(2) Atribuțiile Comisiei de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică a implementării și dezvoltării sistemului de control managerial sunt următoarele:
a) analizează, în vederea aprobării, informarea privind desfășurarea procesului de gestionare a riscurilor, elaborată de echipa de gestionare a riscurilor, pe baza raportărilor anuale, de la nivelul compartimentelor;
b) monitorizează, coordonează și îndrumă metodologic structurile din cadrul Institutului de Medicină Legală Iași în domeniul controlului intern/managerial;
c) elaborează, adoptă, implementează, monitorizează, dezvoltă, actualizează și urmărește realizarea programului de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial la nivelul Institutului de Medicină Legală Iași. Elaborarea programului ține seamă de regulile minimale de management conținute de standardele de control intern, aprobate prin Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 600/2018 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, particularitățile organizatorice, funcționale și de atribuții ale Institutului de Medicină Legală Iași, personalul și structura acestuia, alte reglementări și condiții specifice;
d) supune spre aprobare directorului Institutului de Medicină Legală Iași programul de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial actualizat, în termen de 30 de zile de la data elaborării sale;
e) elaborează, analizează, verifică și/sau aprobă, după caz, documentele necesare implementării standardelor Codului controlului intern, conform Ordinului secretarului general al Guvernului nr. 600/2018, precum și formatele standard ale documentelor aferente sistemului de control intern/managerial;
f) coordonează procesul de actualizare a obiectivelor și a activităților la care se atașează indicatori de performanță sau de rezultat pentru evaluarea acestora;
g) evaluează și analizează periodic stadiul realizării obiectivelor și acțiunilor propuse prin program; acordă alte termene de realizare la solicitarea laboratoarelor/ compartimentelor care le-au stabilit;
h) asigură actualizarea periodică a programului, o dată la 12 luni sau mai des, după caz;
i) solicită de la laboratoarele/compartimentele din cadrul Institutului de Medicină Legală Iași informări/rapoarte/situații cu privire la implementarea/dezvoltarea sistemului de control intern/managerial;
j) primește, semestrial sau când este cazul, de la laboratoarele/compartimentele din cadrul Institutului de Medicină Legală Iași rapoarte referitoare la progresele înregistrate cu privire la dezvoltarea sistemelor/subsistemelor proprii de control intern/managerial, în raport cu programele adoptate, precum și referiri la situațiile deosebite și la acțiunile de monitorizare, coordonare și îndrumare, întreprinse în cadrul acestora;
k) coordonează inventarierea activităților din cadrul aparatului de specialitate pe domenii de activitate;
l) coordonează elaborarea și avizează procedurile (de sistem și operaționale) elaborate de laboratoarele/compartimentele de specialitate, precum și revizia acestora;
m) analizează și avizează procedurile formalizate și le transmite spre aprobare directorului general;
n) elaborează și supune aprobării directorului Institutului de Medicină Legală Iași Stadiul implementării standardelor de control intern/managerial, conform rezultatelor autoevaluării la data de 31 decembrie a fiecărui an, prevăzut în Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 600/2018;
o) elaborează și supune aprobării directorului general al Institutului de Medicină Legală Iași raportul asupra sistemului de control intern managerial la data de 31 decembrie a fiecărui an, prevăzut în ordin, denumit în continuare raportul anual;
p) analizează, în vederea aprobării, informarea privind monitorizarea performanțelor la nivelul entității, elaborată de secretarul Comisiei de monitorizare, pe baza raportărilor anuale privind monitorizarea performanțelor anuale, de la nivelul compartimentelor;
q) analizează și prioritizează riscurile semnificative, care pot afecta atingerea obiectivelor generale ale funcționării Institutului de Medicină Legală Iași, prin stabilirea limitelor de toleranță la risc, anual, aprobate de către directorul general, care sunt obligatorii și se transmit tuturor laboratoarelor/compartimentelor pentru aplicare;
r) analizează, dezbate concluziile desprinse din registrul riscurilor și a rapoartelor elaborate de responsabilii cu riscurile, cu privire la desfășurarea procesului de gestionare a riscurilor și aprobă propunerile elaborate pentru o mai bună implementare a managementului riscurilor;
s) supune anual spre aprobare directorului Institutului Institutului de Medicină Legală Iași registrul de riscuri, potrivit procedurii de sistem adoptate de Comisie;
t) coordonează activitatea de stabilire a măsurilor de management al riscurilor și monitorizează implementarea măsurilor de management al riscurilor înscrise în registrul riscurilor;
u) propune noi acțiuni sau revizuiri de termene, atunci când apar disfuncții în implementarea măsurilor de management al riscurilor;
v) coordonează sistemul de pregătire profesională a personalului din cadrul aparatului de specialitate în domeniul controlului intern/managerial.
(3) Atribuțiile exercitate de echipa de gestionare a riscurilor sunt:
a) stabilește metodologia de management al riscurilor (identificarea și evaluarea preliminară a riscurilor, evaluarea și ierarhizarea riscurilor generale, colectarea, înregistrarea, analizarea și clasarea formularelor de alertă la risc, evaluarea și ierarhizarea riscurilor specifice, elaborarea profilului de risc etc.);
b) elaborează și actualizează declarația de politică privind managementul riscurilor;
c) stabilește obiectivele managementului riscurilor și le transmite spre aprobare Comisiei pentru coordonarea, monitorizarea și îndrumarea metodologică a dezvoltării sistemului de control intern/managerial;
d) întocmește, completează, actualizează și modifică registrul riscurilor pe laboratoare/ compartimente și la nivel de instituție;
e) organizează ședințele de identificare și evaluare a riscurilor și își menține toate înregistrările specifice (procese-verbale de ședință, formulare, registre etc.);
f) stabilește măsuri de ținere sub control a tuturor categoriilor de riscuri identificate la nivelul structurilor organizatorice din cadrul aparatului de specialitate și le transmite spre implementare tuturor funcțiilor direct vizate;
g) verifică modul de implementare și eficacitate a măsurilor stabilite pentru ținerea sub control a riscurilor identificate;
h) validează sau invalidează soluția de clasare pentru riscurile considerate nerelevante;
i) propune escaladarea riscurilor la nivelul ierarhic imediat superior sau la nivelul de competență pe care le poate controla;
j) face propuneri cu privire la tipul de răspuns cel mai adecvat pentru fiecare risc identificat și evaluat;
k) analizează noile riscuri raportate, ca și modificările apărute la riscurile inițiale;
l) revizuiește calificativele riscurilor și stabilește o nouă ierarhizare a riscurilor în funcție de priorități, reajustând limitele de toleranță pentru riscurile mai puțin prioritare;
m) stabilește închiderea riscurilor;
n) elaborează, pentru ședințele Comisiei de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică a implementării și dezvoltării sistemului de control managerial, rapoarte/materiale informative referitoare la modul de gestionare a tuturor categoriilor de riscuri identificate;
o) propune Comisiei de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică a implementării și dezvoltării sistemului de control managerial măsuri de eficientizare a gestionării riscurilor.