În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă stema comunei Alexandru cel Bun, județul Neamț, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Alexandru cel Bun, județul Neamț, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel Suciu
Anexa nr. 1*)
STEMA comunei Alexandru cel Bun, județul Neamț
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
Anexa nr. 2
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Alexandru cel Bun, județul NeamțDescrierea stemeiSemnificațiile elementelor însumate
Potrivit anexei nr. 1, stema comunei Alexandru cel Bun se compune dintr-un scut triunghiular roșu cu marginile rotunjite, tăiat.
În partea superioară se află un chef de contrahermină, încărcat, pe fond negru, cu un cap de bour auriu, flancat de o floare cu cinci petale și o lună în descreștere, ambele de aur.
În partea inferioară, în câmp roșu, se află un stejar care are deasupra o stea cu cinci colțuri, ambele de aur.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Cheful de contrahermină cu cap de bour marchează necropola domnească de la Mănăstirea Bistrița cu mormintele lui Alexandru cel Bun, Ștefan al II-lea și Alexăndrel Voievod, fiul lui Ștefan cel Mare.
Stejarul și steaua cu cinci colțuri amintesc de viziunea Sfântului Cuvios Iosif de la Bisericani care a văzut într-un stejar pe Fecioara Maria, cea care a denumit acest loc drept „Grădina Maicii Domnului“.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.