HOTĂRÂRE nr. 1.025 din 21 decembrie 2018

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1097 din 22 decembrie 2018
Entered into force
22.12.2018
Consolidated form as of
22.12.2018
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2018 cu suma de 7.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, și alocarea acesteia bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale din județul Caraș-Severin, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru plata cheltuielilor curente și de capital.

Articolul 2

Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat pe anul 2018.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Sirma Caraman, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 21 decembrie 2018.

Nr. 1.025.

ANEXĂ

Sume alocate pentru plata cheltuielilor curente și de capital

Nr. crt.

Județul

Unitatea administrativ-teritorială

Obiectiv

Suma alocată - mii lei -

1

Caraș-Severin

Municipiul Caransebeș

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital pentru Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș

2.000

2

Caraș-Severin

Orașul Oravița

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital pentru Spitalul Orășenesc Oravița

1.000

3

Caraș-Severin

Consiliul Județean Caraș-Severin

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița

4.000

TOTAL:

7.000

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).