transmiterea corespondentei din penitenciar.

9. La 20 mai 1994 reclamantul a adresat o scrisoare Comisiei, prin intermediul sotiei, și a cerut ca orice corespondenta sa îi fie trimisa la domiciliu. La 22 iulie 1994 Comisia a solicitat reclamantului informații suplimentare și documente pentru a-și susține plângerea.

10. La 30 octombrie și la 9 noiembrie 1994 domnul Petra a scris Comisiei, prin intermediul sotiei, și a făcut cunoscut ca administrația penitenciarului nu îi permitea sa completeze formularul de cerere.

11. La 21 ianuarie 1995 a trimis din închisoarea de la Margineni o scrisoare care a parvenit Comisiei la 14 februarie 1995. Scrisă pe hârtia regulamentara a penitenciarului, ea avea un număr de înregistrare și provenea din București, într-un plic cu antetul Ministerului Justiției. Deși era menționată ca anexa, Hotărârea din 30 aprilie 1991 lipsea. Aceasta scrisoare avea un scris diferit de al precedentelor.

12. La 22 februarie 1995 Comisia a trimis reclamantului un formular de cerere.

Completat de către reclamant la 9 martie 1995, formularul menționat a fost trimis Direcției Generale a Penitenciarelor la 17 aprilie 1995. În formular nu figura nici o referința la o eventuala ingradire a corespondentei.

13. La 18 iulie 1995, ca răspuns la o intrebare a Comisiei cu privire la scrisul diferit al corespondentei primite de către aceasta, domnul Petra a arătat ca fusese ajutat de către un coleg "fără nici o legătură cu cauza, un om discret și dezinteresat". El a adăugat ca autoritățile penitenciarului îi informasera despre trimiterea documentelor cerute de Comisie, care, cu toate acestea, nu primise nici unul.

Referindu-se și la dreptul la respectarea corespondentei sale, el a subliniat ca directorul penitenciarului, deși foarte "flexibil", nu putea sa îl ajute mai mult, întrucât administrația era obligată să aplice Legea nr. 23/1969 asupra executării pedepselor și regulamentul sau "secret" de aplicare. El invoca din acest motiv o încălcare a art. 8 și 25 din Convenție.

14. Reclamantul afirma că nu a primit niciodată scrisoarea din 19 octombrie 1995 prin care Comisia îl informa, între altele, de transmiterea plângerii sale către Guvern.

15. La 9 decembrie 1995 domnul Petra a trimis o scrisoare expediată de sotia sa, informand Comisia ca la 26 septembrie 1995 a fost transferat la Penitenciarul Aiud și ca, atunci când ceruse permisiunea de a comunică schimbarea de adresa, i s-a răspuns: "Consiliul Europei se afla la Aiud și nu în altă parte" și ca, dacă insista, va fi supus regimului de detenție special.

16. La 4 ianuarie 1996 doamna Petra a informat Comisia ca soțul ei insista în plângerea sa și ca denunta ingerinta sistematica a autorităților penitenciarului în corespondenta sa cu Comisia. La 26 ianuarie 1996 aceasta a răspuns pe adresa Penitenciarului Aiud.

17. La 22 aprilie 1996 sotia reclamantului a scris Comisiei pentru a se plange de condițiile de detenție ale soțului sau, care ocupa, împreună cu încă cinci deținuți, o celula de 12mp și era supus unor tratamente inumane de către gardieni. Reclamantul refuzase sa îi comunice numele gardienilor care îi bateau pe deținuți, fiindu-i mult prea teama.

18. Domnul Petra nu a luat cunoștința de transmiterea plângerii sale către Guvern decât în aprilie 1996, când a primit o copie de pe scrisoarea din 19 octombrie 1995 și de pe documentele pertinente.

19. Într-o scrisoare din 24 mai 1996, trimisa prin intermediul sotiei, reclamantul s-a plans din nou de cenzurarea corespondentei sale și a afirmat ca este obligat sa îi prezinte scrisorile directorului penitenciarului, care le transmite Direcției penitenciarelor din București, și ca el nu este niciodată sigur ca scrisorile îi sunt efectiv transmise la Strasbourg.

