În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Amenajare complexă râu Bârzava și afluenți pe sectorul Bocșa-Gătaia-Denta, județul Caraș-Severin și județul Timiș“, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apelor și Pădurilor, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Ministrul apelor și pădurilor, Adriana Petcu, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel Suciu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici
București, 29 martie 2019.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Amenajare complexă râu Bârzava și afluenți pe sectorul Bocșa-Gătaia-Denta, județul Caraș-Severin și județul Timiș“Titular: Ministerul Apelor și PădurilorBeneficiar: Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă BanatAmplasament: Lucrările hidrotehnice propuse sunt amplasate în bazinul hidrografic Timiș (cod cadastral V-2), în albia minoră și majoră a cursurilor de apă râu Bârzava (cod cadastral V-2.38) și a afluenților acestuia, pârâu Fizeș (cod cadastral V-2.38.8), pârâu Vornic (cod cadastral V-2.38.7), pârâu Smida (cod cadastral V-2.38.7.1), pe teritoriul administrativ al orașului Bocșa, comuna Ramna, comuna Berzovia, comuna Măureni și comuna Fizeș în județul Caraș-Severin și orașul Gătaia și comuna Denta în județul Timiș.
Indicatori tehnico-economici
- Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA)
(în prețuri valabile la 5.11.2018; 1 euro = 4,6670 lei)
I: Reabilitare și creștere capacitate polder Gherteniș:
- Creștere capacitate polder Gherteniș
II: Asigurare linie de apărare Bârzava și afluenți, sector Bocșa-Gătaia-Denta
- Durata totală de realizare a investiției
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea se face din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apelor și Pădurilor, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.