ORDIN nr. 186 din 7 noiembrie 2018

ORDIN Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 966 din 15 noiembrie 2018
Entered into force
15.11.2018
Consolidated form as of
15.11.2018

Având în vedere prevederile art. 130 alin. (1) lit. e) și ale art. 138 alin. (1) lit. d^1) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c) și ale art. 10 alin. (1) lit. q) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Articolul I

Clauzele obligatorii din contractele pentru prestarea serviciilor în vederea realizării lucrărilor de racordare la sistemul de distribuție/transport a/al gazelor naturale, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 96/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 21 iunie 2018, se modifică după cum urmează:

La articolul 22 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:

b) garanția de bună execuție va fi constituită prin virament bancar într-un cont de garanție de bună execuție deschis de OEP/OEE în favoarea OD/OTS, la o bancă agreată de toate părțile contractante, prin scrisoare de garanție bancară sau alt instrument de garantare emis de o societate de asigurări, instrument care va avea aceeași forță juridică și aplicabilitate ca scrisoarea de garanție bancară, fiind necondiționat, ferm, irevocabil și reprezentând o garanție autonomă și independentă; instrumentul de garantare nu va conține termeni și condiții de excludere/limitare a răspunderii OEP/OEE pentru obligațiile asumate prin contract și va fi valabil până la data încheierii PVRF, aferent lucrărilor executate în baza contractului;

Articolul II

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz - S.A., operatorii de distribuție a gazelor naturale, operatorii economici autorizați pentru proiectarea și/sau execuția sistemelor de distribuție/transport a/al gazelor naturale, precum și verificatorii de proiecte atestați pentru sistemele de distribuție/transport a/al gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Henorel Florin Soreață

București, 7 noiembrie 2018.

Nr. 186.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).