Articolul I
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 207/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de acordare a autorizațiilor de transport în domeniul serviciilor de transport public local, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 7 noiembrie 2007, se modifică și se completează, după cum urmează:
1. Titlul ordinului se modifică și va avea următorul cuprins:
ORDIN
pentru aprobarea Regulamentului-cadru de acordare a autorizațiilor de transport în domeniul serviciilor publice de transport local de persoane
2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul-cadru de acordare a autorizațiilor de transport în domeniul serviciilor publice de transport local de persoane, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
3. Titlul anexei se modifică și va avea următorul cuprins:
REGULAMENT-CADRU
de acordare a autorizațiilor de transport în domeniul serviciilor publice de transport local de persoane
4. În anexă, articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 1
Prezentul regulament este elaborat în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (5) lit. b) din Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007 cu modificările și completările ulterioare.
5. În anexă, la articolul 2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 2
(1) Acordarea, modificarea, prelungirea, suspendarea și retragerea autorizațiilor de transport pentru serviciile de transport persoane prestate în comune, orașe, municipii sau, după caz, în zona teritorială de competență a asociației de dezvoltare intercomunitară se fac de către autoritatea de autorizare organizată la nivelul fiecărei autorități a administrației publice locale sau asociații de dezvoltare intercomunitară, după caz.
6. În anexă, la articolul 2, alineatul (2), partea introductivă și litera e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Autoritățile de autorizare au dreptul să acorde, să modifice, să prelungească, să suspende și să retragă autorizații de transport pentru următoarele servicii de transport persoane:
..............................................................................................
e) de persoane efectuat cu nave de transport de pasageri pe căile navigabile interioare.
7. În anexă, la articolul 2, alineatul (2), literele f)-k) se abrogă.
8. În anexă, la articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Autoritatea de autorizare de la nivelul unei asociații de dezvoltare intercomunitară exercită atribuțiile prevăzute la alin. (1) numai în domeniul serviciilor publice de transport local de persoane.
9. În anexă, la articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 3
(1) Prezentul regulament se aplică persoanelor juridice, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale sau persoanelor fizice autorizate, care solicită acordarea, modificarea, prelungirea sau retragerea unei autorizații de transport și eliberarea de copii conforme ale autorizației de transport, după caz.
10. În anexă, la articolul 4, literele a), d), f), g), k), l) și m) se modifică și vor aveaurmătoru lcuprins:
a) autoritate de autorizare - compartiment sau serviciu în cadrul autorității administrației publice locale sau, după caz, asociației de dezvoltare intercomunitară, care evaluează îndeplinirea cerințelor în vederea acordării/respingerii, modificării, prelungirii, suspendării sau retragerii autorizațiilor de transport;
..............................................................................................
d) certificat de competență profesională - document care atestă pregătirea profesională a managerului de transport în domeniul transporturilor rutiere;
f) copie conformă a autorizației de transport - document eliberat de autoritatea de autorizare având calitatea de copie a autorizației de transport, atribuită pentru fiecare mijloc de transport cu care transportatorul efectuează serviciul autorizat;
g) modificare a autorizației de transport - dispoziție a primarului/primarului general al municipiului București sau decizie a Consiliului director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, prin care autorizația acordată se modifică în condițiile prezentului regulament;
k) retragere a autorizației de transport - dispoziție a primarului/primarului general al municipiului București sau decizie a Consiliului director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, prin care unui titular de autorizație i se retrage dreptul de a presta/furniza serviciul de transport pentru care a fost autorizat;
l) suspendare a autorizației de transport - dispoziție a primarului/primarului general al municipiului București sau decizie a Consiliului director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, prin care unui titular de autorizație i se suspendă, parțial sau total, drepturile conferite prin documentul respectiv, pentru un interval de timp determinat;
m) titular de autorizație - persoană juridică, întreprindere individuală, întreprindere familială sau persoană fizică autorizată deținătoare a unei autorizații de transport eliberată de autoritatea de autorizare.
11. În anexă, la articolul 4, literele n) și o) se abrogă.
12. În anexă, la articolul 5, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
d) managerul de transport a săvârșit fapte penale privind infracțiuni de natură comercială, de nerespectare a condițiilor de plată a personalului, precum și de încălcare a prevederilor legale privind efectuarea transporturilor, menționate în certificatul de cazier judiciar;
13. În anexă, la articolul 6, partea introductivă și literele c)-f) și i) se modifică și vor aveaurmătorulcuprins:
Articolul 6
Pentru acordarea unei autorizații de transport, solicitanții vor depune la registratura autorității administrației publice locale sau, după caz, a asociației de dezvoltare intercomunitară o documentație care va cuprinde:
..............................................................................................
c) declarație pe propria răspundere privind perioadele în care a mai executat servicii de transport persoane, menționându-se cazurile de interdicție sau de suspendare a efectuării serviciului respectiv;
d) certificatul de cazier judiciar al managerului de transport, în original;
e) declarație pe propria răspundere prin care se menționează mijloacele de transport deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, pe care dorește să le utilizeze în executarea serviciului respectiv;
f) declarație pe propria răspundere, în original, semnată de managerul de transport, privind baza materială pe care o deține în proprietate sau în baza unui contract de închiriere, care să asigure parcarea tuturor vehiculelor cu care se execută serviciul respectiv;
..............................................................................................
i) copie după certificatul de competență profesională a managerului de transport.
