Articolul I
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 53/2017 privind acceptarea donațiilor, darurilor manuale, comodatelor și sponsorizărilor în Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 24 mai 2017, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
f) oferta are ca obiect bunuri care nu sunt prevăzute în tabela de înzestrare, în norma de dotare ori în norma de consum sau, dacă ar fi acceptată, ar conduce la depășirea cantităților prevăzute în tabela de înzestrare, în norma de dotare ori în norma de consum.
2. La articolul 5, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), poate fi acceptată donația, darul manual sau comodatul dacă obiectul îl constituie bunuri care nu pot fi incluse în tabela de înzestrare, în norma de dotare ori în norma de consum, dar care pot fi utilizate pentru activitățile prevăzute la art. 14 alin. (3) lit. a) și e).