HOTĂRÂRE nr. 677 din 29 august 2018

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 775 din 10 septembrie 2018
Entered into force
10.09.2018
Consolidated form as of
10.09.2018
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

(1) Se aprobă modelul steagului comunei Sâncraiu de Mureș, județul Mureș, prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Sâncraiu de Mureș, județul Mureș, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Paul Stănescu

București, 29 august 2018.

Nr. 677.

Anexa nr. 1

Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale modelului steagului comunei Sâncraiu de Mureș, județul Mureș

Descrierea steagului

Potrivit anexei nr. 1, modelul steagului comunei Sâncraiu de Mureș este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, de culoare albă, cu stema localității imprimată în centru.

Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.

Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului

Descrierea stemei

Stema comunei Sâncraiu de Mureș se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat de argint.

În partea superioară se află un zid de cărămidă roșie.

În vârful scutului, în câmp albastru, se află o crăiță de aur, flancată de câte un spic de grâu cu tulpină, de aur.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Zidul de cărămidă roșie reprezintă monumentele din zonă (bazilica romană, mănăstirea paulină) și principala activitate economică, industria construcțiilor și a materialelor de construcție.

Crăița este o floare aflată în fiecare grădină a ținutului și brâul undat reprezintă râul Mureș. Brâul redă motivele decorative străvechi ale ceramicii descoperite în siturile din localitate.

Cele două spice de grâu simbolizează cultura cerealieră de tradiție.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Culoarea albă transmite puritate, curățenie și neutralitate.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).