HOTĂRÂRE nr. 164 din 31 octombrie 2018

HOTĂRÂRE Senatul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 7 noiembrie 2018
Entered into force
07.11.2018
Consolidated form as of
07.11.2018

În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/497 din 24.10.2018,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României:

1. consideră că prezenta propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor) - COM (2018) 378 final - respectă principiile subsidiarității și proporționalității;

2. notează că temeiul juridic al propunerii se bazează pe art. 81 alin. (2) lit. (b) și (d) din TFUE;

3. certifică validitatea formei juridice alese, aceea de regulament.

Articolul 2

Senatul României:

1. apreciază:

a) introducerea mijloacelor moderne de comunicare care permit astfel obținerea și comunicarea de probe prin videoconferință transmisă prin internet;

b) acceptarea probelor digitale obținute în conformitate cu legislația statului membru și de către statul în care se transmit;

2. recomandă următoarele:

a) clarificarea definiției termenului de instanță, pentru a fi explicită intenția inițiatorului cu privire la tipurile de instanță vizate - judiciare sau de alte tip (de exemplu: birouri de mediere, curți de arbitraj etc.);

b) clarificarea bazei legale a sistemului prin care se transmit notificările și comunicările actelor judiciare și extrajudiciare, e-CODEX.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite instituțiilor europene.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 31 octombrie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ADRIAN ȚUȚUIANU

București, 31 octombrie 2018.

Nr. 164.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).