14. În anexă, articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 7
Pentru transportul în regim de taxi, acordarea autorizațiilor de transport se face în baza documentației și în condițiile prevăzute de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare.
15. În anexă, articolul 8 se abrogă.
16. În anexă, la articolul 9, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 9
(1) Autoritatea administrației publice locale sau, după caz, asociația de dezvoltare intercomunitară, prin autoritatea de autorizare, analizează documentele depuse de solicitant în vederea acordării autorizației de transport și, dacă este necesar, transmite solicitantului o adresă prin care i se aduce la cunoștință obligația de a face completări, corecturi sau clarificări, cu referire la cererea și documentele depuse, în termen de maximum 10 zile de la înregistrarea documentației.
17. În anexă, la articolul 10, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) convocarea la sediul autorității de autorizare a solicitantului, pentru a clarifica anumite aspecte care rezultă/nu rezultă din documentele puse la dispoziție;
18. În anexă, la articolul 11, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 11
Autoritatea de autorizare întocmește un raport de specialitate care include propunerea justificată de acordare/respingere a autorizației, pe care îl înaintează primarului/primarului general al municipiului București sau președintelui asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, în termen de maximum 10 zile de la data:
19. În anexă, articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 12
Primarul/Primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, emite dispoziția/decizia corespunzătoare de acordare/respingere a autorizației de transport, în termen de maximum 10 zile de la primirea raportului de specialitate.
20. În anexă, la articolul 13, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 13
Dispoziția/Decizia de acordare a autorizației de transport emisă de primar/primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, se transmite solicitantului în maximum 5 zile de la data emiterii, însoțită de:
21. În anexă, la articolul 14, alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) dispoziția/decizia emisă de primar/primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, privind respingerea cererii de acordare a autorizației de transport;
22. În anexă, articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 15
Dispoziția/Decizia emisă de primar/primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, prin care se acordă sau se respinge acordarea autorizației de transport poate fi atacată de persoanele interesate la instanța competentă, în condițiile prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
23. În anexă, la articolul 16, alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) obiectul autorizației, respectiv serviciul de transport persoane pentru care se acordă autorizația;
24. În anexă, la articolul 16, alineatul (2) se abrogă.
25. În anexă, articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 19
Autoritatea de autorizare va elibera, la cerere, câte o copie conformă a autorizației de transport pentru fiecare mijloc de transport utilizat pentru prestarea serviciului respectiv.
26. În anexă, articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 25
Dispoziția/Decizia de modificare a autorizației de transport emisă de primar/primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, însoțită de autorizația de transport cu conținut modificat și copiile conforme ale acesteia, se transmite titularului de autorizație în maximum 5 zile de la data emiterii.
27. În anexă, articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 26
Dispoziția/Decizia de modificare a autorizației de transport emisă de primar/primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, poate fi atacată la instanța competentă, în condițiile prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
28. În anexă, articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 29
Dispoziția/Decizia de prelungire a autorizației de transport emisă de primar/primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, însoțită de autorizația de transport și copiile conforme ale acesteia, se transmite titularului de autorizație în maximum 5 zile de la data emiterii.
29. În anexă, articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 30
Dispoziția/Decizia de prelungire autorizației de transport emisă de primar/primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, poate fi atacată la instanța competentă, în condițiile prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
30. În anexă, articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 32
Suspendarea autorizației de transport se face pe o perioadă de maximum 30 de zile și intră în vigoare de la data emiterii dispoziției primarului/primarului general al municipiului București sau a deciziei Consiliului director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz.
31. În anexă, articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 34
Dispoziția/Decizia de suspendare a autorizației de transport emisă de primar/primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, se transmite titularului de autorizație în maximum 5 zile de la data emiterii.
32. În anexă, articolul 35 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 35
Dispoziția/Decizia de suspendare a autorizației de transport emisă de primar/primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, poate fi atacată la instanța competentă, în condițiile prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
33. În anexă, la articolul 39, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 39
(1) Dispoziția/Decizia de retragere a autorizației de transport emisă de primar/primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, se transmite titularului de autorizație în maximum 5 zile de la data emiterii.
34. În anexă, articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 40
Dispoziția/Decizia de retragere a autorizației de transport emisă de primar/primarul general al municipiului București sau Consiliul director al asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz, poate fi atacată la instanța competentă, în condițiile prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
35. În anexă, articolul 42 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 42
Tarifele percepute de autoritatea de autorizare pentru acordarea autorizațiilor de transport se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a Consiliului General al Municipiului București sau a adunării generale a asociației de dezvoltare intercomunitară, după caz.
36. Anexele nr. 1-5 la regulament se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-5 care fac parte integrantă din prezentul ordin.