Articolul 1
Senatul României constată următoarele:
1. prezenta propunere este întemeiată pe articolul 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Ținând seama de situația economică și socială structurală din regiunile ultraperiferice, situație care este agravată de depărtare, insularitate, suprafața redusă, relieful și clima dificile, dependența economică de un număr redus de produse, factori ale căror persistență și combinare dăunează grav dezvoltării acestora, Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, adoptă măsuri specifice care urmăresc să stabilească, în special, condițiile de aplicare a tratatelor în regiunile respective, inclusiv în ceea ce privește politicile comune. Măsurile se referă în special la politicile vamale și comerciale, politica fiscală, zonele libere, politicile din domeniul agriculturii și pescuitului, condițiile de aprovizionare cu materii prime și bunuri de consum de primă necesitate, ajutoarele de stat și condițiile de acces la fondurile structurale și la programele orizontale ale Uniunii;
2. propunerea de decizie respectă principiul subsidiarității, întrucât numai Consiliul are autoritatea de a adopta, în temeiul articolului 349 din TFUE, măsuri specifice în favoarea regiunilor ultraperiferice în scopul adaptării aplicării tratatelor în aceste regiuni, inclusiv a politicilor comune, având în vedere existența unor handicapuri permanente care afectează situația economică și socială a regiunilor ultraperiferice;
3. propunerea de decizie respectă principiul proporționalității, întrucât se referă numai la produsele pentru care s-a dovedit justificată introducerea pe listă sau modificarea listei de produse. De asemenea, diferența maximă de impozitare propusă pentru fiecare produs care face obiectul prezentei propuneri este limitată la strictul necesar legat de costurile suplimentare suportate de producția locală vizată. Astfel, sarcina fiscală asupra produselor importate în regiunile și departamentele franceze de peste mări nu depășește strictul necesar pentru compensarea, în ceea ce privește aceste produse, a competitivității mai slabe a produselor fabricate la nivel local. În cadrul juridic al Deciziei nr. 940/2014/UE, singura modalitate de a introduce sau de a modifica diferențele de impozitare aplicabile produselor locale este de a modifica decizia existentă. Scopul său este deci de a adapta Decizia nr. 940/2014/UE.