HOTĂRÂRE nr. 210 din 10 aprilie 2019

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 12 aprilie 2019
Entered into force
12.04.2019
Consolidated form as of
12.04.2019
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Se aprobă acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 550.200 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale pe anul 2019, pentru sprijinirea unui număr total de 147 familii și persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situații de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, ploi abundente, alunecări de teren, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Ministrul muncii și justiției sociale, Elena Solomonesc, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel Suciu p. Ministrul finanțelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat

București, 10 aprilie 2019.

Nr. 210.

ANEXĂ

Nr. crt.

Numele și prenumele

Adresa

Județul

Suma

- lei -

1

Alba Ioan

Comuna Râmeț, sat Valea Inzelului, nr. 7

Alba

7.000

2

Crăciun Adriana

Municipiul Pitești, Calea Craiovei nr. 136, bl. 28, sc. D, ap. 17

Argeș

4.000

3

Gheorghe Georgeta Tania

Comuna Poiana Lacului, sat Poiana Lacului, nr. 264

Argeș

5.000

4

Gherghina Mariana

Orașul Mioveni, str. Frații Golești, bl. T6, sc. B, ap. 8

Argeș

7.000

5

Iancu Daniela

Orașul Topoloveni, calea București nr. 117, bl. P32, sc. B, ap. 15

Argeș

4.000

6

Păun Claudia Florina

Municipiul Pitești, str. Bucovina nr. 83, bl. BC83, sc. A, ap. 26

Argeș

4.000

7

Popescu Ana Maria

Orașul Topoloveni, calea București nr. 154 A

Argeș

7.000

8

David Sorin Iulian

Municipiul Onești, str. Emil Rebreanu nr. 5, sc. B, ap. 49 (domiciliul legal), comuna Bogdănești,

sat Filipești, nr. 210 (fără forme legale)

Bacău

2.500

9

Găboreanu Cristinel

Comuna Balcani, sat Balcani

Bacău

5.000

10

Lazăr Costică

Municipiul Bacău, str. Ștefan cel Mare nr. 25, sc. A, ap. 3

Bacău

2.000

11

Lelescu Radu Constantin

Municipiul Bacău, str. Milcov nr. 144, sc. A, ap. 14

Bacău

3.000

12

Popa Veniamin

Municipiul Bacău, str. Ion Luca nr. 9, sc. A, ap. 3

Bacău

4.000

13

Tenchiu Antonică

Municipiul Onești, Calea Adjudului nr. 292

Bacău

5.000

14

Vornicu Gambrinuss-Gheorghe

Municipiul Bacău, Str. Muncii nr. 55

Bacău

3.000

15

Condrovici Petru Florin

Municipiul Oradea, str. Sovata nr. 40, bl. Q5, ap. 4

Bihor

5.000

16

Tarmure Aurelia Nicoleta

Municipiul Oradea, str. Ady Endre nr. 27, ap. 1

Bihor

5.000

17

Amariei Iulia

Municipiul Dorohoi, Bd. Victoriei nr. 44, bl. C2, ap. 11

Botoșani

3.500

18

Aparaschivei Neculai

Municipiul Dorohoi, str. Spiru Haret nr. 9, bl. 16A, ap. 12

Botoșani

4.000

19

Ion Victorița

Comuna Padina, sat Padina, str. Olari nr. 106

Buzău

2.000

20

Mihăilă Mirel

Comuna Cătina, sat Valea Cătinei

Buzău

10.000

21

Nica Marian

Municipiul Buzău, Str. Victoriei nr. 29 (domiciliul legal), municipiul Buzău, Str. Viilor nr. 15 (fără forme legale)

