În baza prevederilor art. 94 alin. (2) lit. d) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației naționale emite prezentul ordin.
Se aprobă Metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari, preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2019-2020, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Direcția generală învățământ secundar superior și educație permanentă, Direcția generală educație timpurie, învățământ primar și gimnazial, Direcția minorități din cadrul Ministerului Educației Naționale, Centrul național de dezvoltare a învățământului profesional și tehnic, Agenția română de asigurare a calității în învățământul preuniversitar, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației naționale, Valentin Popa
București, 2 octombrie 2018.
ANEXĂ
METODOLOGIE
privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat,
evidența efectivelor de antepreșcolari, preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de
învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei
unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2019-2020