ORDONANȚĂ nr. 23 din 27 august 2019

ORDONANȚĂ Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 29 august 2019
Entered into force
28.09.2019
Consolidated form as of
28.09.2019

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. V.3 din Legea nr. 128/2019 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Articolul I

Alineatul (1) al articolului 137 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 137

(1) Controlul respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, ale legislației speciale din domeniul comunicațiilor electronice și ale actelor normative sau individuale emise de ANCOM în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență sau ale legislației speciale din domeniul comunicațiilor electronice, precum și al respectării obligațiilor furnizorilor de rețele sau de servicii de comunicații electronice care decurg din regulamentele Uniunii Europene în domeniul comunicațiilor electronice, în cazul în care competența de monitorizare și verificare a respectării acestor obligații nu a fost acordată altei autorități, revine ANCOM, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop, denumit în continuare personal de control.

Articolul II

Prevederile prezentei ordonanțe intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Alexandru Petrescu p. Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Laura Carmen Zgonea Ministrul afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu p. Ministrul delegat pentru afaceri europene, Melania Gabriela Ciot, secretar de stat

București, 27 august 2019.

Nr. 23.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).