Buzău

2.000

22

Susmă Dorina

Oraș Nehoiu, sat Valea Nehoiașului

Buzău

4.000

23

Cimponeriu Maria

Comuna Răcășdia, sat Vrăniuț, nr. 102

Caraș-Severin

4.000

24

Ciorăneanu Simona Rădița

Municipiul Călărași, Aleea Tineretului, bl. ANL-1, ap. 25

Călărași

2.000

25

Chiriac Elena-Loredana

Comuna Nicolae Bălcescu, sat Dorobanțu, Str. Narciselor nr. 8

Constanța

10.000

26

Stoian Lidia

Municipiul Constanța, Str. Curcubeului nr. 16, bl. FC30, sc. B, et. 3, ap. 33

Constanța

5.000

27

Achim Ion

Comuna Costeștii din Vale, sat Costeștii din Vale, Str. Caișilor nr. 415

Dâmbovița

2.000

28

Balașa Onoriu

Comuna Vulcana-Băi, sat Nicolaești, str. Radu Vodă nr. 4

Dâmbovița

500

29

Bîna Aurelian Marius

Comuna Vulcana-Băi, sat Vulcana de Sus, str. D. Bolintineanu nr. 29

Dâmbovița

2.000

30

Corneci Iulian

Comuna Cobia, sat Cobiuta, nr. 57

Dâmbovița

1.000

31

Dumitru Chiva Mirela

Comuna Dărmănești, sat Dărmănești, nr. 846

Dâmbovița

1.000

32

Gheorghe Elisabeta -Loredana

Municipiul Târgoviște, calea Câmpulung nr. 150B

Dâmbovița

500

33

Ion Ștefan

Comuna Vulcana-Băi, Str. 1 Decembrie nr. 3

Dâmbovița

1.000

34

Ionița Cornel

Oraș Pucioasa, Str. Rândunelelor, bl. D5, ap. 1

Dâmbovița

500

35

Măruntu Florin

Comuna Corbii Mari, sat Ungureni, str. Tudor nr. 95

Dâmbovița

1.000

36

Măslină Marilena Alexandra

Comuna Bucșani, str. Potcovari nr. 380

Dâmbovița

2.000

37

Mihai Eleonora

Comuna Dragomirești, Str. Bisericii nr. 237

Dâmbovița

4.000

38

Mihai Gheorghe

Oraș Pucioasa, str. Liliacul nr. 26

Dâmbovița

2.000

39

Nedelcu Robert-Ionuț

Municipiul Târgoviște, str. Vasile Florescu nr. 1, bl. 19, sc. A, ap. 5

Dâmbovița

3.000

40

Oprea Ionica

Oraș Răcari, sat Colacu, nr. 363

Dâmbovița

2.000

41

Pahonțu Ioana Alina

Comuna Malu cu Flori, sat Micloșanii Mari, nr. 2

Dâmbovița

4.000

42

Predoiu Niculae

Municipiul Târgoviște, aleea Grivița nr. 2, bl. 3, sc. A, ap. 3

Dâmbovița

500

43

Zamfir Lucreția

Municipiul Târgoviște, Str. Ialomiței nr. 12

Dâmbovița

500

44

Lopățel Florin

Comuna Bârca, sat Bârca, str. Mihai Viteazu nr. 54

Dolj

1.000

45

Măricuță Costică Valentin

Municipiul Băilești, str. Olteni nr. 22

Dolj

2.000

46

Zamfir Nuți

Comuna Bârca, sat Bârca, str. George Bacovia nr. 50

Dolj

1.000

47

Băbăianu Florina

Municipiul Giurgiu, Str. 1 Decembrie 1918, bl. C7, sc. C, ap. 43

Giurgiu

5.000

48

Burcea Aristița

Municipiul Giurgiu, Str. 1 Decembrie 1918, bl. 2 Vechi, sc. A, et. 1, ap. 4

Giurgiu

5.000

49

Cocoru Dănuț Dorel

Comuna Frătești, sat Cetatea, Str. Salciei nr. 29

Giurgiu

3.000

50

Cristescu Laura Gabriela

Municipiul Giurgiu, str. Banat nr. 29

Giurgiu

9.000

51

Matei Nuțica Florina

Municipiul Giurgiu, bd. Dacia, bl. 45/4D, sc. F, et. 2, ap. 70

Giurgiu

9.800

52

Neață Daniela Gherghina

Comuna Vânătorii Mici, sat Izvoru, Str. Salcâmilor nr. 6

Giurgiu

3.000

53

Nichita Dumitra

Municipiul Giurgiu, Șos. Alexandriei nr. 119

Giurgiu

5.000

54