20. La 13 iulie 1996 Guvernul a depus la Comisie toate documentele privitoare la procedura juridică care s-a finalizat prin condamnarea reclamantului.

21. La 3 ianuarie 1997 Comisia a primit doua scrisori aflate într-un plic ce purta antetul Ministerului Justiției, expediat din București. Prima, scrisă de reclamant pe hârtia regulamentara a penitenciarului, era datată 4 decembrie 1996 și purta o ștampila și un număr de înregistrare. A doua era o scrisoare de însoțire a șefului Direcției Generale a Penitenciarelor, generalul I.C.

Alte doua scrisori ale reclamantului, din 24 și din 27 februarie 1997, purtând fiecare câte o ștampila și un număr de înregistrare, au fost trimise din București de către Ministerul Justiției la 14 martie 1997, amândouă deodată și însoțite de o scrisoare a aceluiași general I.C.

22. Într-o scrisoare din 9 martie 1997, trimisa prin intermediul sotiei, domnul Petra a informat Comisia ca primise decizia asupra admisibilității plângerii sale. El a adăugat ca scrisorile sale către și de la Comisie erau în mod sistematic desfăcute și ca scrisorile sale erau trimise Comisiei prin intermediul Direcției penitenciarelor. El a afirmat ca scrisese în plic închis, temandu-se sa nu fie denunțat locotenent-colonelului V.C., care îl amenintase, exprimandu-se astfel: "Am sa-ti dau eu tie Consiliul Europei!"

23. La 14 august 1997 Comisia a primit o noua scrisoare redactată în penitenciar la 8 iulie 1997 pe hârtie regulamentara, purtând o ștampila și un număr de înregistrare, și trimisa din București la 30 iulie 1997 într-un plic cu antetul Ministerului Justiției. În ea nu se făcea nici o referire la o eventuala ingradire a corespondentei.

24. La 15 aprilie 1998 reclamantul a trimis grefei Curții memoriul sau, scris pe hârtia regulamentara a penitenciarului, purtând ștampila și număr de înregistrare, expediat din București, într-un plic cu antetul Ministerului Justiției.

II. Dreptul intern aplicabil

A. Legea nr. 23/1969

25. Dispozițiile aplicabile din Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor sunt următoarele:

Articolul 17

"Condamnații au dreptul (...) de a primi și trimite corespondenta și sume de bani."

Articolul 18

"Drepturile condamnaților de a primi (...) și trimite corespondenta se acordă în raport cu natura infracțiunii, durata pedepsei, existenta stării de recidiva, folosirea la munca, comportarea și receptivitatea la acțiunea de reeducare. (...)."

Articolul 20

"Corespondenta, cărțile, ziarele și revistele, al căror conținut este apreciat de comandantul penitenciarului ca necorespunzător procesului de reeducare a condamnatului, se rețin și se păstrează la locul de deținere, predandu-i-se acestuia la punerea în libertate.

Corespondenta cu conținut necorespunzător se înaintează, dacă este cazul, organelor competente."

B. Regulamentul de aplicare a Legii nr. 23/1969, aprobat de Consiliul de Miniștri la 15 decembrie 1969

26. Articolele aplicabile din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 23/1969 - nepublicat - dispun următoarele:

Articolul 75

"Condamnații au dreptul sa adreseze cereri, reclamații, sesizări scrise sau verbale comandantului penitenciarului, procurorului, președintelui tribunalului județean în a cărui raza teritorială se afla penitenciarul, precum și altor organe.

Administrația penitenciarului asigura condamnaților cele necesare pentru scris.

Articolul 76

"Cererile, reclamațiile și sesizările adresate organelor centrale sau locale se înaintează direct de către penitenciar acestor organe, iar cele care au un conținut necorespunzător se înaintează Direcției Generale a Penitenciarelor, pentru a lua măsurile ce se impun potrivit legii."

