Articolul I
Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2019-2020, aprobată prin Ordinul ministrului interimar al educației naționale nr. 5.460/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 și 993 bis din 23 noiembrie 2018, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 28, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Personalul didactic titular din învățământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care până la 1 septembrie 2019 împlinește vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare și dovedește competență profesională deosebită, a obținut calificativul «Foarte Bine» și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani școlari încheiați, poate fi menținut în activitate ca titular, în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei metodologii.
2. La articolul 28, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
(4^1) În vederea menținerii în activitate ca titular, în funcția didactică peste vârsta de 65 de ani, cadrele didactice titulare, femei, care se încadrează în prevederile alin. (4), pot depune până la data de 31 ianuarie 2019 la secretariatele unităților de învățământ atât cerere pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la 65 de ani după împlinirea vârstei standard de pensionare, cât și cerere de menținere în activitate ca titular, în funcția didactică peste vârsta de 65 de ani.