Articolul I
Normele privind înființarea și autorizarea punctelor externe de recoltare ale laboratoarelor care efectuează analize medicale în regim ambulatoriu, precum și a condițiilor de organizare și funcționare a acestora, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.149/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 4 iulie 2007, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
(4) Activitatea de recoltare a probelor de sânge la nivelul punctelor externe de recoltare ale laboratoarelor prevăzute la alin. (2) se desfășoară în cadrul Programului național privind evaluarea stării de sănătate a populației în asistența medicală primară și/sau programele de screening derulate de Ministerul Sănătății.
2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 2
Autorizația sanitară de funcționare pentru punctele externe de recoltare ale laboratoarelor care efectuează analize medicale în regim ambulatoriu, înființate conform prezentului ordin, își încetează valabilitatea la încheierea perioadei de derulare a Programului național privind evaluarea stării de sănătate a populației în asistența medicală primară sau a programelor de screening derulate de Ministerul Sănătății.