HOTĂRÂRE nr. 927 din 23 noiembrie 2018

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1007 din 28 noiembrie 2018
Entered into force
28.11.2018
Consolidated form as of
28.11.2018
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Centrul educațional și social pastoral «Nifon Mitropolitul» (Palatul Nifon)“, situat în municipiul București, Calea Victoriei (colț cu Str. Doamnei nr. 1) nr. 28, sectorul 3, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Sirma Caraman, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 23 noiembrie 2018.

Nr. 927.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII Centrul educațional și social pastoral «Nifon Mitropolitul» (Palatul Nifon)

Titular:

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.)

Beneficiar:

Compania Națională de Investiții „C.N.I.“- S.A., pe perioada realizării investiției Arhiepiscopia Bucureștilor, după realizarea investiției

Amplasament:

Municipiul București, Calea Victoriei nr. 28 (colț cu Str. Doamnei nr. 1), sector 3

Indicatorii tehnico-economici:

• Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA

(în prețuri valabile la data de 26.01.2018, 1 euro = 4,6658 lei)

din care C+M

mii lei

mii lei

56.684 40.463

• Valoarea finanțată de M.D.R.A.P. prin „CNI“ - S.A.

din care C+M

mii lei

mii lei

56.079 40.086

• Valoarea finanțată de Arhiepiscopia Bucureștilor

din care C+M

mii lei

mii lei

605

377

• Eșalonarea investiției: INV/C+M

- Anul I

INV

mii lei

126

C + M

mii lei

0,00

- Anul II

INV

mii lei

6.484

C + M

mii lei

4.470

- Anul III

INV

mii lei

28.876

C + M

mii lei

19.636

- Anul IV

INV

mii lei

21.198

C + M

mii lei

16.357

• Capacități:

- suprafața desfășurată

6.391 mp

- regim de înălțime

S + P cu supantă + 1E + 2E + M + Pod

• Durata de realizare a investiției

din care durata de execuție

luni

luni

27

24

Factori de risc

Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).