HOTĂRÂRE nr. 307 din 23 mai 2019

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 24 mai 2019
Entered into force
24.05.2019
Consolidated form as of
24.05.2019
Table of contents

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire Complex sportiv - localitatea Unirea, Str. Aerodromului nr. 33, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale județul Bistrița-Năsăud, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel Suciu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 23 mai 2019.

Nr. 307.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Construire Complex sportiv - localitatea Unirea, Str. Aerodromului nr. 33, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud“

Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Beneficiar: Compania Națională de Investiții „CNI“- S.A., pe perioada realizării investiției

Unitatea administrativ-teritorială județul Bistrița-Năsăud, după realizarea investiției

Amplasament: localitatea Unirea, Str. Aerodromului nr. 33, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud

Indicatorii tehnico-economici:mii lei96.063din care C+Mmii lei62.298mii lei95.009din care C+Mmii lei61.986mii lei1.054din care C+Mmii lei312Eșalonarea investiției: INV/C+M- Anul I INVmii lei9.600C+Mmii lei6.200- Anul II INVmii lei57.600C+Mmii lei37.200- Anul III INVmii lei28.863C+Mmii lei18.898Capacități:• Suprafață desfășuratămp14.452,64• Capacitate totală spectatorinr.2.675Durata de realizare a investiției:luni20

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA

(în prețuri valabile la data de 15.03.2019, 1 euro = 4,7569 lei),

Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin „C.N.I.“ - S.A.

(în prețuri valabile la data de 15.03.2019, 1 euro = 4,7569 lei),

Valoarea finanțată de unitatea administrativ-teritorială județul Bistrița-Năsăud

(în prețuri valabile la data de 15.03.2019, 1 euro = 4,7569 lei),

Factori de risc

Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale județul Bistrița-Năsăud, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).