Articolul 77

"Comandantul penitenciarului are obligația ca cererile, reclamațiile și sesizările să fie expediate în cel mult 5 zile de la data primirii lor. Rezultatul acestora va fi adus la cunoștința condamnatului îndată după primirea răspunsului."

Conform tabelului anexat la regulamentul sus-menționat detinutii condamnați pentru infracțiunea de omor au dreptul sa primească și sa trimită câte o scrisoare la fiecare doua luni, atunci când prestează o munca, și câte o scrisoare la 3 luni, atunci când nu prestează nici o munca.

PROCEDURA ÎN FAȚA COMISIEI

27. Domnul Petra a sesizat Comisia la 19 noiembrie 1994. El se plangea de detenția sa [art. 5 alin. 1 lit. e) din convenție], de caracterul inechitabil al urmăririi penale (art. 6 alin. 1) și de încălcarea dreptului la respectarea corespondentei cu Comisia (art. 8 și 25).

28. La 23 februarie 1997 Comisia a declarat admisibilitatea plângerii (nr. 27.273/1995) doar în ceea ce privește primul capăt de cerere, respingandu-le pe celelalte. Prin raportul din 30 octombrie 1997 (art. 31), Comisia a concluzionat, în unanimitate, ca a fost încălcat art. 8 din convenție și că nu se pune nici o problemă distinctă cu privire la art. 25. Textul integral al avizului sau figurează în anexa la prezenta hotărâre.*4)

------------

*4) Nota grefierului: Din ratiuni de ordin practic acest text nu va figura decât în editia imprimata (Culegere de hotărâri și decizii 1998), dar oricine și-l poate procura de la grefa.

CONCLUZIILE PREZENTATE CURȚII

29. Guvernul lasă la aprecierea Curții capatul de cerere, întemeiat pe art. 8 și 25, cu privire la controlul corespondentei reclamantului cu Comisia, și o roaga sa respingă celelalte capete de cerere.

30. Avocatul reclamantului cere Curții să constate încălcarea articolelor menționate și sa acorde clientului sau o satisfactie echitabila.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din convenție

A. Cu privire la obiectul litigiului

31. În cererea adresată Curții la 21 ianuarie 1998 reclamantul se plange de îngrădirea dreptului sau la corespondenta (deschiderea corespondentei și întârzieri în expedierea acesteia) nu numai cu Comisia, ci și cu familia și cu autoritățile publice. El invoca art. 8 din convenție, care prevede:

"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului sau și a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naționala, siguranța publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora."

32. Guvernul subliniaza ca domnul Petra nu a invocat niciodată în fața Comisiei îngrădirea corespondentei cu autoritățile române și susține ca limitarea libertății corespondentei reclamantului cu familia sa este justificată din punct de vedere al art. 8.

33. Delegatul Comisiei nu a luat nici o poziție în aceasta privinta.

34. Curtea reaminteste ca, în ceea ce privește competența sa ratione materiae, aceasta este determinata de cadrul deciziei Comisiei asupra admisibilității unei cereri (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Guerra și alții împotriva Italiei din 19 februarie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-I, §44). Or, Comisia a reținut la 13 ianuarie 1997 ca "fără a prejudicia fondul, capatul de cerere al reclamantului privitor la îngrădirea corespondentei sale (art. 8 din convenție)", apoi, la 30 octombrie 1997, și-a expus punctul de vedere conform căruia a existat o încălcare a acestui articol, datorită "deschiderii corespondentei și întârzierii expedierii".

Totuși, chiar dacă ultimele doua capete de cerere, invocate de către domnul Petra în plângerea sa din 21 ianuarie 1998 (paragraful 31 de mai sus), se referă la aceleași fapte, dosarul cauzei nu conține nici o scrisoare adresată de reclamant familiei sale sau autorităților din țara sa, care să fi fost interceptata și controlată de către conducerea penitenciarelor din Margineni și din Aiud. În lipsa probelor care să sprijine aceste sustineri, Curtea considera că nu trebuie să le ia în considerare.

