Atribuțiile generale ale directorului medical/economic/tehnic, respectiv ale asistentului-șef, după caz, sunt următoarele:
1. participă la elaborarea planului de dezvoltare al serviciului pe perioada mandatului, în baza propunerilor comisiilor numite de managerul general;
2. propune managerului general, în domeniul său de responsabilitate, în vederea aprobării:
a) numărul de personal, pe categorii și locuri de muncă, în funcție de reglementările în vigoare;
b) organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante, conform legii;
3. participă la elaborarea regulamentului de organizare și funcționare, regulamentului intern și organigramei serviciului, conform legii;
4. propune spre aprobare managerului general și urmărește implementarea de măsuri organizatorice privind îmbunătățirea calității actului medical și a modului de desfășurare a activității, conform prevederilor legale în vigoare;
5. participă la elaborarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli al serviciului, pe baza centralizării de către compartimentul economico-financiar a propunerilor fundamentate ale coordonatorilor compartimentelor, stațiilor și substațiilor din structura serviciului, pe care îl supune aprobării managerului general;
6. urmărește, în domeniul său de responsabilitate, realizarea indicatorilor privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli pentru încadrarea în bugetul alocat;
7. analizează, în domeniul său de responsabilitate, propunerile comisiilor numite de managerul general privind utilizarea fondului de dezvoltare, pe care îl supune spre aprobare managerului general;
8. asigură, în domeniul său de responsabilitate, îndeplinirea, monitorizarea și raportarea indicatorilor specifici activității medicale, financiari, economici, precum și a altor date privind activitatea de supraveghere, prevenire și control, pe care le prezintă managerului general;
9. analizează, la propunerea comisiilor numite de managerul general, măsurile pentru dezvoltarea și îmbunătățirea activității serviciului, în concordanță cu nevoile de servicii medicale ale populației, dezvoltarea tehnologiilor medicale, ghidurilor și protocoalelor de practică medicale;
10. participă la elaborarea planului de acțiune al serviciului pentru situații speciale și asistența medicală în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale și alte situații de criză, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
11. la propunerea comisiilor numite de managerul general, în domeniul său de responsabilitate, întocmește, fundamentează și prezintă spre aprobare managerului general planul anual de achiziții publice, lista investițiilor și a lucrărilor de reparații curente și capitale care urmează să se realizeze într-un exercițiu financiar, în condițiile legii, și răspunde de realizarea acestora;
12. analizează, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, în domeniul său de responsabilitate, modul de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contracte și propune managerului general măsuri de îmbunătățire a activității serviciului;
13. întocmește, pentru domeniul său de responsabilitate, informări lunare, trimestriale și anuale cu privire la execuția bugetului de venituri și cheltuieli, pe care le analizează cu comisiile numite de managerul general, urmând să le prezinte managerului general al serviciului;
14. participă, lunar sau ori de câte ori este nevoie, la ședințele comitetului director;
15. face propuneri privind organigrama, reorganizarea, restructurarea și schimbarea sediului serviciului;
16. răspunde în fața managerului general pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin;
17. participă la elaborarea raportului anual de activitate al serviciului.