Preda Constantin

Comuna Crevedia Mare, sat Dealu, Str. Pădurii nr. 289

Giurgiu

10.000

55

Săracu Andrei

Comuna Stoenești, sat Stoenești

Giurgiu

2.000

56

Sfircol Georgeta

Municipiul Giurgiu, bd. București, bl. 43/4D, sc. F, et. 2, ap. 88

Giurgiu

9.000

57

Udrea Floarea

Municipiul Giurgiu, str. Marin Gelea nr. 41

Giurgiu

7.000

58

Cracea Catrinel-Camelia

Municipiul Târgu Jiu, str. Bucegi nr. 36A

Gorj

1.000

59

Bogdan Radu-Ilie

Oraș Geoagiu, Str. Independenței nr. 12

Hunedoara

10.000

60

Stoica Iulian

Comuna Ion Roată, str. Înv. Dumitrescu nr. 8

Ialomița

1.000

61

Asofii Constantin

Municipiul Pașcani, Calea Iașului nr. 9, bl. O1, sc. B, et. 2, ap. 9

Iași

8.000

62

Verman Aneta

Comuna Moțca, sat Boureni

Iași

1.500

63

Zdrob Eugen

Comuna Movileni, sat Iepureni, str. La Cumpăna nr. 22

Iași

2.000

64

Constantin Maria

Comuna Nuci, Str. Salcâmilor nr. 20

Ilfov

3.000

65

Ioniță Ionela Florentina

Comuna Găneasa, sat Pitească, Str. Revoluției nr. 12

Ilfov

4.000

66

Niculina Nina

Comuna Dărăști

Ilfov

4.000

67

Bădescu Marilena Nina

Municipiul Drobeta-Turnu Severin, str. Brâncoveanu nr. 223, bl. IS8, sc. 2, ap. 3

Mehedinți

3.000

68

Bârcea Alexandru

Municipiul Târnăveni, Str. Gorunului nr. 11

Mureș

1.700

69

Chirilă Luminița-Claudia

Municipiul Târgu Mureș, str. Piața Armatei nr. 32, sc. B, ap. 15

Mureș

1.700

70

Lăcătuș Octavia Eleonora

Comuna Batoș, sat Batoș, nr. 293

Mureș

3.000

71

Nagy Istvan

Comuna Gălești, sat Troița, nr. 293

Mureș

7.000

72

Balaban Liliana

Municipiul Roman, str. Sucedava, bl. 21, sc. D, et. 1, ap. 61

Neamț

3.000

73

Baltag Constantin

Str. Mihai Enăchescu nr. 250, sat Căciulești, comuna Girov

Neamț

5.000

74

Caluș Costel

Oraș Târgu-Neamț, str. Alexandru Vlahuță nr. 18

Neamț

3.000

75

Corfu Elena

Municipiul Piatra-Neamț, str. Dărmănești nr. 113

Neamț

2.500

76

Dodu Constantin

sat Ruginești, comuna Hangu

Neamț

7.000

77

Florea Elena

Municipiul Roman, str. Principatele Unite nr. 14

Neamț

3.000

78

Kraus Ionuț

Comuna Gârcina, sat Almaș, Str. Almașului nr. 70

Neamț

3.000

79

Oancia Gheorghe

Municipiul Piatra-Neamț, str. Ana Ipătescu nr. 13, bl. A11, sc. B, et. 4, ap. 34

Neamț

2.000

80

Oprea Elena

Str. Codrului nr. 185, sat Stânca, comuna Pipirig

Neamț

5.000

81

Rusu Mihai

Sat Făurei, comuna Făurei

Neamț

7.000

82

Stan Alexandra-Maria

Roman, str. Decebal, bl. 2, sc. A, ap. 7

Neamț

4.000

83

Șchiopu Olimpia

Str. Mărășești nr. 1, oraș Târgu-Neamț

Neamț

5.000

84

Teodorescu Mihai

Sat Dănești, Str. Principală nr. 7, comuna Girov

Neamț

5.000

85

Dumitru Gheorghe

Comuna Movileni, sat Bacea, Str. Garofiței nr. 33

Olt

7.000

86

Lepădatu Marius Valentin

Oraș Potcoava, sat Valea Merilor, Str. Gârlei nr. 15

Olt

3.000

87

Negoiasa Dorina

Municipiul Slatina, Str. Libertății nr. 11, bl. GA8B, sc. A, et. 6, ap. 37 (domiciliul legal), municipiul Slatina, str. Nicolae Bălcescu nr. 28 (fără forme legale)

