Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Modernizare drum național DN 1S km 0+000-km 23+830“, județul Brașov, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Modernizare drum național DN 1S km 0+000-km 23+830“, județul Brașov, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel Suciu Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici
București, 3 iunie 2019.
Nr. 375.
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Modernizare drum național DN 1S km 0+000-km 23+830“Indicatorii tehnico-economici Factori de risc Finanțarea investiției
Ordonator principal de credite: Ministerul Transporturilor
Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A./DRDP Brașov
Amplasament: județul Brașov
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului „Cod de proiectare seismică“ P 100-1/2013.
Finanțarea investiției se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.