Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.
Se aduce la cunoștința publică derularea lucrărilor de înregistrare sistematică, pe sectoare cadastrale, în 4 unități administrativ-teritoriale din județul Arad, după cum urmează:
a) unitatea administrativ-teritorială Craiva - sectoarele cadastrale nr. 8, 39;
b) unitatea administrativ-teritorială Mișca - sectoarele cadastrale nr. 4, 7, 31, 45;
c) unitatea administrativ-teritorială Nădlac - sectoarele cadastrale nr. 9, 20, 27, 28, 29;
d) unitatea administrativ-teritorială Zăbrani- sectoarele cadastrale nr. 6, 19, 21, 33, 34.
Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfășoară lucrările de înregistrare sistematică este prevăzută în anexele nr. 1-4 la prezentul ordin.
Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1-4 sunt reproduse în facsimil.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Radu-Codruț Ștefănescu
București, 11 martie 2019.