B. Cu privire la respectarea art. 8

35. Reclamantul afirma ca este obligat să prezinte scrisorile adresate Comisiei comandantului penitenciarului, care le trimite la București, producandu-se astfel întârzieri considerabile. Cat despre corespondenta provenită de la Comisie, aceasta soseste desfăcută și cu întârzieri de mai mult de o luna. El invoca o încălcare a art. 8.

36. De comun acord cu Guvernul și cu Comisia, Curtea apreciază ca a avut loc "o ingerinta din partea unei autorități publice" în exercitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondentei sale, drept garantat de alin. 1 al art. 8. O astfel de ingerinta încalcă dispozițiile acestui text, dacă "nu este prevăzută de lege" și nu urmărește unul sau mai multe scopuri legitime dintre cele menționate la alin. 2. În plus, atingerea adusă dreptului trebuie să fie "necesară într-o societate democratica" pentru atingerea acestor scopuri (a se vedea hotărârile Silver și alții împotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 32, paragraful 84, Campbell împotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 16, paragraful 34 și Calogero Diana împotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p. 1.775, paragraful 28).

37. Curtea reaminteste ca din moment ce o anumită lege oferă autorităților o putere de apreciere este imposibil să fie redactată în termeni foarte certi, o rigiditate excesiva a textului fiind rezultatul probabil al unei astfel de griji pentru certitudine (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Calogero Diana mai sus citata, p. 1.775, paragraful 32).

În speta, dispozițiile interne aplicabile controlului corespondentei detinutilor sunt incluse în Legea nr. 23/1969 și în regulamentul sau de aplicare. Or, art. 17, 18 și 20 ale amintitei legi lasă autorităților naționale o marja prea mare de apreciere: legea se limitează la a indica, într-o maniera foarte generală, dreptul condamnaților de a primi și de a trimite corespondenta și acorda directorilor penitenciarelor autoritatea de a păstra orice scrisoare, ziar, carte sau revista "neadecvate reeducării condamnatului" (paragraful 25 de mai sus). Controlul corespondentei pare deci automat, independent de orice decizie a unei autorități judecătorești și nesupus căilor de atac.

Cat despre regulamentul de aplicare, acesta nu este publicat, motiv pentru care reclamantul nu a putut sa ia cunoștința de conținutul acestuia.

38. Curtea observa, în plus, faptul ca Guvernul nu contesta concluziile Comisiei, conform cărora regulamentul de aplicare nu corespunde exigenței de accesibilitate cerute de art. 8 alin. 2 din convenție, iar legea română nu indica destul de clar întinderea și modalitățile de exercitare a acestei puteri de apreciere acordate autorităților.

39. În concluzie, domnul Petra nu s-a bucurat de protecția minima cerută de preeminenta dreptului într-o societate democratica (Hotărârea Calogero Diana mai sus citata, p. 1.776, paragraful 33). Prin urmare, Curtea constata ca ingerinta în discuție nu era prevăzută de lege și ca a avut loc o încălcare a art. 8.

40. Având în vedere concluzia precedenta, Curtea nu considera ca este necesar sa verifice în speta respectarea celorlalte cerințe ale alin. 2 al art. 8.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 25 alin. 1 din convenție

41. Reclamantul afirma ca îngrădirea corespondentei sale cu Comisia constituie o încălcare a art. 25 alin. 1 din convenție, conform căruia:

"1. Comisia poate fi sesizată, printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei, de către orice persoană fizica, orice organizație neguvernamentala sau de orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încălcări de către una dintre inaltele părți contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenție, în cazul în care înaltă parte contractantă aflată în cauza a declarat ca recunoaște competența Comisiei în aceasta materie. Inaltele părți contractante care au semnat o asemenea declarație se angajează sa nu împiedice prin nici o măsura exercitarea efectivă a acestui drept.

2. Aceste declarații pot fi făcute pentru o durată determinata.

3. Ele sunt înmânate secretarului general al Consiliului Europei, care transmite copii ale acestora inaltelor părți contractante și asigura publicarea lor.

4. Comisia nu va exercita competența pe care i-o atribuie prezentul articol decât atunci când cel puțin șase înalte părți contractante vor fi legate prin declarația prevăzută în paragrafele precedente."

