HOTĂRÂRE nr. 473 din 3 iulie 2019

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 25 iulie 2019
Entered into force
25.07.2019
Consolidated form as of
25.07.2019

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2010 privind aprobarea înființării pe lângă Senatul României a unor activități finanțate integral din venituri proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 12 octombrie 2010, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a) asigurarea serviciilor de alimentație publică și alte prestări de servicii pentru parlamentari, angajați ai Senatului și Camerei Deputaților și/sau participanți la acțiunile organizate în cadrul Senatului;

2. La articolul 1, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

d) închirierea unor suprafețe din imobilele aflate în domeniul public al statului și în administrarea Senatului României unor persoane fizice sau juridice, române sau străine, în vederea asigurării unor servicii pentru parlamentari, angajați ai Senatului și Camerei Deputaților și/sau participanți la acțiunile organizate în cadrul Senatului, în condițiile legii.

3. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:

Articolul 2^1

Prin excepție de la prevederile art. 2, 50% din veniturile obținute din activitatea prevăzută la art. 1 lit. d) rămân la dispoziția Senatului României și se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor aferente activităților finanțate integral din venituri proprii, iar restul de 50% se încasează și se virează la bugetul statului.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă Secretarul general al Senatului, Izabela Chencian Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 3 iulie 2019.

Nr. 473.

------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).