Olt

7.000

88

Radu Sorin

Comuna Movileni, Str. Principală nr. 291

Olt

4.000

89

Stan Marius

Oraș Piatra-Olt, Str. Depozitelor nr. 49

Olt

3.000

90

Stoichicescu Dan Laurențiu

Municipiul Slatina, Str. Victoriei nr. 3, bl. 3, sc. A, et. 1, ap. 5

Olt

7.000

91

Ungureanu Maria

Comuna Movileni, sat Bacea, Str. Grecului nr. 35

Olt

2.500

92

Avram Alexandrina

Comuna Izvoarele, sat Izvoarele, nr. 36

Prahova

4.000

93

Bănaru Bucur

Orașul Bușteni, Str. Libertății nr. 205

Prahova

4.000

94

Bâcâin Costica

Municipiul Ploiești, str. Jianu nr. 9, bl. C, et. 1, ap. 44

Prahova

1.000

95

Marcu Eufrosina

Municipiul Câmpina, Str. Granicului nr. 4

Prahova

4.000

96

Oseacă Paulina

Orașul Bușteni, Str. Libertății nr. 205

Prahova

4.000

97

Gaspar Henrietta

Comuna Pericei, sat Pericei, nr. 419

Sălaj

4.000

98

Magyar Vandana

Comuna Măeriște, sat Giurtelecu Șimleului, nr. 210

Sălaj

1.000

99

Horvat Augustin

Municipiul Sibiu, Str. Viitorului nr. 22, bl. 9, sc. A, ap. 9

Sibiu

4.000

100

Iacob Gheorghe

Municipiul Sibiu, str. Rennes nr. 18

Sibiu

4.000

101

Moldovan Andrei

Comuna Mihăileni, sat Metiș, nr. 87

Sibiu

2.500

102

Pârvu Gheorghe

Comuna Șura Mică, sat Ruciori, nr. 108 (domiciliul legal), municipiul Sibiu, la adăpostul de noapte