42. Guvernul și Comisia considera că nu se pune nici o problemă distinctă cu privire la aceasta dispoziție.

43. Curtea reaminteste ca este de cea mai mare importanța pentru eficienta mecanismului recursului individual reglementat de art. 25 ca reclamanții sau posibilii reclamanți să poată comunică liber cu Comisia, fără ca autoritățile să facă asupra lor presiuni de vreun fel, în scopul de a-și retrage sau de a-și modifica capetele de cerere.

Prin cuvântul "presiune" trebuie să înțelegem nu numai coercitia directa și actele flagrante de intimidare a reclamanților, a familiei acestora sau a aparatorilor lor, ci și acțiunile sau contactele indirecte și de rea-credința, destinate să le schimbe hotărârea sau sa îi descurajeze să se prevaleze de recursul oferit de convenție. Pentru a stabili dacă contactele dintre autorități și reclamant constituie practici inacceptabile din punct de vedere al art. 25, trebuie să se țină seama de împrejurările particulare ale cauzei. În aceasta privinta, trebuie avute în vedere vulnerabilitatea reclamantului și riscul ca el să fie influentat de autorități (a se vedea, în ultima instanța, Hotărârea Kurt împotriva Turciei din 25 mai 1998, Culegere 1998, paragrafele 159 și 160).

44. În scrisorile sale din 9 decembrie 1995 și din 9 martie 1997 către Comisie (paragrafele 15 și 22 de mai sus) reclamantul a afirmat ca a fost amenintat de doua ori de către autoritățile Penitenciarului Aiud atunci când a cerut sa scrie Comisiei, afirmații care nu au fost dezmintite de către Guvernul pârât.

Din punctul de vedere al Curții, formulari de genul "Consiliul Europei este la Aiud și nu în altă parte" și "Am sa-ti dau eu tie Consiliul Europei!", conținute în scrisorile menționate, constituie în acest caz o formă de presiune ilegala și inacceptabila care a îngrădit dreptul de recurs individual, incalcandu-se astfel art. 25 alin. 1.

III. Aplicarea art. 50 din convenție

45. Conform art. 50 din convenție:

"Dacă hotărârea Curții declara ca o decizie luată sau o măsura dispusă de o autoritate judiciară sau de orice alta autoritate a unei părți contractante este în întregime sau parțial în opoziție cu obligațiile ce decurg din prezenta convenție și dacă dreptul intern al acelei părți nu permite decât o inlaturare incompleta a consecințelor acestei decizii sau ale acestei măsuri, prin hotărârea Curții se acordă, dacă este cazul, părții lezate o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu moral

46. Domnul Petra solicita, fără a stabili o sumă, o satisfactie echitabila pentru daunele morale suferite.

47. Guvernul considera ca, în absenta unor probe care să dovedească prejudiciul invocat, constatarea încălcării art. 8 ar fi o satisfactie echitabila suficienta.

48. Delegatul Comisiei nu se pronunța.

49. Curtea considera ca partea interesată a suferit cu certitudine un prejudiciu moral, datorită faptului ca i-a fost deschisă și intarziata corespondenta cu Comisia, ca și datorită amenintarilor pe care le-a primit din partea autorităților de la Penitenciarul Aiud. Din acest motiv Curtea îi acorda 10.000 de franci francezi, cu acest titlu.

B. Cheltuieli de judecată

50. Reclamantul, care a beneficiat de asistența juridică în fața Comisiei și apoi a Curții, nu a cerut rambursarea cheltuielilor de judecată suplimentare.

C. Dobânzi

51. Conform informațiilor de care dispune Curtea, cuantumul legal al dobânzilor, aplicabil în Franța la data adoptării prezentei hotărâri, este de 3,36% pe an.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declara ca a fost încălcat art. 8 din convenție.

2. Declara ca a fost încălcat art. 25 din convenție.

3. Declara:

Redactată în limba franceza și în limba engleza, apoi pronunțată în ședința publică la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg la 23 septembrie 1998.

Rudolf Bernhardt,

președinte

Herbert Petzold,

grefier