În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă modelul steagului județului Prahova, prevăzut în anexa nr. 1.
(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului steagului județului Prahova sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, interimar, Sirma Caraman, secretar de stat
București, 8 februarie 2019.
Anexa nr. 1*)
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
Anexa nr. 2
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale modelului steagului județului PrahovaDescrierea steaguluiSemnificațiile elementelor și ale culorilor steagului
Modelul steagului județului Prahova este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, de culoare albă, pe ambele fețe.
În centru este imprimată stema județului.
În partea de jos, sub stemă, este inscripționat arcuit „JUDEȚUL PRAHOVA“ cu litere negre.
Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.
Descrierea stemei
Stema județului Prahova, potrivit anexei nr. 1 la hotărâre, se compune dintr-un scut tripartit în furcă răsturnată.
În dextra, în câmp albastru, se află o capră neagră deasupra unei stânci de argint, privind la o coardă de viță-de-vie de aur.
În senestra, în câmp auriu, se află o sondă neagră de tip turlă.
În partea de jos, în câmp roșu, se află o carte deschisă de argint.
Semnificațiile elementelor însumate
Capra neagră este vechea emblemă a județului.
Coarda de viță-de-vie (provenind din stema fostului județ Săcuieni, desființat în anul 1854) este o aluzie la marile podgorii din această regiune, dintre care cea mai renumită este Valea Călugărească.
Sonda reprezintă vechile tradiții ale industriei petroliere.
Cartea simbolizează dezvoltarea învățământului, tradițiile de cultură spirituală și legătură cu amintirea vie a lui Nicolae Iorga, creatorul centrului cultural de la Vălenii de Munte.
Culoarea albă simbolizează puritate, adevăr, curățenie, respect, cunoaștere și înțelepciune. Este în același timp și un simbol universal al păcii.