Articolul 1
(1) Prezentul regulament stabilește:
a) operațiunile, instrumentele și procedurile de punere în aplicare a politicii monetare a Băncii Naționale a României;
b) instituțiile care sunt eligibile să participe la operațiunile de piață monetară ale Băncii Naționale a României și să li se acorde facilități permanente;
c) criterii de eligibilitate și cerințe de acces și de participare la operațiunile de piață monetară ale Băncii Naționale a României și la facilitățile permanente.
(2) Pentru efectuarea operațiunilor de piață monetară ale Băncii Naționale a României și acordarea facilităților permanente, Banca Națională a României decide asupra termenilor și condițiilor pentru executarea acestora, potrivit prezentului regulament, reglementărilor emise în aplicarea acestuia și/sau contractelor încheiate cu participanții eligibili.
(3) În sensul prezentului regulament, termenii de mai jos au următoarele semnificații:
a) operațiuni de piață monetară ale Băncii Naționale a României - operațiuni executate la inițiativa băncii centrale, ce implică una dintre următoarele tranzacții:
1. cumpărări/vânzări reversibile - repo/reverse repo de active eligibile pentru tranzacționare;
2. acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare;
3. vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacționare;
4. emitere de certificate de depozit;
5. swap valutar; și
6. atragere de depozite;
b) cumpărări reversibile - repo - de active eligibile pentru tranzacționare - tranzacții reversibile în cadrul cărora, în scopul injectării de lichiditate, Banca Națională a României cumpără de la participanți eligibili active eligibile pentru tranzacționare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra respectivele active la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data încheierii tranzacției. Transferul proprietății asupra activelor eligibile respective se realizează prin mecanismul «livrare contra plată»;
c) vânzări reversibile - reverse repo - de active eligibile pentru tranzacționare - tranzacții reversibile în cadrul cărora, în scopul absorbției de lichiditate, Banca Națională a României vinde participanților eligibili active eligibile pentru tranzacționare, angajându-se să răscumpere respectivele active la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data încheierii tranzacției. Transferul proprietății asupra activelor eligibile respective se realizează prin mecanismul «livrare contra plată»;
d) acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare - tranzacții reversibile în cadrul cărora, în scopul injectării de lichiditate, Banca Națională a României acordă credite participanților eligibili, aceștia păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanție;
e) vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacționare - tranzacții în cadrul cărora, în scopul absorbției/injectării de lichiditate, Banca Națională a României vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacționare și care implică transferul proprietății asupra activelor eligibile respective de la vânzător la cumpărător, realizat prin mecanismul «livrare contra plată»;
f) emitere de certificate de depozit - tranzacție în cadrul căreia, în scopul absorbției de lichiditate, Banca Națională a României vinde participanților eligibili certificate de depozit;
g) swap valutar - constă în două tranzacții simultane, încheiate cu aceeași contrapartidă, prin care Banca Națională a României:
– cumpără la vedere valută convertibilă contra lei, în scopul injectării de lichiditate, și vinde la o dată ulterioară aceeași sumă în valută convertibilă contra lei; sau
– vinde la vedere valută convertibilă contra lei, în scopul absorbției de lichiditate, și cumpără la o dată ulterioară aceeași sumă în valută convertibilă contra lei;
h) atragere de depozite - tranzacție cu scadența prestabilită în cadrul căreia, în scopul absorbției de lichiditate, Banca Națională a României atrage depozite de la participanții eligibili;
i) facilități permanente - facilitatea de creditare și facilitatea de depozit acordate participanților eligibili de către Banca Națională a României, la care aceștia au acces din proprie inițiativă;
j) facilitatea de creditare - posibilitatea ca Banca Națională a României să ofere participanților eligibili credit overnight;
k) facilitatea de depozit - posibilitatea ca Banca Națională a României să accepte depozite overnight de la participanți eligibili;
l) puncte swap - diferența dintre cursul de schimb în cazul tranzacției la termen - forward - și cursul de schimb în cazul tranzacției la vedere în cadrul unui swap valutar;
m) tranzacție la vedere - tranzacție pentru care data decontării este value today, value tomorrow sau spot;
n) data tranzacției - data la care se încheie tranzacția;
o) data decontării - data la care se face decontarea tranzacției:
– value today - data decontării este aceeași cu data tranzacției;
– value tomorrow - data decontării este ziua lucrătoare următoare datei tranzacției;
– spot - data decontării este la două zile lucrătoare de la data tranzacției;
– forward - orice dată a decontării ulterioară decontării spot;
– O/N - overnight - data decontării în aceeași zi cu data tranzacției și scadența în următoarea zi lucrătoare;
– T/N - tomorrow next - data decontării în ziua lucrătoare următoare datei tranzacției și scadența în ziua lucrătoare următoare datei decontării;
p) valoarea nominală a certificatului de depozit cu discont - valoarea de răscumpărare la scadență a certificatului de depozit;
q) proceduri bilaterale - proceduri prin care Banca Națională a României încheie tranzacții cu unul sau mai mulți participanți eligibili, fără licitație;
r) deținător - proprietarul înregistrat al unui certificat de depozit emis de Banca Națională a României.
(la 01-07-2024, Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 7 din 25 iunie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 617 din 1 iulie 2024 )