Teme de instruire
1. Legislația în vigoare referitoare la produsele de protecție a plantelor și la utilizarea acestora
2. Impactul existenței pe piața din România a produselor de protecție a plantelor contrafăcute/ilegale, riscurile pentru sănătate și mediu reprezentate de acestea și metodele de identificare a produselor de acest tip
3. Pericole și riscuri asociate produselor de protecție a plantelor și modalitățile de identificare și control ale acestora, în special:
a) riscurile pentru operatori, rezidenți, trecători, persoane care intră în zonele tratate și persoane care manipulează sau consumă produse tratate, precum și modul în care aceste riscuri sunt agravate de factori precum fumatul;
b) simptomele intoxicațiilor cu produse de protecție a plantelor și măsurile de prim ajutor;
c) riscurile pentru plantele-nețintă, pentru insectele folositoare, fauna sălbatică, biodiversitate și mediu în general.
4. Noțiuni privind strategiile și tehnicile de gestionare integrată a culturilor, principiile agriculturii ecologice, metodele biologice de luptă împotriva dăunătorilor; informații privind principiile generale, precum și orientări specifice pentru anumite culturi sau sectoare cu privire la gestionarea integrată a dăunătorilor
5. Inițiere în evaluarea comparativă la nivel de utilizator, pentru a ajuta utilizatorii profesioniști să aleagă, într-o situație dată, produsul cu cele mai puține efecte secundare asupra sănătății umane, asupra organismelor-nețintă și asupra mediului, dintre produsele autorizate, pentru a remedia o anumită problemă cu dăunătorii
6. Măsuri menite să reducă la minimum riscurile pentru oameni, pentru organismele-nețintă și pentru mediu: practici de lucru sigure pentru depozitarea, manipularea și amestecarea produselor de protecție a plantelor, precum și eliminarea ambalajelor goale, a altor materiale contaminate și a surplusului de produse de protecție a plantelor, inclusiv amestecurile rămase în rezervor sub formă concentrată sau diluată; metode recomandate pentru a controla expunerea operatorului, cum ar fi echipamentul de protecție individuală
7. Abordări bazate pe risc, care țin seama de variabilele locale pentru bazinele hidrografice, precum climă, tipurile de sol și de culturi, gradul de denivelare
8. Proceduri de pregătire a echipamentului de aplicare înainte de utilizare, mai ales pentru etalonare, și pentru a face astfel încât funcționarea acestuia să prezinte riscuri minime pentru sănătatea umană, speciile de floră și faună-nețintă și mediu
9. Utilizarea și întreținerea echipamentului de aplicare a produselor de protecție a plantelor și tehnicile specifice de pulverizare, ca de exemplu: pulverizarea volumelor mici și duzele cu deviere mică, obiectivele controlului tehnic al pulverizatorilor în folosință și metodele de ameliorare a calității pulverizării. Riscuri specifice legate de utilizarea echipamentelor de aplicare manuală a produselor de protecție a plantelor sau a pulverizatoarelor de spate și măsurile relevante de gestionare a riscului
10. Măsuri de urgență pentru protejarea sănătății umane, a mediului și a resurselor de apă în caz de deversare accidentală, contaminare și condiții meteorologice extreme care ar putea conduce la riscuri de percolare a produselor de protecție a plantelor
11. Interdicțiile în zonele protejate stabilite în conformitate cu art. 2^6, art. 5 alin. (1), (2) și (5), art. 5^1 alin. (1) și (5), art. 17 lit. a^2), precum și art. 40 alin. (2) și (3) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, care au transpus în legislația națională art. 6 și 7 din Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei;
12. Monitorizarea stării de sănătate și facilități de acces pentru a semnala orice incident sau incident bănuit
13. Păstrarea evidenței utilizării produselor de protecție a plantelor, în conformitate cu legislația relevantă
14. Cunoștințe minime despre legislația din domeniul chimicalelor privind: clasificarea, etichetarea, ambalarea acestora și fișele tehnice cu date de securitate