Articolul I
Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 60/2018 pentru aprobarea Normelor privind revizuirea calității activității de audit financiar, altul decât cel statutar, și a altor activități desfășurate de auditorii financiari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 și 656 bis din 27 iulie 2018, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 8 din anexă, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Revizuirea pentru asigurarea calității se efectuează de către DMCCP prin aplicarea normelor și procedurilor adoptate de Cameră, pentru oricare dintre activitățile pe care le desfășoară auditorii financiari, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) lit. b)-e) și alin. (4) lit. a)-c) din OUG nr. 75/1999, cu modificările și completările ulterioare.
2. La anexa nr. 6 la obiective „Lista de obiective pentru verificarea calității misiunilor de revizuire a situațiilor financiare interimare efectuată de un auditor independent al entității (ISRE 2410)“, punctul 3 al capitolului I secțiunea A va avea următorul cuprins:
Conține dosarul misiunii/contractul de prestări de servicii/scrisoarea misiunii de revizuire a situațiilor financiare interimare, precum și misiunea auditorului financiar independent de către Comitetul de audit/AGA.
3. La anexa nr. 9 la obiective „Lista de obiective pentru revizuirea calității activității de audit al situațiilor financiare ale grupului (inclusiv activitatea auditorilor componentelor) ISA 600, cu amendamente din ISA 610“, a doua liniuță a punctului 2 al capitolului I secțiunea A va avea următorul cuprins:
– numirea auditorului financiar sau firmei de audit de către adunarea generală a acționarilor/asociaților entității auditate
4. În tot cuprinsul hotărârii și al anexei, denumirea „Departamentul de monitorizare, control și competență“ se înlocuiește cu denumirea „Compartimentul de monitorizare, control, competență și cercetare profesională“.