1. Se exceptează de la prevederile art. 2 din ordin, vehiculele:
a) deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către unitățile Ministerului Apărării Naționale;
b) deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către unitățile Ministerului Afacerilor Interne;
c) deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către serviciile de ambulanță;
d) deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către serviciile publice comunitare pentru situații de urgență, așa cum sunt definite în Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare;
e) care efectuează transporturi în interesul NATO sau al Parteneriatului pentru Pace, așa cum sunt definite în Legea nr. 23/1996 pentru ratificarea Acordului dintre statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord și celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forțelor lor și a protocolului adițional, încheiate la Bruxelles la 19 iunie 1995;
f) deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către instituții ale statului cu atribuții în securitatea și siguranța națională;
g) deținute sau utilizate în baza unui drept legal de Administrația Națională a Penitenciarelor;
h) deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. și de către subunitățile sale;
i) deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și utilizate pentru activitatea de inspecție și control;
j) specializate, inclusiv vehiculele care efectuează transportul acestora, care participă la intervenții în caz de forță majoră, în caz de fenomene naturale care afectează căile de comunicații și telecomunicații, zone locuite și obiective de interes național;
k) specializate sau adaptate pentru deszăpezire;
l) deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către riverani; excepția nu se aplică pe sectoarele de autostradă;
m) care efectuează transporturi funerare;
n) care efectuează transportul de echipamente medicale și medicamente de uz uman sau veterinar; excepția nu se aplică pe sectoarele de autostradă;
o) care efectuează transportul de echipamente, medicamente și alte asemenea de prim ajutor și ajutoare umanitare în cazul unor calamități sau dezastre naturale;
p) destinate, prin construcție, intervenției în caz de accidente rutiere și tractării vehiculelor avariate;
q) specializate, destinate prin construcție salubrizării;
r) care efectuează transporturi poștale;
s) care efectuează transport de mărfuri în trafic intern sau internațional, aparținând operatorilor de transport români sau străini, cu puncte de încărcare/descărcare sau care efectuează controlul vamal pe unul dintre sectoarele restricționate; excepția nu se aplică pe sectoarele de autostradă;
ș) care transportă produse provenite din exploatări agricole, în perioada recoltării; excepția se aplică pe sectoarele de drum național și pe sectorul Fetești (intersecția A2 cu DN3B) - Cernavodă (intersecția A2 cu DN22C) al autostrăzii A2;
t) specializate, destinate recoltării; excepția se aplică pe sectoarele de drum național și pe sectorul Fetești (intersecția A2 cu DN3B) - Cernavodă (intersecția A2 cu DN22C) al autostrăzii A2;
ț) care transportă produse agricole, horticole, de vânătoare și produse conexe (produse agricole, produse horticole și de grădină pentru comercializare, animale vii și produse de origine animală, produse de policultură, alte produse agricole); excepția nu se aplică pe sectoarele de autostradă;
u) care transportă pești, produse pescărești și alte produse pescărești secundare; excepția nu se aplică pe sectoarele de autostradă;
v) care transportă produse de origine animală, carne și produse din carne, pește preparat și conserve de pește, fructe, legume și produse conexe, uleiuri și grăsimi animale sau vegetale, produse lactate, produse de morărit, amidon și produse amilacee; excepția nu se aplică pe sectoarele de autostradă;
w) care transportă produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare n.c.a. și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apă minerală); excepția nu se aplică pe sectoarele de autostradă;
x) care transportă subproduse de abator pentru industria farmaceutică; excepția nu se aplică pe sectoarele de autostradă;
y) care transportă combustibili și carburanți, inclusiv butelii de aragaz;
z) care transportă mărfuri sub temperatură controlată; excepția nu se aplică pe sectoarele de autostradă.
2. Vehiculele prevăzute la pct. 1 lit. a), b), c), d), e), f), g), h) și i) pot circula pe sectoarele restricționate dacă au însemnele specifice instituțiilor de care aparțin sau documentele vehiculului sau documentele de transport dovedesc încadrarea în una dintre categoriile exceptate.
5. Vehiculele prevăzute la pct. 1 lit. s) se pot deplasa doar pe sectorul restricționat pe care se află punctul de încărcare/descărcare sau pe care efectuează controlul vamal, fiind interzisă tranzitarea celorlalte sectoare restricționate. Încadrarea în excepție se dovedește astfel:
a) pentru circulația fără încărcătură, pentru încărcare - în baza comenzii de transport sau a documentelor de însoțire a mărfii;
b) pentru circulația cu încărcătură, pentru descărcare - în baza scrisorii de transport, denumită în continuare C.M.R., prevăzută în Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele sau a comenzii/contractului de transport;
c) pentru circulația fără încărcătură, după descărcare - în baza C.M.R. sau a copiei documentelor de însoțire a mărfurilor/contractului de transport.