Sibiu

4.000

103

Fodor Constantin

Municipiul Fălticeni, str. Dimitrie Leonida, bl. 4, sc B, ap. 13

Suceava

8.000

104

Goleanu Toader

Oraș Broșteni, str. Nicolae Nanu, bl. B3, sc. B, ap. 6

Suceava

2.000

105

Jitar Gheorghe

Comuna Șcheia, sat Mihoveni, Str. Lungă nr. 12

Suceava

3.000

106

Macovei Ciprian

Municipiul Câmpulung Moldovenesc, str. Cronicar Ion Neculce nr. 7

Suceava

2.500

107

Maniliuc Victor Daniel

Municipiul Suceava, Bd. 1 Mai nr. 14, bl. T3, sc. A, ap. 18

Suceava

10.000

108

Pînzariu Eugenia

Oraș Siret, Aleea Tineretului nr. 8, ap. 7

Suceava

3.000

109

Prisacaru Silvia

Comuna Udești, sat Udești, nr. 774

Suceava

10.000

110

Vrînceanu Mariana Daniela

Municipiul Suceava, str. Ștefan cel Mare nr. 47, bl. A1, sc. A, ap. 15

Suceava

8.000

111

Bănuță Gabriel

Municipiul Roșiori de Vede, str. Cap. Dumitrescu nr. 9

Teleorman

1.500

112

Diba Iulia

Comuna Frăsinet, sat Frăsinet, Șoseaua Gării nr. 109

Teleorman

2.000

113

Dobrică Ion

comuna Botoroaga, sat Călugăru

Teleorman

5.000

114

NiculaeTița

Comuna Tătărăștii de Sus, sat Udupu

Teleorman

1.500

115

Ologeanu Ana

Comuna Țigănești, sat Țigănești

Teleorman

3.000

116

Păun Viorel

Comuna Frăsinet, sat Frăsinet

Teleorman

5.000

117

Saveschi Gabriel-Constantin

Municipiul Alexandria, str. Frații Golești nr. 53A

Teleorman

4.000

118

Tălpuș Ionel

Municipiul Alexandria, Str. Dunării nr. 24-26, bl. L28, sc. B, et. 7, ap. 56

Teleorman

1.500

119

Agache Tița

Oraș Negrești, str. Mihail Kogălniceanu, bl. C3, sc. A, et. 4, ap. 16

Vaslui

2.000

120

Diaconu Lăcrămioara

Oraș Negrești, str. Decebal nr. 58

Vaslui

10.000

121

Luca Marius

Comuna Rafaila, sat Rafaila

Vaslui

3.000

122

Mihalachi Florentina

Comuna Băcești, sat Băcești

Vaslui

1.000

123

Secrieru Octavian

Comuna Băcani, sat Băltățeni

Vaslui

3.700

124

Costescu Elena

Comuna Slătioara, sat Coasta Cerbului, nr. 254

Vâlcea

6.000

125

Gherghina Mihai Laurențiu

Comuna Stroești, sat Stroești

Vâlcea

3.500

126

Năstasie Marian

Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Nicolae Titulescu nr. 12, bl. 86, sc. D, et. 2, ap. 5

Vâlcea

10.000

127

Rădulescu Gheorghe

Comuna Golești, sat Drăgănești

Vâlcea

3.000

128

Țurluc Ioana Loredana

Comuna Mitrofani, sat Mitrofani

Vâlcea

7.000

129

Chirila Niculina

Orașul Odobești, str. Cazacli nr. 41

Vrancea

3.000

130

Frunzoiu Dochița

Orașul Panciu, str. Nicolae Titulescu nr. 47, bl. UTR, sc. 1, ap. 2

Vrancea

4.000

131

Rizea Gica

Comuna Ciorăști, sat Ciorăști

Vrancea

3.000

132

Balaci Daniela

Aleea Niculițel nr. 6, bl. E6, sc. 2, et. 4, ap. 37, sectorul 4

București

700

133

Celcan Eleodor

Intrarea Giulești nr. 1, sectorul 6 (domiciliul legal) Str. Pinului nr. 28, sectorul 1 (fără forme legale)

București

1.000

134

Chițu Cornel

Bd. Iuliu Maniu nr. 67, bl. 6P, sc. 8, et. 1, ap. 283, sectorul 6

București

1.500

135

Constantin Alexandru

Bd. Timișoara nr. 29, bl. B, sc. B, ap. 1, sectorul 6

București

800

136

David Aurelia

Str. Radu de la Afumați nr. 27, sectorul 2

București

800

137

Dobrea Silvica

Bd. Constantin Brâncoveanu nr. 118, bl. M2/4, sc. 2, et. 2, ap. 106, sectorul 4

București

1.000

138

Glențoaica Ion Sorin

Str. Miercani nr. 10, sectorul 1

București

4.000

139

Glențoaica Robert Marian

Str. Miercani nr. 10, sectorul 1

București

7.000

140

Guțescu Constantin

Str. Iordache Năstase nr. 14, sectorul 5 (domiciliul legal), str. Dorneasca nr. 11A, demisol, ap. 4, sectorul 5 (fără forme legale)

București

5.000

141

Lucaci Ioan

Str. Henri Coandă nr. 24, ap. 5, sectorul 1 (domiciliul legal), str. Ion Câmpineanu nr. 21, subsol, sectorul 1 (fără forme legale)

București

800

142

Pricop Aurel

Str. Răsăritului nr. 3, bl. 1, sc. 3, et. 2, ap. 93, sectorul 6

București

800

143

Stancu Ecaterina

Drumul Binelui nr. 30, bl. T5, sc. 1, et. 2, ap. 31, sectorul 4

București

700

144

Vasile Petre

Str. Uranus nr. 109, ap. 2, sectorul 5

București

700

145

Vițelaru Friderich

Șos. Mihai Bravu nr. 202, bl. 104, sc. A, et. 6, ap. 21, sectorul 3 (domiciliul legal), aleea Barajul Rovinari nr. 6, bl. M22, sc. A, ap. 24, sectorul 3 (fără forme legale)

București

700

146

Voicu Șerban Mihail

Calea Apeductului nr. 12, bl. E7, sc. 1, et. 3, ap. 16, sectorul 6

București

800

147

Zoltan Constantin Vasile Ilie

Str. Măgura Vulturilor nr. 87, sectorul 2 (domiciliul legal), str. Sfinții Voievozi nr. 58, et. 1, ap. 1, sectorul 1 (fără forme legale)

București

1.000

Total

550.200

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).