Articolul I
Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 19/2015 privind aplicarea Standardelor internaționale de raportare financiară de către societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 noiembrie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 3
(1) Pentru exercițiile financiare ale anilor 2018, 2019 și 2020, societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare, denumite în continuare entități, întocmesc în scop informativ situațiile financiare anuale în conformitate cu IFRS ca al doilea set de situații financiare.
2. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Situațiile financiare anuale prevăzute la alin. (1) sunt obținute prin retratarea soldurilor prezentate în balanțele contabile întocmite în baza evidenței contabile organizate potrivit prevederilor Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 41/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate ale entităților care desfășoară activitate de asigurare și/sau reasigurare, cu modificările și completările ulterioare.
3. La articolul 6, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 6
(1) Entitățile anexează la situațiile financiare anuale întocmite în conformitate cu IFRS situația prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta normă și un document al cărui conținut să evidențieze diferențele dintre tratamentele contabile conform prevederilor Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 41/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate ale entităților care desfășoară activitate de asigurare și/sau reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, și tratamentele prevăzute de IFRS, pentru fiecare element din structura situațiilor financiare, cu explicațiile aferente.
4. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 8
(1) Situațiile financiare anuale prevăzute la art. 7, întocmite în conformitate cu IFRS și însoțite de toate documentele prevăzute la art. 6 alin. (1), sunt transmise către A.S.F. până la data de 30 iunie a exercițiului financiar următor; situațiile financiare anuale sunt destinate exclusiv pentru a fi utilizate de entitățile respective, acționarii acestora și A.S.F., iar mențiunea respectivă se efectuează la publicarea acestora pe pagina web a entității.
(2) Situațiile financiare prevăzute la alin. (1) se transmit pe suport hârtie și în format electronic, concomitent cu transmiterea unei adrese, prin Registratura A.S.F., semnată de către conducere, privind asumarea informațiilor transmise în format electronic, astfel:
a) elementele prevăzute în anexă, în fișiere de tip .xls;
b) alte informații decât cele prevăzute la lit. a), în fișiere de tip .doc și/sau .pdf.
5. După articolul 11 se introduce o anexă, al cărei cuprins este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta normă.